Unul dintre actorii esențial pentru echilibrul de putere în regiunea Mării Negre, Turcia, a demostrat de multe ori că pune propria agendă mai presus decât interesele rezultate din prisma apartenenței la NATO.
Turcia a decis să restricționeze în 2022 accesul navelor militare prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, utilizând prevederile Convenției de la Montreux, în urma declanșării războiului din Ucraina. Hotărârea a fost luată după ce experții turci au stabilit că operația militară desfășurată de Rusia în Ucraina poate fi încadrată în cazurile speciale amintite de Convenție. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat că această măsură vizează prevenirea escaladării conflictului și a extinderii sale în regiunea Mării Negre. Decizia Turciei s-a bazat pe articolele 19 și 21 ale Convenției. Primul restricționează accesul navelor militare ale statelor implicate într-un război, în timp ce articolul 21 conferă Turciei dreptul de a reglementa trecerea navelor în cazul în care consideră că este amenințată de un pericol iminent. Într-un gest surprinzător, Ankara a extins această restricție și asupra navelor militare ale statelor aliate NATO.
Motivațiile Turciei sunt complexe. Pe de o parte, dorește să evite implicarea unor puteri externe în disputele militare din regiune, iar pe de altă parte, urmărește să mențină relații cordiale cu Moscova. De asemenea, Ankara s-a temut că, dacă strâmtorile ar fi rămas deschise, Rusia ar fi putut solicita transferul de nave din alte flote în Marea Neagră, ceea ce ar fi crescut riscul unor confruntări între vasele rusești și cele aparținând țărilor NATO.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, și-a exprimat dezaprobarea fermă față de decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să folosească rachetele tactice americane (ATACMS) împotriva Rusiei pe teritoriul acesteia, avertizând că această acțiune ar putea amplifica conflictul din Ucraina și risca să provoace un război mai larg. În contextul în care administrația americană a luat această decizie, Erdoğan a subliniat că Turcia nu consideră aceasta o decizie corectă și criticat abordarea politică a SUA în această chestiune. Potrivit președintelui turc, această mișcare ar fi contribuit la modificarea doctrinei nucleare a Rusiei, având astfel consecințe grave pentru securitatea globală.
Erdoğan a menționat că Turcia este una dintre puținele națiuni care menține contacte strânse atât cu Kievul, cât și cu Moscova, jucând un rol de mediator în conflictul dintre cele două țări. Deși Turcia a reușit să intervină în mod pozitiv în negocierile privind acordul pentru exportul de cereale și a facilitat un schimb istoric de prizonieri între Rusia și Statele Unite, Erdoğan a recunoscut că soluționarea pe termen lung a conflictului rămâne dificilă și că pacea nu va putea fi obținută prin continuarea înarmării, ci doar prin dialog și diplomatie.
În opinia președintelui turc, războiul din Ucraina se poate încheia doar prin eforturi susținute de pace și diplomație, nu prin continuarea conflictului cu ajutorul mai multor arme. Erdoğan a subliniat că acest tip de mentalitate, care privește războiul ca pe o problemă doar de statistică, este dăunătoare și periculoasă. El a lansat un apel la calm din partea Ucrainei și a Rusiei, încurajându-le să evite provocările și să se concentreze pe soluții de pace. Potrivit acestuia, escaladarea conflictului ar putea duce la o situație similară cu aprinderea unui butoi cu pulbere, având potențialul de a provoca o criză mult mai mare.
În plus, Erdoğan a abordat și viitoarele relații ale Turciei cu administrația președintelui ales al SUA, Donald Trump. Președintele turc a subliniat importanța pe care o acordă Turcia pentru a construi relații bazate pe interese comune, în ciuda retoricii anterioare a unor oficiali desemnați de Trump, care au avut poziții critice față de Turcia. Deși numirile anunțate de Trump pentru anumite funcții guvernamentale ridică îngrijorări la Ankara, Erdoğan a menționat că este esențial să se observe modul în care acești oficiali se vor comporta după ce vor prelua funcțiile respective. Președintele turc a subliniat că, indiferent de trecutul acestora, ceea ce contează pentru Turcia este să ajungă la soluții care să protejeze interesele țării.
În acest context, Erdoğan și-a exprimat speranța că Trump va urma principiul promovat în campania sa electorală, care vizează încheierea războaielor și promovarea unui climat de pace. Președintele turc a menționat că Turcia este pregătită să colaboreze cu SUA în această direcție, pentru a ajunge la soluții pașnice pentru conflictele regionale, dar și pentru a preveni o escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii.
Erdoğan a subliniat că Turcia va continua să joace un rol activ în diplomatia globală și va căuta să dezvolte relații constructive cu toate părțile implicate în conflicte internaționale, având în vedere riscurile majore pentru stabilitatea de la nivel regional.
0 Comentarii