Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru, face un tur de forță pentru susținere din partea Bucureștiului

de | sept. 30, 2016 | Federatia Rusa, Info Militar, R. Moldova, România, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, s-a aflat joi și vineri în România, în contextul instabilității tot mai accentuate în regiune din cauza exercițiilor militare ruse, dar și deteriorării climatului politico-militar din Ucraina și regiunea separatistă transnistreană. Chișinăul și Tiraspolul se pregătesc de alegeri prezidențiale, iar separatiștii din regiunea transnistreană, încurajați de Rusia, își […]

motoc-salaru

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, s-a aflat joi și vineri în România, în contextul instabilității tot mai accentuate în regiune din cauza exercițiilor militare ruse, dar și deteriorării climatului politico-militar din Ucraina și regiunea separatistă transnistreană. Chișinăul și Tiraspolul se pregătesc de alegeri prezidențiale, iar separatiștii din regiunea transnistreană, încurajați de Rusia, își intensifică retorica, dar efectuează tot mai dese exerciții miliare, alături de trupele ruse staționate ilegal în zonă. Șalaru s-a întâlnit, joi, la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, cu care a discutat mai multe aspecte importante de pe agenda bilaterală, cum ar fi perspectivele de dezvoltare ale cooperării bilaterale pe paliere de interes comun, securitatea şi apărarea, cât și parcursul european al Republicii Moldova. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța pe care România o acordă Republicii Moldova, reflectată în sprijinul constant din partea Bucureștiului pentru Chișinău în cadrul relațiilor bilaterale de parteneriat.

În context, Președintele României a subliniat că este esențial pentru Republica Moldova să continue parcursul european și să valorifice potențialul beneficiilor derivate din raporturile cu Uniunea Europeană. Totodată, a reliefat că este necesar ca Republica Moldova să dovedească hotărâre în respectarea angajamentelor europene asumate și să continue eforturile de consolidare a instituțiilor naționale pentru a dobândi mai multă predictibilitate și credibilitate în plan european”, se arată într-un comunicat de presă de la Palatul Cotroceni. La rândul său, oficialul de la Chișinău a semnalat eforturile naționale întreprinse în direcția europeană și a exprimat încrederea privind continuarea acestui parcurs de importanță strategică pentru Republica Moldova.

Provocări regionale

Pe de agenda discuțiilor nu a lipsit subiectul celor mai recente provocări de securitate din regiune, cel mai probabil Iohannis și Șalaru având o discuție legată de exercițiile militare comune ruso-transnistrene ce au loc foarte frecvent în ultima perioadă peste Nistru. Întâlnirea celor doi oficiali survine la doar câteva zile distanță după ce România a anunțat că va fi elaborată în curând o strategie pe termen mediu și lung care va decide poziționarea României față de R. Moldova. „

„Relația noastră trebuie să devină mai bună, mai performantă, mai pragmatică și mai previzibilă. Pentru a îmbunătăți abordarea relației dintre România și Republica Moldova s-a decis să se lucreze pe o strategie pe termen mediu și lung care va stabili cum ne vom poziționa în această relație. Evoluția politică din Moldova ne-a arătat ca partidele pro-europene au dificultăți care s-au văzut foarte bine după alegerile parlamentare din 2014”, a declarat marți președintele Klaus Iohannis.

Războiul hibrid și amenințările rusești

După vizita la Cotroceni, Anatol Șalaru, a fost primit vineri de omologul său de la București, Mihnea Motoc. Cei doi au ținut o conferință comună de presă în care a fost evidențiată dorința celor două părți de a trece relația într-o etapă superioară de colaborare.

„Astăzi R. Moldova se află într-un amplu proces de reformare, iar această reformare se face și cu ajutorul României, inclusiv în ceea ce ține de modernizare, de dotare și de pregătirea specialiștilor și a ofițerilor. De asemenea, am discuta și aspectul politic. Astăzi R. Moldova este un stat în care există riscurile ca situația politică să degenereze, având pe teritoriul R. Moldova o armată rusă de ocupație, o armată a Transnistriei care este necontrolată și imprevizibilă. Din această cauză, armata R. Moldova trebuie să devină una modernă capabilă să facă față oricăror provocări, nu numai care vin din Transnistria, dar și provocărilor războiului hibrid care este dus de Rusia foarte activ și foarte vizibil în R. Moldova”, a declarat Anatol Șalaru.

Avertizări asupra intențiilor Moscovei

Acesta a mai spus că situația din regiune riscă să se deprecieze și că Rusia nu va renunța la atitudine expansioniste la Marea Neagră, subliniind că este nevoie ca Occidentul să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-și înlocui trupele din regiunea transnistreană cu unele aflate sub mandat internațional de tipul celor ale ONU. „De asemenea, trebuie să ținem cont de situația din Ucraina și de dorința Rusiei de a-și extinde zona de influență la Marea Neagră în Ucraina și de a crea așa-numita Novorusie, o idee la care nu au renunțat și care încearcă să extindă. Situația din estul Ucrainei este una îngrijorătoare pentru noi. Faptul că în ultimul timp, în Transnistria, trupele care află ilegal (rusești- n.r.) au desfășurat o activitate intensă și o colaborare nemaivăzută până acuma cu armata transnistreană ne îngrijorează. Acest lucru l-am discutat și la summit-ul NATO, acest lucru a fost discutat ori de câte ori am avut această ocazie, noi am cerut sprijinul României pentru ca trupele de pacificatori ruse din Transnistria să fie retrase și acest format de pacificatori să fie înlocuit cu un format internațional ONU, deoarece armata rusă implicându-se direct din partea unei părți a conflictului și-a pierdut calitatea de pacificator și încrederea Este nevoie ca situația din Transnistria să fie readusă la ordinea de zi a marilor cancelarii europene și mondiale. Să se facă aceste schimbări, deoarece numai în felul acesta ca această problemă să fie rezolvată în viitorul apropiat”, a mai precizat oficialul de la Chișinău.

Creștere interoperabilității cu militarii români

La rândul său, ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc, a afirmat că în discuțiile cu omologul său de peste Prut s-a pus accent pe sprijinul acordat de România pentru consolidarea si modernizarea forţelor armate ale Republicii Moldova, dar şi la cooperarea în context NATO și UE, ținând cont de evoluțiile recente ale mediului regional de securitate. Acesta a subliniat că relațiile dintre forțele noastre armate au „un caracter special” şi se situează pe un curs ascendent. „Au fost identificate noi direcţii de dezvoltare în domenii în care există deja o bună colaborare – învăţământ militar, exerciţii şi activităţi de pregătire în comun, instruire de specialitate – în scopul sporirii eficienței relațiilor bilaterale. „Am evocat, în cadrul discuțiilor de astăzi, posibilitatea aplicării, la nivelul Armatelor țărilor noastre, a conceptului modern Sister Units, care presupune aprofundarea cooperării practice, directe, la nivel de unități”, a declarat ministrul Motoc.

Ministrul Anatol Șalaru a conchis, cu ocazia anunțării schimbării de strategie a României față de R. Moldova, că este și de datoria militarilor de a da tonul acestei apropieri dintre cele două maluri ale Prutului. Oficialul de la Chișinău se află într-o vizită de lucru la București, în perioada 29-30 septembrie.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri