Un președinte atipic

„Make America Great Again” (MAGA), un slogan al campaniei lui Trump s-a transformat, începând cu 20 ianuarie, în decizii executive ale Casei Albe, agitând America și lumea. Mișcarea MAGA a fost fondată pe convingerea că Statele Unite au fost cândva o țară mare, dar și-a pierdut acest statut din cauza influenței străine, atât în ​​interiorul granițelor sale (prin imigrație și multiculturalism) și în exterior (prin globalizare). Membrii MAGA cred că această cădere poate fi inversată prin proiectul „America First” respectiv prin politici care ar oferi un grad mai mare de protecționism economic, ar reduce foarte mult imigrația, în special din țările în curs de dezvoltare și ar încuraja sau impune ceea ce membrii MAGA consideră a fi valorile tradiționale americane. Implicit, acest proiect vrea să elimine toate ideologiile administrației anterioare, wokismul și criteriile de selecție în aparatul statului bazate pe diversitate și identitate de gen.

Donald Trump nu este Roosevelt sau Kennedy. Nici de Nixon nu s-a apropiat ca anvergură politică în primul mandat dar vremurile și noile realități în care se găsește America creează mari așteptări de la el. De fapt, el nu e politician în sensul clasic ci mai curând un talentat afacerist speculativ care a devenit, spre surprinderea multora, președintele Statelor Unite în două mandate. Lipsa carierei în serviciul guvernamental a fost folosită drept argument decisiv că nu a fost pătat de corupția pe care milioane de americani au asociat-o cu Washington, DC și cu establishment-ul adânc înrădăcinat. Asta nu exclude sau scuză umbrele din trecutul său dar americanii dezamăgiți de Joe Biden și de erorile democraților nu au ezitat să îl voteze masiv. Personaj ofensiv, Donald Trump a plăcut Americii profunde.

Votanții săi au apreciat mesajul său populist în care a susținut că guvernul federal era controlat de „elitele” democrate și au admirat stilul său direct și personal, atât de diferit de ceilalți președinți.

Obișnuința lui Trump de a-și hărțui adversarii cu insulte personale, precum și laudele lui pentru cei de la care are așteptări sau interese, i-au încurajat pe membrii MAGA să-l considere un „tip obișnuit”, cu care se identifică mulți americani, mai degrabă decât un politician tradițional.

Mulți experți electorali și comentatori politici nu au reușit să ia în serios fenomenul MAGA când a fost înregistrat de Trump dar încrederea lui remarcabilă în posibilitatea de a deveni președinte a fost un veritabil tăvălug.

Teoriile și analizele privind noul și ultimul său mandat obținut la vârsta de aproape 80 de ani, se întrec în a enumera schimbările pe care le va aduce irevocabil lumii în care trăim. Revoluția mondială propusă de el, vândută drept suveranism, naționalism sau socialism, pare să schimbe lumea din temelii, după un prim mandat care a fost considerat eșuat de neinspirația lui Trump de a schimba oamenii de decizie din vechiul aparat administrativ democrat. America însăși și restul lumii par a fi ținta schimbării mesianismului trumpist, sau un imperialism clasic – a se vedea declarațiile privind achiziționarea Groenlanda și preluarea Canalului Panama, ca să nu mai amintim și de suprinzătoarea invitație adresată Canadei de a se alătura Statelor Unite drept statul numărul 51.

Un expansionism oligarhic american pare că se ridică la orizont, mai ales că miliardarii de top Musk, Zuckerberg sau Bezos s-au afiliat rapid noii administrații iar alții se alătură treptat pentru a nu fi prinși descoperiți de noua Americă. Dornici de a se substitui statului american, sub pretextul salvării Americii printr-o revoluție conservatoare, înființarea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, condus de Musk (DOGE), entitate pe care Trump a indicat că va funcționa în afara limitelor guvernului, pare a fi începutul unui capitol revoluționar în istoria Americii. Nu înseamnă că va reuși să vindece problemele profunde prin ideologia sa tranzacționistă dar, deocamdată, entuziasmul este la cote ridicate iar Trump are 4 ani în față să demonstreze că Americii îi va fi mai bine.

Expresia „Trump livrează ce a promis” este pe buzele susținătorilor săi.

Controversele, însă, se țin lanț și vor marca lumea cel puțin patru ani de acum încolo, alături de o incertitudine generală privind politicile sale reinterpretate din mers la o viteză necunoscută până acum. Președintele Trump nu trebuie nici bagatelizat, nici ridiculizat, nici comparat cu Trump din primul mandat. Începutul în forță prin semnarea unui număr impresionant de ordine prezidențiale a dat satisfacție alegătorilor săi. Deși majoritatea ordinelor semnate în prima zi privesc politica internă, altele au început să aibă impact asupra afacerilor internaționale ale Statelor Unite. Schimbările din primul val au lovit direct în domeniul migrației, economiei, energiei, climei, stopării cenzurii pe rețelele sociale și politici de sănătate. America lui Trump pare că vrea o hegemonie crescută și expansiune pe cele două continente, America de Nord și cea de Sud, cu o reorientare majoră a intereselor sale naționale fundamentale în zona Indo-Pacific, cu țintă finală China. Multipolarismul este recunoscut de America drept o realitate în care va trebui să trăiască iar adaptarea și reconstrucția poziției sale de putere necesită timp și resurse pe care le va lua și de la gura foștilor aliați europeni.

Nimeni nu ar fi zis că lumea, ajunsă la sfârșitul istoriei lui Fukuyama, va mai vedea noi cuceritori de teritorii și creatori de hărți. O hartă modificată a Americii îi poate surâde lui Trump și poate deschide o teribilă cutie a Pandorei. Nu este de mirare că este o adevărat concurs de descifrare a intențiilor lui Trump în relațiile internaționale, cu teorii care mai de care mai speculative. Destructurarea multipolarismului este ținta principală a noii administrații, care dacă va reuși, va slăbi de moarte China, inamicul economic și politic numărul 1. Dar va reuși?

„Europa este foarte rea pentru noi”

S-a remarcat în primul său discurs de președinte că Donald J. Trump nu a făcut referire la Europa sau restul lumii dar și că Georgia Meloni, premierul italian, a fost singurul oficial de rang înalt din Europa prezent la învestitură. Europa instituțională i-a fost ostilă iar el nu va uita prea repede aversiunea bătrânului continent. Mesajul său prin care a anunțat că nu mai este dispus să finanțeze securitatea europeană nu a surprins dar toți speră să-i treacă această furie sau să aibă dificultăți în limitarea implicării americane în Europa.

Guvernele din întreaga Uniune Europeană se confruntă atât cu turbulențe politice, cât și economice. Bugetele naționale tot mai golite, birocrația împovărătoare, ratele ridicate ale dobânzilor și o criză a costului vieții în creștere, încetinesc inovația corporativă (și consumul) care este esențială pentru ca economia europeană să concureze cu rivalii chinezi și americani. Cele două economii de top ale UE sunt în epicentrul problemei. Germania și Franța (împreună cu alte țări precum Italia și Irlanda) sunt, de asemenea, direct în vizorul lui Trump, deoarece amenință că va impune tarife pentru orice, de la mașini, produse alcoolice sau produse farmaceutice, ca răspuns la excedentele lor comerciale cu SUA. Toate aceste intenții stârnesc temeri de un posibil război comercial.

Europenilor le displace Trump, dar nu au ce face și riscă să facă implozie de la tsunami-ul american. Europa nu prea mai contează, să zicem momentan, pe agenda Washington-ului iar deciziile se vor lua peste capul ei, mai ales că divorțul franco-german pare definitiv. Paradigma vechii Americi binevoitoare deocamdată domină ideologic Europa, în așteptarea revenirii unui alt președinte american favorabil politic. Patru ani nu ar fi un capăt de țară dar chiar și dacă va reveni un președinte democrat, impactul politicilor lui Trump va fi semnificativ.

Trebuie spus că Trump preferă să discute cu lideri politici pe care-i consideră suficient de puternici în timp ce Europa slăbită și critică la deciziile sale nu va putea să își negocieze prea bine viitorul. Gestionarea tensiunilor dintre Statele Unite și China va avea prioritate, așa cum anunța Pete Hegseth. După aproape 80 de ani de relație bilaterală care a garantat prosperitatea și pacea Europei, confruntarea cu un președinte interesat mai curând de o repoziționare strategică în noua revoluție liberală mondială, găsește continentul nostru pe picior greșit. Lipsa elitelor politice capabile de adaptare rapidă sau mai bine zis existența unor elite politice nepotrivite și puternic ideologizate pentru schimbările care se anunță, fac Europa nerelevantă.

Cu excepția unor lideri declarați suveraniști proeminenți, de tipul lui Orbán și Meloni, aflați deja în siajul lui Trump, restul Europei pare că încă speră ca Trump să piardă alegerile. Același Trump a spus că UE a fost „foarte, foarte rea pentru noi. Deci, vor primi tarife. Este singurul mod…așa vei obține corectitudine”.

Europa trebuie „să fie pregătită” și să anticipeze potențialele tarife comerciale ale noului președinte american, declara președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru CNBC. „Ceea ce trebuie să facem aici în Europa este să fim pregătiți și să anticipăm ce se va întâmpla pentru a răspunde”, a spus ea la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Cu toate acestea, natura complexă a comerțului și investițiilor internaționale face complicată traducerea promisiunilor sale în politici specifice. Având în vedere intensitatea relațiilor comerciale și de investiții dintre SUA și UE, o salvare a tarifelor vamale ale SUA asupra mărfurilor UE – urmată de represalii ale UE asupra mărfurilor din SUA – ar aduce consecințe negative și pentru America.

Cum va arăta implicarea SUA în securitatea Europei?

În cadrul NATO, Trump va dori ca guvernele europene să-și plătească partea echitabilă din bugetul Alianței Nord-Atlantice. NATO este, de fapt, America iar creșterea contribuției la apărare la nivelul propus este o povară pe care Europa nu are de unde să o plătească. O reducere a fondurilor SUA pentru NATO, o retragere a trupelor și echipamentelor americane de pe continentul european ar periclita securitatea și bunăstarea europeană, în primă fază. Deși Europa a făcut pași în domeniul apărării și securității, sunt necesare mai multe eforturi să ajungă vreodată să nu mai depindă de America. Multe state UE au depășit, totuși, standardul NATO de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Germania abia a ajuns la 2% din PIB, ceea ce arată ca procentul de 5% cerut de Trump e cel puțin o iluzie. El cere mult ca să obțină cât vrea, ar putea fi o variantă.

Peste Hegseth, Secretarul Apărării, a reluat, în contextul vizitei sale europene, apelurile lui Trump pentru ca aliații să își mărească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, în loc de 2%, spunând că acestea din urmă „nu sunt suficiente”. Spre sfârșitul declarațiilor sale, Hegseth a subliniat că SUA „rămîn angajate în alianța NATO și în parteneriatul de apărare cu Europa. Punct. Dar Statele Unite nu vor mai tolera o relație dezechilibrată care încurajează dependența”.

După Conferința de securitate de la Munchen, recent încheiată, voci timide care critică inadecvarea politicilor și UE încep să se audă, reacții la dușul rece administrat de Vicepreședintele J.D Vance și Secretarul Apărării Pete Hegseth.

Liderii europeni, începând cu Emmanuel Macron Olaf Scholz, Keir Starmer și Donald Tusk încearcă să creioneze, precipitat, un fel de suveranism european, ca formă de rezistență dar, chiar și așa, viitorul lor politic nu pare prea sigur dacă Europa nu va fi incapabilă să se reinventeze.

America face pace cu Rusia fără Europa

Cea mai importantă problemă pentru Europa rămâne, de departe, legătura SUA- NATO-Ucraina-Rusia, deoarece o politică a SUA care modifică drastic NATO și prevederile articolului 5 ale acesteia ar avea consecințe profunde pentru securitatea europeană.

Sub președintele Biden, SUA au devenit cel mai mare furnizor de asistență militară pentru Ucraina, o situație criticată de Trump în campanie și pe care și-a propus să o modifice radical și să oprească hemoragia financiară către Kiev.

Kievul rămâne conștient de faptul că trebuie să rămână de partea lui Trump, chiar dacă nu sunt compatibili. O încetare a focului este posibilă. Când? Nu se știe dar Trump pare optimist. În timpul campaniei sale prezidențiale, el a promis că va pune capăt războiului din Ucraina într-o singură zi. L-a împuternicit pe trimisul său special, generalul în retragere Keith Kellogg, să pună capăt războiului. Kellogg a spus că acest conflict are o „soluție rezolvabilă în termen scurt” și că scopul său personal este să-l rezolve în termen de 100 de zile.

Președintele american a amenințat anterior că va impune probabil sancțiuni Rusiei dacă președintele rus refuză să negocieze pentru încheierea războiului din Ucraina. Scriind într-o postare pe Truth Social, Trump a spus că economia Rusiei eșuează și l-a îndemnat pe Vladimir Putin să încheie conflictul. „Rezolvați acum și opriți acest război ridicol!”. Fără un acord, Trump a amenințat: „Nu am altă opțiune decât să pun niveluri ridicate de taxe, tarife și sancțiuni pentru orice vândut de Rusia către Statele Unite și diverse alte țări participante”.

„Să terminăm acest război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte! O putem face pe calea ușoară sau pe calea grea – și calea ușoară este întotdeauna mai bună”, a mai spus el.

Trump nu a oferit detalii despre posibile sancțiuni suplimentare dacă lucrurile nu ies cum vrea el dar Statele Unite au sancționat deja puternic Rusia pentru invadarea Ucrainei.

El a mai spus că administrația sa reanalizează și chestiunea trimiterii de arme în Ucraina, adăugând opinia sa că Uniunea Europeană ar trebui să facă mai mult pentru a sprijini Kievul. Concluzia este că, deși a făcut pași în normalizarea relațiilor cu Kremlinul, toate opțiunile sunt posibile dacă nu se ajunge la un consens.

Problema pentru Kiev și Zelenski este că Trump vrea să recupereze banii. El a declarat că dorește accesul la pământurile rare și minerale esențiale ale Ucrainei în schimbul miliardelor de dolari în ajutor militar pe care Washington le-a furnizat Kievului. Zelenski, interesat să continue ajutorul american, a încercat să-l mențină interesat pe Trump, și a propus un acord prin care Statele Unite ar investi în minerale strategice în Ucraina.

Secretarul de Trezorerie al lui Trump, Scott Bessent, a declarat la Kiev, la prima vizită a unui membru al cabinetului lui Trump, că o astfel de afacere cu minerale ar putea servi drept „scut de securitate”pentru Ucraina după război.

Lucrurile s-au precipitat deoarece Donald Trump și Vladimir Putin au purtat, acum câteva zile, timp de o oră, prima convorbire telefonică oficială după preluarea mandatului.

Trump a spus că liderul rus dorește să se încheie războiul și au discutat „obținerea unei încetări a focului într-un viitor nu prea îndepărtat”. „Vrea să se termine. Nu vrea să se termine și apoi să se întoarcă la luptă șase luni mai târziu”, a spus el reporterilor în Biroul Oval.

„Cred că suntem pe cale de a obține pace. Cred că președintele Putin vrea pace, președintele Zelenski vrea pace și eu vreau pace. Vreau doar să văd ca oamenii să nu mai fie uciși”, a adăugat el.

Kremlinul a spus anterior că Putin și Trump au convenit și să se întâlnească, iar Putin l-a invitat pe Trump să viziteze Moscova. Trump a spus că prima lor întâlnire va avea loc „probabil” în curând, în Arabia Saudită.

Trump le-a ordonat oficialilor americani să înceapă discuțiile pentru încheierea războiului din Ucraina. Între timp, Lavrov și Rubio au început negocierile pe teren saudit.

Conversațiile au venit după ce Pete Hegseth a declarat în preambulul convorbirii celor doi președinți, că Kievul va trebui să renunțe la obiectivele sale de a se alătura alianței militare NATO și de a-și recâștiga întreg teritoriul confiscat de Rusia, semnalând o schimbare dramatică în abordarea conflictului de către Washington. „Ne dorim o Ucraină suverană și prosperă. Dar trebuie să începem prin a recunoaște că întoarcerea la granițele Ucrainei de dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist. Urmărirea acestui obiectiv iluzionar nu va face decât să prelungească războiul și să provoace mai multă suferință”, a declarat Hegseth la o întâlnire la sediul NATO de la Bruxelles. Declarația sa a avut efectul de a bulversa cancelariile europene.

Europa, aflată într-o veritabilă năucire strategică de la alegerea lui Trump, pare să nu se împace cu această excludere din ecuația ucraineană. Narativul războinic pare să nu fi părăsit-o și nici nu pare convinsă de resetarea temporară a vechii relații euro-atlantice decisă de Trump.

Marea Britanie, Franța și Germania, au declarat, după poziționarea lui Trump și ale lui Hegseth pe tema necesității păcii dintre Rusia și Ucraina, că trebuie să facă parte din orice viitoare negocieri privind soarta Ucrainei, subliniind că doar un acord echitabil cu garanții de securitate ar asigura o pace durabilă. Ei au spus că sunt gata să sporească sprijinul pentru Ucraina și să o pună într-o poziție de forță, chiar dacă America nu va mai dori să participe.

În contextul vizitei sale europene, Vicepreședintele JD Vance a declarat, în antiteză cu bunăvoința arătată de Trump Rusiei, în 13 februarie, că SUA ar putea lovi Moscova cu sancțiuni și potențiale acțiuni militare dacă președintele rus Vladimir Putin nu este de acord cu un acord de pace cu Ucraina care să garanteze independența pe termen lung a Kievului.

„Există instrumente economice, există, desigur, instrumente militare” pe care SUA le-ar putea folosi împotriva lui Putin, a spus Vance într-un interviu. De asemenea, a dezvăluit că Trump s-ar putea răzgândi în funcție de modul în care se desfășoară negocierile.

„Președintele Trump ar putea spune: uite, nu vrem acest lucru, s-ar putea să nu ne placă acest lucru, dar suntem dispuși să-l punem înapoi pe masă dacă rușii nu sunt buni parteneri de negociere sau există lucruri care sunt foarte importante pentru ucraineni pe care am putea dori să le scoatem de pe masă”, a adăugat el.

Își poate permite Trump să pună Europa la index? Nici el nu pare să se fi hotărât

A doua președinție a lui Trump are deja o influență în Europa, unde par a se produce o serie de schimbări politice, economice și de securitate ce ar agrava poziția deja fragilă a statelor europene, afectate de efectele pandemiei și războiului din Ucraina. Forțele politice de extremă dreapta care, în diferite grade, manifestă simpatie atât pentru Trump, cât și pentru Putin, sunt în creștere. Cel mai vocal reprezentant al acestor grupuri politice centrifuge este premierul maghiar Viktor Orbán, dar credințe similare pot fi găsite în guvernele din Cehia și Slovacia și în rândul partidelor politice din Belgia, Franța, Germania, Italia și Țările de Jos și România.

Neortodoxul regim de la Casa Albă, cu politicile agresive anti-emigraționiste, are cea mai substanțială influență asupra grupurilor populiste, cu toate că sunt diferențe între cauzele migrației de la granițele americane versus cele europene, de exemplu. Asta poate să nu conteze pentru populiștii europeni care se raportează la modelele ideologice trumpiste. A expulza migranții ilegali din Danemarca, Franța, Germania și Italia, de exemplu, ar putea deveni o practică frecventă în timp ce anti-imigraționistii vor savura narațiunea și politicile lui Trump. Mesajele echipei lui Trump, în frunte cu Elon Musk, pun presiune suplimentară asupra establishment-ului european, inclusiv România devenind ținta criticilor americane pe motivul anulării mecanismelor democratice odată cu anularea primului tur de alegeri prezidențiale.

Dar slăbirea Europei se va manifesta și asupra proiectatelor extinderi comunitare. Aderarea la UE a unor țări precum Moldova, Serbia și Ucraina, va fi și mai condiționată de evoluția negocierilor dintre SUA și Rusia și mai puțin de voința popoarelor lor. Moldova riscă cel mai mult să nu mai fie pe lista scurtă a Europei dacă Moscova o va cere.

Ar trebui inventată o formă alternativă de relație între Uniunea Europeană și țările aspirante. Dacă multe dintre politicile lui Trump ar fi susținute activ de unele guverne ale UE (și cel mai probabil așa se va întâmpla), lumea ar putea asista la o remaniere considerabilă a fundamentelor europene, pentru că ar fi în joc și principiile de bază ale UE: statul de drept, relațiile de bună vecinătate, politica externă comună, umbrela de securitate, toate încurajate în trecut de chiar Statele Unite. Apărarea pilonilor fondatori va duce la bătălii politice importante pe continentului european, unde Statele Unite și Rusia ar putea ajunge de aceeași parte, într-un mod de neconceput înainte de Trump.

Dacă sloganul „America First” va fi pus în practică și în ceea ce privește Europa, momentul este cum nu se poate mai nepotrivit pentru bătrânul continent. Adrian Severin a descris pe pagina sa de Facebook o Uniune Europeană „castrată sub aspect economic, impotentă sub aspect militar, confuză sub aspect politic și lipsită de lideri competenți și responsabili, lovită de miopie strategică și de tranzacționam moral, cu o Rusie pe care și-a făcut-o neprietenă, cu vecini imediați și apropiați de care s-a distanțat constant din punctul de vedere al țintelor și acțiunii geopolitice, și într-o relație rece cu puterile globale emergente din Asia, fără minima securitate furnizată de parteneriatul cu SUA”.

Promisiuni mari, rezultate incerte, dar și riscul de a destabiliza și decredibiliza puterea Americii poate fi rezultatul furtunii trumpiste în Europa care riscă să nu supraviețuiască în forma actuală. Sigur, are opțiunea să se reinventeze într-un imperiu dar poate același Trump i-ar pune piedici. Problema este că „America First” aplicată ad literam intră în coliziune cu promisiunea americanilor care au contribuit la bunăstarea Europei postbelice. Dar, aceștia par ceilalți americani, mai puțin interesați de europeni.

Riscurile sunt mari și pentru America iar Trump fie știe și blufează pentru a slăbi Europa sau este naiv și crede că mai poate întoarce America spre un fel de izolaționism în noua lume multipolară.

Astfel de schimbări și înțelegeri peste capul bătrânului continent ar degrada, de asemenea, pe termen mediu, poziția Americii la nivel mondial și ar încuraja, probabil, Rusia să facă mai multe mișcări ofensive în Europa. America nu-și permite să reducă prezența militară în Europa pentru că nu e atât de simplu să anuleze angajamentul postbelic care o avantajează direct. Lumea actuală aflată în mari schimbări nu mai poate acomoda o nouă doctrină Monroe pentru că este prea interconectată iar președintele Trump va trebui să țină seama de aceste realități.

NATO este una din expresiile proiectării puterii americane prin apărarea aliaților săi dar și a propriului teritoriu. Oricât perorează Donald Trump contra NATO și cheltuielilor ridicate suportate de America, adevărul este că nu îl ajută să submineze alianța. Cu un continent european aliat cu care împărtășește valori culturale comune și care privește America drept un model civilizațional, Trump este prins în angajamentul istoric al țării sale făcut partenerilor. Cu o Franță anti-americană care cere replierea în fața Americii tranzacționiste, Washington-ul nu va fi încântat să creeze un concurent geopolitic puternic peste ocean.

Europa nu poate spera decât să se adeverească vechea zicală „Câinele care latră nu mușcă”. Pentru dacă mușcă, vor sângera ambele maluri ale Atlanticului și nu ar fi profitabil pentru businessman-ul Donald Trump aruncarea europenilor în brațele BRICS sau să-i oblige să strângă rândurile. Trump are nevoie de Europa, chiar dacă nu o are la inimă. De aceea, în acest moment este ezitant și vor fi multe recalibrări până se va concretiza o direcție. Este posibil ca Trump să nu poată reseta relația cu Europa atât de brutal fără să pericliteze însăși măreția Americii. Pentru că balanța între o hegemonie regională mai ieftină și un imperiu global mult mai costisitor ar putea fi totuși mai profitabilă pe rețeta de până acum.