Lupu promite Rusiei ca relatiile Chisinau-Moscova se vor intari

de | feb. 1, 2010 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Marian Lupu, seful democratilor din Republica Moldova, a dat asigurari, luni, la Moscova, ca legaturile dintre Republica Moldova si Rusia se ca vor intari in viitor si ca directia acestei tari inspre Uniunea Europeana nu va slabi relatiile si raporturile strategice cu Federatia Rusa, potrivit mass-media de la Chisinau, citata de KARADENIZ-PRESS. ”Relatiile dintre tarile […]

lupu1Marian Lupu, seful democratilor din Republica Moldova, a dat asigurari, luni, la Moscova, ca legaturile dintre Republica Moldova si Rusia se ca vor intari in viitor si ca directia acestei tari inspre Uniunea Europeana nu va slabi relatiile si raporturile strategice cu Federatia Rusa, potrivit mass-media de la Chisinau, citata de KARADENIZ-PRESS. ”Relatiile dintre tarile noastre se vor intari, in pofida declaratiilor necugetate care se aud uneori din partea unor politicieni. Sunt convins ca dialogul si respectul reciproc ne vor permite sa gasim solutii pentru cele mai complexe probleme”, a declarat Marian Lupu intr-un interviu pentru ITAR-TASS. El se afla la Moscova, pentru a participa la ceremoniile dedicate implinirii unui an de la intronizarea patriarhului Kirill.

Promisiuni dupa Voronin

Liderul Partidului Democrat, formatiune componenta a Aliantei pentru Integrare Europeana de la Chisinau, venita la putere in urma alegerile din 29 iulie 2009, a calificat ca nefondate temerile ca, dupa schimbarea conducerii in Moldova, relatiile cu Rusia vor slabi in intensitate. ”Extinzand colaborarea cu Uniunea Europeana, noi nu intentionam in niciun fel sa slabim relatiile strategice cu Rusia ci, dimpotriva, sa le dezvoltam”, a subliniat fostul membru al Partidului Comunist, ulterior, ca lider al Partidului Democrat, candidat al Aliantei democratice la alegerile prezidentiale, esuate din cauza boicotarii lor de catre comunisti. Vizita liderului democrat la Moscova intervine la patru zile dupa cea a fostului presedinte comunist Vladimir Voronin. Acesta a fost primit de patriarhul Moscovei si al intregii Rusii Kirill, care, potrivit unui comunicat al serviciului de presa al formatiunii comuniste, citat de Infotag, s-a declarat ‘ingrijorat de semnele de atac asupra independentei si suveranitatii Republicii Moldova, care s-au intensificat in ultima perioada’, exprimandu-si speranta ca oamenii politici din Moldova vor gasi, cu eforturi comune, iesirea din aceasta situatie.

Lupu pe urmele lui Voronin

Totodata, Marian Lupu, a declarat la final saptamanii trecute ca declaratiile privind moldovenismul facute de ministrul de Externe roman, Teodor Baconschi, reprezinta o greseala care poate afecta relatiile bilaterale, conform unui interviu publicat de portalul de limba rusa eNews.md. „Voi fi la fel de nediplomat ca si ministrul Baconschi, care, dupa parerea mea, nu ar trebui sa faca astfel de declaratii in calitate de oficial de rang inalt”, a afirmat Lupu, conform sursei citate. „Astfel de declaratii din partea oficialitatilor de la Bucuresti – declaratii ofensatoare pentru majoritatea populatiei noastre – perturba relatiile noastre, otravesc actiunile comune si pot deveni un obstacol serios in calea unei colaborari fructuoase”, a mai precizat fostul comunist. Ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, cu o saptamana in urma, ca Romania respinge orice demers menit sa acrediteze ideea unei natiuni si a unei limbi moldovenesti distincte de cea romana, pe baza argumentelor clare, de ordin stiintific. „De cate ori nu ne-am revoltat sau amuzat, fiecare dupa dispozitia sa, cand auzeam vorbindu-se despre asa-zisa limba moldoveneasca? Nimeni pana in ziua de astazi nu s-a dumirit cum stau lucrurile cu acest misterios idiom. In schimb, de fiecare data cand trecem Prutul, redescoperim cu deliciu cuvinte si intorsaturi de fraza in “dulcele grai moldovenesc” pe care le-am uitat de cand ii citisem ultima oara pe Sadoveanu si Creanga”, a declarat atunci seful diplomatiei de la Bucuresti.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *