Masacru in Afganistan: Un militar american a ucis 16 civili

de | mart. 12, 2012 | Asia Centrală, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Şaisprezece civili afgani, între care copii, femei şi bătrâni, au fost masacraţi de un militar american, care a ieşit din baza sa militară duminică dimineaţă în provincia Kandahar, un bastion al talibanilor din sudul Afganistanului.

Şaisprezece civili afgani, între care copii, femei şi bătrâni, au fost masacraţi de un militar american, care a ieşit din baza sa militară duminică dimineaţă în provincia Kandahar, un bastion al talibanilor din sudul Afganistanului.
Un soldat a intrat „în domiciliile unor oameni obişnuiţi”, omorând „16 civili, între care nouă copii şi trei femei”, a afirmat preşedintele afgan, Hamid Karzai, într-un comunicat. Unsprezece persoane au fost masacrate într-o casă, patru într-o altă casă şi una într-o a treia locuinţă, aflate în două sate diferite. Unele cadavre au fost arse parţial, inclusiv cele ale unor „copii de doi sau trei ani”.
Preşedintele american Barack Obama i-a transmis duminică omologului său afgan Hamid Karzai „consternarea” sa şi „durerea” sa, în timpul unei convorbiri telefonice. Barack Obama a „transmis condoleanţele sale poporului din Afganistan şi a subliniat angajamentul administraţiei sale în vederea stabilirii faptelor cât mai curând posibil şi a face să dea socoteală orice persoană implicată” în incident, a adăugat preşedinţia americană.

Anchetă completă

Anterior, liderul de la Casa Albă a vorbit, într-un comunicat, despre această dramă ca despre un eveniment „tragic şi consternant”. În ceea ce-l priveşte, de la Kabul, preşedintele afgan a condamnat masacrul, pe care l-a catalogat ca fiind „de neiertat”.
La rândul său, ministrul american al apărării Leon Panetta l-a asigurat duminică pe preşedintele afgan Hamid Karzai că o „anchetă completă” este în curs în vederea stabilirii circumstanţelor masacrării civililor.”Un suspect se află în detenţie şi l-am asigurat pe preşedintele Karzai că îi vom aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei”, a declarat Panetta. Totodată, şeful de la Pentagon a subliniat că este „şocat şi întristat de faptul că un soldat american, acţionând în afara controlului superiorilor ierarhici”, a fost implicat în acest incident.
„Nu vom economisi niciun efort pentru a stabili faptele cât mai rapid posibil şi vom face în aşa fel încât orice persoană implicată în acest act de violenţă să dea socoteală în cadrul legii”, a subliniat Panetta, întârind declaraţii făcute anterior de generalul John Allen, comandantul forţelor NATO din Afganistan. „Cu toate că suntem în doliu, alături de poporul afgan, suntem ferm hotărâţi să continuăm să colaborăm cu partenerii noştri afgani pentru a ne îndeplini misiunea şi a ne atinge obiectivele”, a conchis înaltul oficial american.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *