Negocieri aproape de final pentru guvernare la Chisinau

de | dec. 20, 2010 | R. Moldova, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Cei trei lideri ai partidelor fostei aliante AIE au declarat la iesirea de la negocierile de luni ca astazi s-a pus punct final in consultarile despre principii si valori. Echipele de negociatori au discutat la Resedinta de Stat pentru aproximativ o ora si jumatate in cea de-a cincea runda de negocieri.

filat tanse a

Cei trei lideri ai partidelor fostei aliante AIE au declarat la iesirea de la negocierile de luni ca astazi s-a pus punct final in consultarile despre principii si valori. Echipele de negociatori au discutat la Resedinta de Stat pentru aproximativ o ora si jumatate in cea de-a cincea runda de negocieri. Acestea au fost formate pana acum dupa cum urmeaza: la PLDM – Vlad Filat, Mihai Godea si Alexandru Tanase, la PL – Mihai Ghimpu, Ion Hadarca si Anatol salaru, PD – Marian Lupu, Dumitru Diacov si Vladimir Plahotniuc. Cei trei lideri au spus ca marti vor avea loc la ora 15:00 o alta runda de negocieri care se spera sa fie ultima. Liderul PLDM Vlad Filat a spus ca astazi s-a discutat modalitatea alegerii presedintelui.” Am avut o antalnire buna. Am continuat discutiile. Urmeaza ca maine la ora 15.00 sa continuam. Sper ca intr-un viitor apropiat vom putea iesi sa facem un anunt despre deciziile luate. Am discutat si despre modalitatea de alegere a presedintelui. Lucrurile devin din ce in ce mai clare despre cum trebuie sa activeze alianta. Faptul ca ne intalnim maine vorbeste despre cum ne-am facut temele fiecare componenta a Aliantei. Eu sunt sigur ca vom reusi sa depasim situatia actuala si vom alegere pesedintele tarii”, a spus Filat, citat de Unimedia.md

Lupu, multumit de discutii

Seful PD, Marian Lupu a declarat ca s-a epuizat subiectul principiilor pe care se va forma noua alianta. “Scurt pe doi. Pentru ca nu este mult de spus. Maine revenim la discutii. As putea sa dau un singur calificativ. Cred ca intalnirea de astazi a marcat finalul discutiilor despre princii si valori. Metodele de asigurarea a guvernarii si consensualitate, stil, maine ne asteptam la un raspuns la un pachet concret de subiecte. Astazi nu am discutat conditii. Nu pot sa va spun care discutii sunt mai bune, cu PCRM sau cu PLDM-PL. Discutiile concrete incep mŒine. Dupa aceasta vom putea trece la concluzii. Daca propunerile noastre nu vor fi acceptate, vom pune in functie materia cenusie si vom veni si cu altele. Asteptam un dialog”, a spus Lupu. Mai rezervat in declaratii a fost liderul PL, Mihai Ghimpu, care a spus ca spera ca totusi AIE se va relansa. “Faptul ca azi ne-am intalnit si maine iar ne intalnim, demonstreaza ca au loc discutii. Va veni ziua cand vom pune punct acestui dialog. Discutiile dureaza pentru ca au mai aparut vreo doua valori. Nimeni nu imparte nimic pentru a ceda sau a lua. De fiecare data cand ne intalnim discutam despre viitorul Aliantei”, a precizat Ghimpu.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *