Moldovenii au adus mai multi bani in tara

, ,
 

Cetăţenii Republicii Moldova care muncesc peste hotare au trimis acasă prin sistemul bancar, în prima jumătate a anului 2011, cu peste 100 milioane de dolari mai mult decît în perioada similară a anului precedent. Potrivit BMN, transferurile efectuate de persoanele fizice (rezidente şi nerezidente) s-au ridicat în ianuarie-iunie la o valoare echivalentă cu 643,7 milioane de dolari SUA, faţă de 535,16 milioane în primele şase luni ale anului 2010. Cel puţin 42,2 la sută din transferuri în trimesturl doi au fost efectuate în dolari SUA, 42,9 la sută în euro, 14,9 la sută în ruble. În cel de-al doilea trimestru al anului 2010, cu o cotă de 50,72% din totalul remiterilor prevala moneda americană, urmată de cea europeană, cu o pondere de 39,9%, în timp ce rubla rusească constituia 9,4 la sută din transferurile prin băncile moldoveneşti. Deşi a înregistrat o creştere impresionantă, de 20,3% în primul semestru al anului curent, valoarea transferurilor este departe de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2008, ce a precedat criza, cînd remiterile s-au ridiciat la 755,88 milioane de dolari. În cel de-al treilea raport asupra inflaţiei, BNM constată o diminuare a intrărilor de valută străină din ţările clasificate ca restul lumii (toate ţările lumii cu excepţia celor membre ale CSI). Ponderea în PIB a transferurilor parvenite din zona CSI s-a diminuat faţă de anul precedent cu 0,6 puncte procentuale şi a constituit 11,6%. Ponderea transferurilor efectuate de persoanele fizice aflate la muncă în CSI constituie 63%, restul mijloacelor financiare, de 37%, revenind celorlalte ţări, în ianuarie-iunie 2011. Reducerea treptată a transferurilor din Occident, potrivit BNM, a început în perioada în care ţările europene au fost afectate de criza financiară globală.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *