Moscova. Vladislav Surkov, numit vicepremier

, ,
 

Vladislav Surkov si MedvedevIdeologul Kremlinului, Vladislav Surkov, a fost numit marţi vicepremier responsabil cu modernizarea, a anunţat preşedintele Dmitri Medvedev.
“Am semnat un decret care vă numeşte vicepremier”, a declarat preşedintele rus, care l-a primit pe Surkov la reşedinţa sa de la Gorki, la periferia Moscovei, adăugând că acesta va fi responsabil cu modernizarea, scrie presa de la Moscova. “Acest gen de muncă mă interesează foarte mult”, a declarat Vladislav Surkov.
Surkov a fost până în acest moment adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale. El este considerat ca fiind “eminenţa cenuşie” a puterii din Rusia şi principalul ideolog al regimului Putin, transmite Mediafax. El este iniţiatorul unor concepte precum “democraţie dirijată” sau “democraţie suverană” pentru a descrie regimul politic din Rusia. Vladislav Surkov este una dintre cele mai criticate personalităţi ale regimului actual.
Avansarea în funcţie intervine în momentul în care regimul se confruntă cu o mişcare de contestare a alegerilor legislative din 4 decembrie, scrutin câştigat de partidul aflat la putere, Rusia Unită. Opoziţia a organizat manifestaţii masive, cerând anularea rezultatelor legislative şi plecarea lui Vladimir Putin, după patru ani în care a deţinut funcţia de prim-ministru, pentru că nu putea candida în 2008 după două mandate consecutive la Kremlin (2000-2008). Dmitri Medvedev, care a pledat în timpul mandatului său prezidenţial pentru o medernizare a Rusiei, va prelua cel mai probabil funcţia de premier în cazul în care Vladimir Putin va fi ales preşedinte în martie 2012.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *