Kremlinul relanseaza URSS-ul slav

de | mart. 19, 2010 | Federatia Rusa, Știri, Ucraina, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Deputatul rus, Evgheni Fedorov, preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică în cadrul Dumei de Stat (n.r.- camera inferioara a Parlamentului de la Moscova) şi important membru al partidului Rusia Unită, aflat la putere, a declarat ca a propus colegilor săi ucraineni unificarea Rusiei, Ucrainei şi Belarusului într-un singur stat, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS

Noul presedinte de la Kiev, Viktor Ianukovici, nu renunta la independenta Ucrainei

Noul presedinte de la Kiev, Viktor Ianukovici, nu renunta la independenta Ucrainei

Deputatul rus, Evgheni Fedorov, preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică în cadrul Dumei de Stat (n.r.- camera inferioara a Parlamentului de la Moscova) şi important membru al partidului Rusia Unită, aflat la putere, a declarat ca a propus colegilor săi ucraineni unificarea Rusiei, Ucrainei şi Belarusului într-un singur stat, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Fedorov a mai apreciat ca reformarea unei părţi a Uniunii Sovietice, până în 2020, ar permite celor trei ţări să se îmbogăţească în mod considerabil. „Purtăm consultări cu toate forţele politice din Ucraina, Belarus şi Rusia pentru a lansa acest proiect al unui stat unificat”, a declarat Fedorov. „Acest proiect ne ve permite, nouă, cetăţeni ruşi, belaruşi şi ucraineni să depăşim nivelul de trai al celor mai bogate ţări din Europa”, a apreciat el, adăugând că a transmis mesaje în acest sens deputaţilor ucraineni, apartinand tuturor formatiunilor politice din Rada Suprema (n.r.-Parlamentul unicameral de la Kiev).

Oferta panslava

Deputatul rus, cunoscut pentru sprijinul politic si mediatic acordat regiunilor secesioniste Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud si Nagorno-Karabagh, a transmis mass-media un document de şapte pagini, intitulat „Principii de lucru pentru formarea unui stat unificat pe teritoriile Ucrainei, Belarusului şi Rusiei”, în care oferă detalii despre căile pe care le propune pentru a se ajunge, în 2020, la o uniune capabilă „să concureze de la egal la egal cu Statele Unite, NATO şi UE”.
Fedorov a mai propus ca oraşul Kiev să devina capitala noului stat federal, ca în perioada Rusiei kievene, în secolele al X-lea şi al XI-lea, formaţiune statala care ocupa mare parte din teritoriile actuale ale Ucrainei şi Belarusului, dar şi vestul Rusiei.

Opozitie ucraineana

Oferta deputatului rus a fost aspru criticata in mass-media de la Kiev de catre deputatii apropiati fostului premier Iulia Timosenko, acuzand Moscova că încearcă să se amestece în treburile politice interne ale Ucrainei.
La randul sau , administratia prezidentiala de la Kiev a facut anterior o declaratie potrivit careia Ucraina nu intentioneaza sa adere nici la Uniunea Vamala, formata din Federatia Rusa, Belarus si Kazahstan, titreaza mass-media rusa. Conform serviciului de presa al administratiei prezidentiale ucrainene, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, Irina Akimova, prim-adjunct al sefului administratiei prezidentiale ucrainene a declarat ca „ideea aderarii la Uniunea Vamala apartine premierului Iulia Timosenko, insa acest lucru contravine participarii Ucrainei in OMC”.  Totodata, mass-media de la Kiev aminteste ca noul presedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, declara in timpul campaniei electorale ca „Ucraina se va intoarce la activitatea din zona economica unica si va incerca sa atinga succesele partenerilor care au creat Uniunea Vamala”.

Fara Uniune Vamala

Impotriva unei aderari la Uniunea Vamala s-a declarat si vicepremierul ucrainean Serghii Tighipko, care este de părerea că sunt premature discuţiile despre Alianţa vamală cu Rusia, Belarus şi Kazahstan. Conform declaratiilor sale, citate de mass-media, Tighipko consideră că anume structura Alianţei vamale este imperfectă. „În afară de aceasta, Ucraina este membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, iar între aceste structuri există contradicţii. Nu este înţelept de a ieşi din Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a intra în Alianţa vamală, fiindcă noi am aderat îndelungat şi greu la organizaţia respectivă, plătind un preţ prea mare pentru calificativul nostru de membru” a subliniat Serghii Tighipko. Totodată, el a adăugat ca „scopul nostru strategic este obţinerea statului de membru asociat al UE şi crearea zonei de liber schimb cu Europa. Ce-i drept, această zonă va trebui să fie limitată pentru unele sectoare, de exemplu, pentru agricultură” a mai menţionat vicepremierul.
Reamintim ca in timpul intrevederii oficiale din data de 5 martie 2010, premierul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a propus preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, aderarea fostei republici sovietice la Uniunea Vamala compusa din Federatia Rusa, Belarus si Kazahstan.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *