Kozak, întâlniri secrete la Chișinău

de | aug. 12, 2021 | Arhiva, Federatia Rusa, R. Moldova, Știri | 0 comentarii

Reprezentantul administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitrii Kozak, care a venit miercuri, 11 august, în Republica Moldova nu s-a limitat doar la întrevederi cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit surselor locale, după ce a stat la vorbă cu Maia Sandu, Kozak a mers la sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, acolo unde era […]
Vladimir Putin, supărat pe Occident
Vladimir Putin, înger geopolitic pentru Transnistria

Vladimir Putin, înger geopolitic pentru Transnistria

Reprezentantul administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitrii Kozak, care a venit miercuri, 11 august, în Republica Moldova nu s-a limitat doar la întrevederi cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit surselor locale, după ce a stat la vorbă cu Maia Sandu, Kozak a mers la sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, acolo unde era așteptat de către Igor Dodon și Vladimir Voronin.

Mai mult decât atât, sursele noastre susțin că Voronin, Dodon și Kozak au vorbit mai bine de doua ore. Întâlnirea ar fi avut un caracter strict secret, departe de ochii presei. Participanții nu au făcut declarații presei.

Transnistria-bombă-geopolitică-la-granița-NATO.

Transnistria, bombă geopolitică la granița NATO

Intermezzo transnistrean

Conform unor surse politice locale, Dmitrii Kozak a mai avut întrevederi cu o delegație transnistreană, condusă de Galina Antiufeeva, vicepreședinta Sovietului Suprem de la Tiraspol. Printre oficialii de la Tiraspol participanți s-au mai numărat Vitali Ignatiev, negociatorul-șef al regimului transnistrean, și diferiți factori de conducere din Executivul din zona separatistă.

În aceată iarnă în Transnistria vor avea loc alegeri prezidențiale, eveniment cu final așteptat. Actualul lider de la Tiraspol nu are niciun contracandidat care ar putea să îi pună în pericol noul mandat.

Reamintim că după întrevederea cu președinta Sandu, Kozak a declarat că Rusia nu poate să se implice direct, întrucât conflictul ține doar de Republica Moldova și regiunea transnistreană.

Rusia este gata să acorde asistență pentru a facilita înțelegea dintre Transnistria și Republica Moldova. Noi nu suntem pregătiți să înaintăm condițiile noastre propii. Aceasta nu ne privește pe noi”, a declarat acesta.

Pe 19 septembrie 2021, pentru alegerile parlamentare din Federația Rusă, Moscova va deschide peste 20 de secții de vot în zona controlată de autoritățile de la Tiraspol. Aici vor putea vota cei peste 200 de mii de persoane din Transnistria care au cetățenia Federației Ruse. Până în acest moment autoritățile de la Chișinău nu au făcut nicio declarație în acest sens. (K.P.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *