Moscova, iritata de vizita lui Biden in Moldova

de | mart. 13, 2011 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Vizita vicepresedintelui american Joe Biden la Chisinau nu a ramas fara ecou in presa de peste Ocean sau din Rusia. Astfel, se pare ca Moscova a fost destul de iritata de felul in care a fost organizat acest eveniment, iar prespectiva pierderii influentei in zona nu surade deloc Kremlinului.

Joe Biden la Chisinau

Joe Biden la Chisinau

Vizita vicepresedintelui american Joe Biden la Chisinau nu a ramas fara ecou in presa de peste Ocean sau din Rusia. Astfel, se pare ca Moscova a fost destul de iritata de felul in care a fost organizat acest eveniment, iar prespectiva pierderii influentei in zona nu surade deloc Kremlinului. „Presedintele Barack Obama si eu consideram ca Moldova a demonstrat un bun exemplu de tranzitie la democratie pe cale pasnica. Din partea intregii administratii americane va reiterez intregul suport pentru reformele politice si economice implementate de Guvernul dumneavoastra”, a declarat vineri vicepresedintele american Joe Biden. La randul sau, premierul moldovean a declarat ca Moldova doreste sa fie pentru Statele Unite un partener stabil, previzibil si sincer: „Speram ca, intr-o perspectiva foarte apropiata, vom reusi sa rezolvam problemele ce tin de amendamentul Jackson-Vanik”. „Dumneavoastra veti face alegerea, dar noi credem ca viitorul Moldovei este in Europa. Sunteti o tara europeana, trebuie si veti fi integrati in institutiile europene”, a mai afirmat Joseph Biden, subliniind ca, in mod separat, Statele Unite vor continua sa sustina Moldova. „Noi raminem angajati si am ridicat acest subiect (n.r. – conflictul transnistrean) in Rusia si vrem sa fie clar: SUA sustine o aplanare, dar nu de dragul aplanarii, ci prin pastrarea integritatii teritoriale a Moldovei”, a precizat vicepresedintelel american, care a tinut sa repete: „Transnistria se afla in R. Moldova”.

Presa internationala a rectionat

Directorul Centrului Berthold Beitz de pe langa Consiliul German pentru Relatii Externe, Alexander Rahr, a comentat pentru ziarul Nezavisimaia Gazeta semnificatia vizitei lui Joe Biden la Chisinau. „Barack Obama incearca sa construiasca un nou model de relatii cu Rusia, insa establishment-ul american are o atitudine suspicioasa fata de Rusia. Joe Biden joaca rolul unui lobbist al politicilor care nicidecum nu sunt indreptate spre apropierea cu Rusia. El este cel care promoveaza politica la care a renuntat Obama. La un moment dat Biden a zburat in Georgia, intr-un moment foarte dificil in relatiile acestei tari cu Rusia. Acum a venit la Chisinau”, a declarat Rahr, potrivit presei de peste Prut. Potrivit lui, in prezent Republica Moldova este o veriga esentiala a politicii occidentale in zona fostei Uniuni Sovietice. Aici se afla trupele ruse care raman un simbol al Razboiului Rece. SUA si UE sunt cointeresate ca aceste trupe sa plece din regiune. Despre aceasta a discutat Biden la Chisinau. Europa considera ca este necesar ca trupele rusesti sa se retraga in Federatia Rusa, iar Transnistria sa se integreze cu Republica Moldova. Doar astfel va exista stabilitatea la hotarele Uniunii Europene. Politica Statelor Unite promoveaza distantarea tarilor din fostul lagar socialist de Rusia, a tarilor care au fost considerate anterior zona de influenta a Moscovei, conmsidera expertul german. Publicatia mai scrie ca politicienii moldoveni au afirmat ca Statele Unite si Europa lucreaza activ in aceasta directie, insa rusii nu actioneaza in nici un fel. „Republica Moldova a devenit o piatra de incercare. Rusia nu se grabeste sa-si retraga trupele din Transnistria, deoarece este amenintata sa piarda imaginea de supraputere. Cu toate acestea Moscova nu se implica in procesele politice din Republica Moldova”, considera Alexander Rahr. „Micul stat ex-sovietic, Republica Moldova, nu s-a bucurat niciodata de vizita unui presedinte american, nici macar a unui vicepresedinte. De acest motiv, sosirea lui Joe Biden la Chisinau a fost precedata de un mare tam-tam.” Astfel descrie vizita vicepresedintelui SUA la Chisinau revista americana Time, citata de Unimedia. „Insa bucuria moldovenilor nu a fost impartasita de oficialii de la Moscova. Pentru ei, caracterul familiar al vizitei parea enervant, iar evenimentul o intoarcere in perioada presedintiei lui George W. Bush, in epoca „asa numitelor” revolutii colorate neagreate de Kremlin. „Revolutia Twitter” din aprilie 2009 a adunat la Chisinau zeci de mii de oameni contra Partidului Comunistilor de orientare pro-rusa, care in curand a cedat puterea Aliantei pentru Integrare Europeana. Aici, sprijinul Washingtonului nu a fost atat de pronuntat asa s-a intamplat in cazul celorlalte revolutii colorate. Dupa ce a vizitat Chisinaul, Biden a ramas cu ideea ca Republica Moldova a urmat exemplu minunat al Georgiei si Ucrainei. Vizita lui Joe Biden la Chisinau nu va fi vazuta in mod necesar cu ochi buni de Rusia. Revolta moldovenilor, in ochii Moscovei, arata ca o alta incercare a Occidentului de a smulge fostul stat sovietic din sfera influentei rusesti. Acest fapt este enervant pentru Rusia, deoarece in Republica Moldova inca mai exista contingentul militar rus, precum si un mare depozit de arme conservat din perioada sovietica. Statele Unite ale Americii nu isi impun vointa in domeniul politicii interne a Republicii Moldova si nu tolereaza abordarea relatiilor internationale prin prisma sferelor de influenta.

Comunistii ataca AIE

Partidul Comunistilor din Moldova a calificat vizita vicepresedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, drept o umilinta a moldovenilor. Potrivit opozitiei parlamentare, prim-ministrul Vlad Filat a avut un comportament „caricatural” iar, din acest considerent, fractiunea comunista a refuzat sa se intalneasca cu oficialul american, intr-un cadru larg, cu participarea tuturor partidelor parlamentare, relateaza presa de la Chisinau. „Vlad Filat si-a permis sa se comporte ca un aborigen dintr-o colonie, in fata unui reprezentant de mana a doua a metropolei. Cel mai umilitor, pentru mine, a fost ca, chiar si speach-ul sau, in calitatea sa de prim-ministru, l-a prezentat de pe tribuna pe care era stema Statelor Unite ale Americii. Ma iertati, iesit din comun”, a declarat secretarul executiv al PCRM, Iurie Muntean. Totodata, comunistii mai sustin ca oamenii, care au asistat in scuar la discursul vicepresedintelui american, au fost adusi organizat de PLDM, fapt categoric negat de catre liberal-democrati „Oamenii au fost adusi, evident ca au fost adusi. Fiecare reprezentant al PLDM din teritoriu a avut indicatii clare in privinta numarului de cetateni prezenta carora el urmeaza sa asigure in scuarul TNOB”, a adaugat Muntean. La randul sau, vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Iurie Leanca, a afirmat ca este uimit de pozitia comunistilor. „Cand vorbim de politica interna politicienii se pot criticata reciproc cat doresc, insa cand vine vorba de politica externa, ei trebuie sa vina cu o pozitie unica, consolidata”, a conchis Leanca.

Lupu: Biden nu a venit sa dea recomandari

Presedintele parlamentului, Marian Lupu, a declarat ca, in cadrul discutiilor cu Joe Biden, au rasunat doua principii importante care demonstreaza pozitia extraordinara a partenerilor americani in raport cu Republica Moldova. „Vicepresedintele american a spus ca nu a venit in Republica Moldova sa ne dea recomandari sau instructiuni. Dansul a pus in evidenta in mod special ca agenda interna a Republicii Moldova tine de competenta autoritatilor moldovenesti si din momentul in care noi avem nevoie de sustinere pentru implementarea acestei agende, guvernul SUA este deschis si disponibil de a acorda aceasta asistenta. Deci, alegerea este a noastra. Dorinta si solicitarea de suport este a noastra, dar ei vin cu inima deschisa pentru acordarea acestei asistente”, a declarat Marian Lupu. Potrivit oficialului moldovean, de asemenea, in cadrul discutiilor bilaterale, s-a pus accent pe faptul ca guvernul SUA nu tolereaza conceptual abordarile privind relatiile internationale prin prisma zonelor de influenta, „fie ca este vorba de Statelor Unite, fie ca de Rusia, fie ca de China sau alte forte mondiale”. „SUA respecta dreptul decizional si libertatea de decizie a fiecarui stat, cat de mic, precum este Republica Moldova. Deci, acest lucru denota o pozitie de respect si un dialog pe pas de egalitate, oricat ar parea de straniu”, a spus Marian Lupu.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *