Moldova Electorală: Mai mulți candidați în vizorul CEC

de | oct. 31, 2023 | Moldova Electorală | 0 comentarii

Mai mulți candidați ai Partidului Șansa la funcțiile de primari și consilieri în unele localități ale țării riscă excluderea din cursa electorală. Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat astăzi organelor electorale inferioare anularea înregistrării acestora, relatează mass-media. Decizia urmează a fi luată de organele electorale pe 1 noiembrie curent. Astfel, este vorba de: Consiliul electoral […]

Mai mulți candidați ai Partidului Șansa la funcțiile de primari și consilieri în unele localități ale țării riscă excluderea din cursa electorală. Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat astăzi organelor electorale inferioare anularea înregistrării acestora, relatează mass-media.

Decizia urmează a fi luată de organele electorale pe 1 noiembrie curent. Astfel, este vorba de: Consiliul electoral al circumscripției electorale sătești Târșiței, raionul Telenești; Țareuca, raionul Rezina; Ișcălău, raionul Fălești; Dobrogea Veche, raionul Sângerei; Merenii Noi, raionul Anenii Noi; Alexanderfeld, raionul Cahul; Pitușca, raionul Călărași; Răculești, raionul Criuleni și Joltai, UTA Găgăuzia.

Hotărârea CEC a fost luată în urma unei sesizări parvenite din partea Serviciului de Informații și Securitate, Inspectoratului General al Poliției și subdiviziunilor teritoriale ale acestora.

Astfel, CEC a constatat „finanțarea ilegală a formațiunii și a campaniei electorale, folosirea fondurilor nedeclarate și conexiuni cu fostul partid politic ȘOR, declarat neconstituțional”.

Totodată, CEC a decis lipsirea partidului Șansa de alocații din partea bugetului de stat pe o perioada de un an, începând cu 1 ianuarie 2024.

Decizia CEC poate fi contestată la Curtea de Apel, în termen de 3 zile.

Prezenți la ședință, reprezentanții partidului Șansa au respins acuzațiile și au subliniat că „probele prezentate nu ar fi concludente”. 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri