Liderul turc Recep Tayyip Erdogan s-a relansat în politica globală, în urma victoriei de la alegerile prezidențiale și parlamentare de acum câteva săptămâni. Turcia a reușit să se poziționeze ca un jucător regional important, stilul personal al liderului turc fiind de natură să-i modeleze relațiile internaționale cu alte țări.

Ankara este mult mai influentă, nu doar în Orientul Mijlociu, ci și în Africa și Europa, rolul său proeminent în medierea dintre Rusia și Ucraina fiind un exemplu particular. În administrația Erdogan, miniștrii de externe turci au fost în mare măsură excluși din procesul decizional, relațiile personale dintre președinte și alți șefi de stat având un rol mult mai important.

Turcia, în umbra otomană

Politica promovată de administrația Erdogan vizează sporirea puterii soft a Turciei, în special în lumea musulmană, o continuare a moștenirii Imperiului Otoman, care a stăpânit timp de secole întinderi vaste din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Balcani. Reimperializarea politicii promovate de Ankara și extinderea rapidă a influenței Turciei din ultimele două decenii își are rădăcinile în abilitatea lui Erdogan de a fructifica puterea soft islamică prin intermediul retoricii sale pan-musulmane, ceea ce îi permite să avanseze rapid atât politic, cât și economic în multe regiuni. Dublate cu un un fin discurs pan-turcic, Erdogan a reușit să impună Turcia ca jucător important în zone precum Azerbaidjanul turcic șiit ori în Pakistanul musulman.

În politica externă, Erdogan a dat dovada capacității Turciei de proiectare a puterii militare Orientul Mijlociu prin intervenții în Irak, Libia, Siria și chiar mai departe, în Azerbaidjan și Caucaz.

În Irak și Siria, acțiunile militare ale Turciei s-au concentrat pe eliminarea amenințărilor pe care le consideră legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care duce o luptă împotriva statului turc, soldată cu zeci de mii de morți, încă din anii 1980.

Astfel, Ankara luptă de zeci de ani împotriva forțelor predominant kurde din nordul Irakului și controlează mai multe zone de-a lungul granițelor sale cu Siria, pentru a zdrobi Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), forțele susținute de SUA pe care Ankara le consideră o ramură a PKK.

În Libia, fostă provincie otomană, Turcia a intervenit pentru a sprijini guvernul de acord național (GNA) recunoscut de ONU la Tripoli împotriva forțelor din est, iar în 2020 a sprijinit Azerbaidjanul în războiul cu Armenia pentru regiunea disputată Nagorno-Karabah.

Legăturile Turciei cu Bahrain, Egipt, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite s-au îmbunătățit vizibil în ultimele săptămâni, după ce anterior Ankara a sprijinit Frăția Musulmană în Egipt și în alte părți în timpul revoltelor arabe din 2011.

Relațiile Turcia-Occident

Ankara joacă tare în relațiile cu partenerii din NATO, condiționând unele dosare. Recent, ministrul de externe turc Hakan Fidan relata că Turcia şi Ungaria se află în strânsă coordonare în legătură cu procesul de ratificare a aderării Suediei la NATO. Şeful diplomaţiei turce a afirmat într-o conferinţă de presă comună la Budapesta cu omologul său ungar Peter Szijjarto că Suedia a luat o serie de măsuri în conformitate cu solicitările Turciei în ce priveşte combaterea terorismului, dar că se aşteaptă şi la alţi paşi din partea Stockholmului.

El a menţionat că parlamentul turc va dezbate ratificarea aderării Suediei la NATO la reluarea activităţii, abia în octombrie 2023. Reticentă până de curând, Turcia a fost de acord mai devreme în iulie să trimită protocolul de aderare al Suediei în parlamentul turc „cât mai curând posibil”.

Ankara invocă lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, pe fondul scandalului arderii Coranului. Erdogan a fost relativ prietenos cu fostul președinte american Donald Trump, dar relațiile cu actualul președinte american Joe Biden au fost mai reci.

Washingtonul a retras Ankara din programul său de avioane de luptă F-35 în 2019, după ce Turcia a cumpărat sisteme de apărare aeriană S-400 din Rusia, sisteme incompatibile cu cele ale NATO.

De asemenea, Turcia s-a arătat circumspectă față de sprijinul acordat de SUA  YPG (Unitățile de protecție a poporului) în Siria, oficial prin intermediul Forțelor Democratice Siriene, din care fac parte.

Cu toate acestea, sprijinul Turciei pentru Ucraina și revenirea Turciei asupra opoziției sale față de aderarea Finlandei la NATO – în timp ce nu s-a hotărât în privința Suediei – au determinat Washingtonul să vândă Ankarei avioane F-16 și alte echipamente militare în interesul unității NATO.

Unele probleme spinoase cu UE ar putea persista și în era post-Erdogan, și anume disputa din Cipru și disputa Turciei cu Grecia privind drepturile maritime, au spus analiștii.

Axa Moscova-Ankara-Beijing

Deși relațiile Turciei cu Occidentul ar putea deveni mai calde sub conducerea opoziției, relațiile sale cu Rusia și China dau semne de consolidare strategică Dincolo de avioanele de război Su-57, Erdogan și Putin au avut, fără îndoială, legături strânse, Turcia fiind puternic dependentă de importurile de energie rusească.

Chiar și așa, cei doi au susținut părți opuse în Libia, Siria și în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan. Turcia a condamnat, de asemenea, invazia Rusiei în Ucraina, furnizându-i acesteia din urmă drone. Cu toate acestea, s-a opus sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, un exercițiu de echilibru pe care opoziția îl va continua probabil.

În mod similar, Turcia s-a aliat cu China, alăturându-se în 2015 Inițiativei de infrastructură Belt and Road. Cu toate acestea, persecutarea poporului uigur – care este turc și vorbește o limbă asemănătoare cu turca – în China a fost o problemă ascunsă sub preș între cei doi aliați, Erdogan acuzând China de „genocid” în 2009, ca de atunci să nu mai insiste în mod public pe această temă.

Este clar că sub în noua epocă Erdogan, politica externă a Turciei va fi mai mult influențată de dorința de a obține o autonomie strategică față de Occident, ceea ce deschide mai mult spațiu pentru relații cu state precum Rusia și China.

Colaborarea acestora se reflectă foarte bine în strategia africană a Turciei, dictată de comerț și investiții, dar și de vânzarea de drone (nr- Regatul Marocului) ori alte sisteme de armament devenind o dovadă clară a prezenței geopolitice turcești în Africa.

Este greu de crezut că Ankara se va angaja în înțelegeri cu Occidentul pentru a limita influența Chinei ori Rusiei pe continentul african ori Asia Centrală, Moscova și Beijing acceptând tacit o prezență economică turcească.

Pace turcească în Orient?

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi liderul Hamas, Ismail Haniyeh, s-au întâlnit recent la palatul prezidenţial din Ankara, ca oaspeţi ai preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Nu se știe niciun detaliu despre conţinutul convorbirilor dintre cei doi conducători palestinieni rivali, dar este un simbol al importanței Turciei în zonă. Aceştia s-au întâlnit ultima oară la 5 iulie 2022, la Alger, avându-l ca gazdă pe preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune.

Abbas a fost primit separat de Erdogan şi a susţinut o conferinţă de presă alături de acesta. Şeful statului turc a dat asigurări că Turcia „va continua să susţină cauza palestiniană prin toate mijloacele posibile”.

O astfel de vizită mai este și o dovadă a relansării relațiilor dintre Turcia și Israel, chiar dacă o vizită în Turcia a premierului israelian Benjamin Netanyahu, anunţată tot pentru săptămâna aceasta, a fost ulterior amânată, pe fondul crizei politice din Israel.

Erdogan și-a manifestat în mod deschis dorința de a organiza o serie de negocieri de pace între israelieni și palestinieni, demers refuzat tacit anii trecuți de cele două părți vizate.

Basme politice pontice

Flota rusă de la Marea Neagră se poziţionează pentru blocada porturilor ucrainene după ce Moscova a suspendat un acord internaţional pentru transportul cerealelor, consideră mass-media occidentală. Raportul citat  susţine că „există o posibilitate realistă că aceasta va face parte dintr-un grup însărcinat să intercepteze navele comerciale despre care Rusia crede că se îndreaptă spre Ucraina”. 

Rusia a lăsat să expire un acord cerealier internaţional săptămâna trecută în ciuda unor critici internaţionale severe. Acordul a fost încheiat pentru a ajuta la asigurarea furnizării de grâne către ţările care se bazează pe cerealele din regiunea sfâşiată de război. Potrivit condiţiilor acordului, cerealele ucrainene erau exportate prin Marea Neagră şi Strâmtoarea Bosfor în Turcia.

Sfârşitul acordului cerealier poate creşte acum intensitatea şi amploarea conflictului armat în zona Mării Negre, potrivit raportului. Atacurile rusești împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre agravează situația.

Secretarul de externe britanic James Cleverly a avertizat că „Rusia îşi poate escalada campania de distrugere a exporturilor alimentare din Ucraina vizând nave civile în Marea Neagră”.

Erdogan a declarat anterior că doreşte să-l convingă pe omologul său rus Vladimir Putin să relanseze acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Şeful statului turc, care a cerut „ţărilor occidentale să dea curs aşteptărilor lui Putin”, a declarat că poartă discuţii telefonice pe acest subiect cu preşedintele rus, care s-a opus prelungirii acordului semnat în iulie 2022 la Istanbul cu Ucraina, sub egida Turciei şi a ONU.

Rusia a asigurat că este pregătită să revină la acord – care a permis ca aproape 33 de milioane de tone de cereale să fie exportate din porturile ucrainene – dacă cererile sale vor fi îndeplinite „în totalitate”. Moscova susţine în special că propriile sale livrări de produse agricole şi îngrăşăminte sunt obstrucţionate de sancţiunile occidentale.

Cei doi lideri vor discuta faţă în faţă despre acordul privind cerealele în august, în Turcia, „dacă vizita (dlui Putin) va avea loc”, a subliniat Erdogan, folosind condiţionalul, după ce anunţase în două rânduri că preşedintele rus va veni luna viitoare în Turcia.

Manevră a la Erdogan

Liderul turc încearcă să aducă pacea în Ucraina, atât din motive practice, dar și geopolitice și de imagine. El l-a primit, la Ankara, pe noul ministru chinez de Externe, Wang Yi, cu care a discutat despre relațiile bilaterale și despre chestiuni de pe agenda internațională. Întâlnirea a durat aproximativ o oră, fiind discutate dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale, în special în domeniul comercial și economic. De asemenea, au discutat despre situația din Ucraina și din jurul acordului privind cerealele în legătură cu retragerea Rusiei din acesta, dar și chestiuni de interes reciproc. 

Mai devreme în cursul zilei, Wang Yi a purtat discuții cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, la Ankara. Aceștia au discutat chestiuni similare, au declarat surse din cadrul Ministerului turc de Externe. Anterior, agenția de știri Xinhua a relatat că Comitetul permanent al Congresului Național al Reprezentanților Poporului (parlamentul) l-a demis pe ministrul de Externe Qin Gang, care se afla în funcție de mai puțin de șapte luni. În această funcție a fost numit din nou Wang Yi, șeful Biroului Comisiei pentru afaceri externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) și membru al Biroului politic al Comitetului Central al PCC.

Ei au declarat că problema crizei ucrainene și situația legată de rezilierea acordului privind cerealele ar trebui rezolvate prin negocieri. Proxima vizită în Turcia a liderului rus Putin, dar și cea anterioară a președintelui Ucrainei confirmă importanța crescută a Turciei.

Turcia și Caucazul

Un dosar pe care Erdogan l-a gestionat în mod direct a fost cel al relațiilor cu Republica Azerbaidjan, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Turciei. Victoria azeră din războiul din 2020 a cimentat prezența strategică turcă în Caucazul de Sud. Această victorie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul politic ori militar turc, dronele Bayraktar fiind și aici, ca și în Ucraina, un simbol al acestei susțineri.

Partea azeră și turcă au acuzat Republica Armenia că este angajată în manipulări și speculații politice în ceea ce privește problema drumului Lachin, prin care este posibil să se efectueze evacuarea și aprovizionarea medicală. Oficiali azeri au mai menționat că refuzul Armeniei de a folosi drumul Aghdam, insistența de a folosi doar drumul Lachin și politizarea acestei probleme este inadmisibilă. Partea azeră consideră că „liderii” marionete ale separatiștilor din regiune țin ostatică populația locală de dragul propriilor ambiții politice.

Baku insistă că este necesară dezarmarea tuturor forțelor ilegale din Karabah. „Comunitatea internațională ar trebui să trimită un semnal clar în legătură cu utilizarea drumului Aghdam-Khankendi și cu reintegrarea locuitorilor armeni din Karabah în societatea azeră. Nu există altă cale! Jocul s-a terminat!” a declarat un înalt oficial azer.

La rândul său, Erdogan a menționat că pentru normalizarea relațiilor dintre Azerbaidjan și Armenia este vitală deschiderea urgentă a coridorului Zangezur și îndeplinirea integrală a acordului de pace. Acest demers a declanșat o cursă contra-cronometru între principalele cancelarii din regiune.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că „vom continua să lucrăm energic la pregătirea altor întâlniri, inclusiv la planurile de organizare a unui alt summit al liderilor Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei în acest an”.

Ministrul rus a mai precizat că, în timpul discuțiilor, părțile au acordat o atenție deosebită „chestiunilor de delimitare strâns legate de întregul set de probleme aflate în discuție și chestiunilor legate de încheierea cât mai rapidă a unui tratat de pace între Baku și Erevan”. „Ne așteptăm ca punctul culminant al marelui proces de negociere să fie tocmai semnarea acestui tratat, care va trage o linie de demarare a eforturilor depuse de armeni și azeri începute în timpul întâlnirilor trilaterale cu președintele rus Vladimir Putin”, a rezumat el. Armenia înțelege că este necesar să îi convingă pe armenii din Karabah să organizeze din timp întîlniri cu reprezentanții azerilor, a adăugat Lavrov. 

„Partea armeană înțelege necesitatea de a-i convinge pe armenii din Karabah să aibă întâlniri cu reprezentanții azerilor pentru a conveni asupra drepturilor care decurg din legislația relevantă și din obligațiile internaționale (în acest caz ale Azerbaidjanului), inclusiv numeroasele convenții privind asigurarea drepturilor minorităților naționale”, a declarat el. Lavrov a subliniat, de asemenea, că Baku și Erevan „pe bază reciprocă sunt gata” să ofere garanții pentru a asigura drepturile minorităților naționale de pe teritoriile lor. 

Premierul armean Nikol Pashinyan a apreciat și el că este posibilă semnarea unui tratat de pace cu Azerbaidjanul înainte de sfîrșitul anului, dacă se va stabili un dialog între Baku și Stepanakert. Prezent la inaugurarea noului mandat prezidențial al liderului turc, premierul armean s-a angajat în diferite discuții neoficiale pentru a obține unele garanții din partea Turciei. 

Premierykl Pashinyan a declarat că Armenia este pregătită să semneze un acord de pace cu Azerbaidjanul pe baza acordurilor încheiate privind recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale. „Armenia este pregătită să semneze un acord de pace cu Azerbaidjanul pe baza acordurilor la care s-a ajuns în cadrul reuniunilor de la Bruxelles și Praga. Acestea sunt acorduri privind recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale”, a declarat Pashinyan.