Limba rusa incinge spiritele la Kiev: Bataie in Rada Suprema

de | mai 25, 2012 | Știri, Ucraina, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Cel puţin un deputat a fost transportat la spital ca urmare a violenţelor din Parlamentul de la Kiev unde mai multe zeci de deputaţi ai puterii şi opoziţiei s-au luat la bătaie din cauza unui proiect de lege privind statutul limbii ruse în Ucraina.

Cel puţin un deputat a fost transportat la spital ca urmare a violenţelor din Parlamentul de la Kiev unde mai multe zeci de deputaţi ai puterii şi opoziţiei s-au luat la bătaie din cauza unui proiect de lege privind statutul limbii ruse în Ucraina.
Zeci de opozanţi au blocat, în cursul după-amiezii de joi, tribuna parlamentară pentru a încerca să împiedice adoptarea acestei iniţiative legislative depuse de parlamentarii puterii. Proiectul extinde drepturile de folosire oficială a limbii ruse în ţară, ceea de înseamnă de facto, după cum susţine opoziţia, să i se confere statutul de a doua limbă de stat, alături de ucrianeană, chiar dacă nu i se acordă recunoaşterea formală.
Preşedintele adunării, care trebuia să anunţe procesul de votare a legii, a renunţat în cele din urmă la intenţia sa, dar fără să reuşească să-i calmeze pe deputaţii opoziţiei. Mulţi dintre aceştia i-au atacat pe adversari, aceştia răspunzând cu lovituri de pumn. Un parlamentar din rândul opoziţiei a fost doborât la pământ, după care unul dintre colegii săi s-a aruncat asupra unuia dintre iniţiatorii controversatului proiect de lege şi l-a snopit în bătaie.
La finalul încăierării din rada Supremă, cel puţin un opozant a fost rănit la cap şi transportat la spital cu ambulanţa, a făcut cunoscut un responsabil parlamentar. Cu toate acestea, deputaţii majorităţii guvernamentale au anunţat că dezbaterea şi votul asupra iniţiativei legislative ar putea continua vineri.
Ucraina are pe teritoriul său o importantă comunitate rusofonă printre cele 46 de milioane de locuitori, iar statutul limbii ruse provoacă fără încetare conflicte în această fostă republică sovietică, situată între Rusia şi Uniunea Europeană. Recunoaşterea limbii ruse ca a doua limbă oficială reprezintă una dintre promisiunile electorale făcute de actualul preşedinte, Viktor Ianukovici, al cărui partid se confruntă cu o pierdere a popularităţii, potrivit sondajelor, în perspectiva legislativelor prevăzute pentru sfârşitul lunii octombrie.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri