Mogherini, iritată de promisiunile electorale ale președintelui Poroșenko

de | feb. 4, 2019 | România, Știri, Ucraina, UE | 0 comentarii

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat că nu intenţionează să comenteze afirmaţia președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, potrivit căreia Kievul va depune cererea de aderare la UE în anul 2024, relatează mass-media internațională, citând Evropeiska Pravda. „Nu voi comenta cu privire la ceea ce s-ar putea […]
Liderul de la Kiev, Petro Poroshenko, face promisiuni electorale deșarte
Liderul de la Kiev, Petro Poroshenko, face promisiuni electorale deșarte

Liderul de la Kiev, Petro Poroshenko, face promisiuni electorale deșarte

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat că nu intenţionează să comenteze afirmaţia președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, potrivit căreia Kievul va depune cererea de aderare la UE în anul 2024, relatează mass-media internațională, citând Evropeiska Pravda. „Nu voi comenta cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în 2024, dar sunt convinsă că viitoarele noastre obiective, în special planul ‘Parteneriatul estic – 20 de rezultate pentru 2020’, sunt cât se poate de realiste şi realizabile. Acesta au un impact pozitiv asupra vieții cetățenilor atât în țările partenere, cât şi în UE. În această cooperare pragmatică, putem obține rezultate remarcabile” a declarat şefa diplomaţiei UE la Bucureşti, unde a avut loc reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE.

Sprjin european

Potrivit şefei diplomaţiei UE, în ultimii cinci ani blocul țărilor europene și Ucraina, în calitate de membru al Parteneriatului estic, au realizat lucruri care, până recent, păreau nerealiste. Mogherini s-a referit în acest sens la acordul comercial, acordul de asociere și de liberalizare a regimului de vize. Amintim că președintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunțat recent că va candida pentru un nou mandat de şef al statului ucrainean. Printre promisiunile electorale ale lui Petro Poroşenko se numără și depunerea cererii de aderare a Ucrainei la UE până în anul 2024. „Până în 2024, vom depune cererea de aderare la UE, vom obţine și vom începe să punem în aplicare Planul de acțiune privind aderarea la NATO” – a afirmat Poroșenko, intențiile sale fiind considerate populiste de o parte a analiștilor politici de la Kiev. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *