Kiev: Ucraina va depune cererea de aderare la NATO în 2018. Alianța Nord-Atlantică, platformă electorală pentru președintele Poroșenko

, , , , , , , , ,
 
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko (stânga), vrea să obțină sprijinul NATO, reprezentat de secretarul general, Jens Stoltenberg (dreapta), pentru un nou mandat prezidențial

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko (stânga), vrea să obțină sprijinul NATO, reprezentat de secretarul general, Jens Stoltenberg (dreapta), pentru un nou mandat prezidențial

În 2018 Ucraina va depune cererea de aderare la NATO, a anunțat vicepremierul pentru Integrare Europeană și Euroatlantică de la Kiev, Ivanna Klimpuș-Țințadze, în cadrul unei emisiuni de la postul ExpresoTv, citată de agenția KARADENIZ PRESS. „Eu cred că aceasta [cererea de aderare la NATO – nota red.] este doar o problemă de timp. Cred că în cele câteva luni până la summitul Alianței vom face acest lucru”, a spus vicepremierul ucrainean. Demnitarul a declarat că Ucraina a îndeplinit 80 la sută din totalul acţiunilor prevăzute în parteneriatul cu NATO. Restul, 20 la sută, urmează să fie realizate în 2019. În 2018 summitul NATO va avea loc în luna iulie la Bruxelles, fiind așteptată participarea unei importante delegații ucrainene, în frunte cu președintele Petro Poroșenko.

NATO în Constituția Ucrainei

De asemenea Ivanna Klimpuş-Ţinţadze, a anunţat că aspirația Ucrainei de a adera la NATO ar putea fi introdusă anul acesta în Constituție, Alianţa Nord-Atlantică urmând să fie notificată în acest sens cu privire la schimbările din legislația ucraineană.
Anterior, KARADENIZ PRESS preciza, citând surse oficiale din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev, că președintele ucrainean Petro Poroșenko dorește ca referendumul pe tema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană și la NATO să se desfășoare concomitent cu următoarele alegeri prezidențiale din acest stat, programate pentru prima parte a anului 2019.
Conform surselor citate, președintele Poroșenko insistă asupra organizării concomitente a referendumului și alegerilor prezidențiale pentru a își crește în mod semnificativ șansele la un al doilea mandat prezidențial. Prin această strategie politică președintele Poroșenko și aliații săi doresc să combată scăderea dramatică în sondaje cu care se confruntă în ultimele luni, pe fondul acțiunilor de protest și a scăderii drastice a nivelului de trai.
Pe fundalul intensificării agresiunii rusești în Ucraina, numărul locuitorilor fostei republici sovietice care își doresc integrarea în NATO a crescut semnificativ, întrunind deja majoritatea, consideră o parte a mass-media de la Kiev.

„Foaia de parcurs”

Din cele 375 de acțiuni, prevăzute de Programul național anual de colaborare Ucraina-NATO pe anul 2017, au fost îndeplinite 307 sau 81,9 la sută, a declarat vicepremierul pentru integrarea europeană și euroatlantică al Ucrainei, Ivana Klimpuș-Țințadze, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
Luând cuvântul la ședința Consiliului interparlamentar Ucraina-NATO de la Odesa, ea a explicat că nu au fost îndeplinite măsurile suspendate sau amânate pe anul 2018 din inițiativa organizatorilor. Măsurile de prima urgență au fost reorientate în legătură cu desfășurarea Operațiunii antiteroriste în regiunile Donețk și Lugansk. Ivana Klimpuș-Țințadze a relevat că Programul pe anul 2018 prevede 444 de acțiuni cu participarea a 58 de ministere și departamente, fără luarea în considerare a organelor puterii locale, a altor instituții sau organizații. Peste câteva zile, a mai spus vicepremierul, va începe elaborarea Programului național pe anul 2019. Sarcina constă în aceea de a elabora, pentru prima dată, „foaia de parcurs” privind pregătirile la obținerea calificativului de membru al NATO.

Separatiștii pro-ruși, susținuți direct de Kremlin, își intensifică periodic atacurile în Donbass

Separatiștii pro-ruși, susținuți direct de Kremlin, își intensifică periodic atacurile în Donbass

Tribut de sânge în Donbas

În total de la începutul războiului din estul Ucrainei și-au pierdut viața 2.378 de militari ucraineni, inclusiv patru femei, a declarat prim-vicepreședintele Radei Supreme Irina Gherașcenko, în timpul ședinței Consiliului interparlamentar Ucraina-NATO de la Odesa din data de 5 martie 2018.
Reprezentanta guvernului pe probleme umanitare în Grupul Trilateral de Contact pentru reglementarea conflictului din Donbas a mai adăugat că în acest răstimp au mai decedat 138 de copii din cauza minelor de teren. Totodată au rămas văduve 1.399 de femei, iar 2.217 mame și-au pierdut fiii.

Referendum pentru UE și NATO, armă electorală

Conform surselor oficiale din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev, citate anterior de agenția de presă KARADENIZ PRESS, președintele Poroșenko insistă asupra organizării concomitente a referendumului și alegerilor prezidențiale pentru a își crește în mod semnificativ șansele la un al doilea mandat.
Prin această strategie politică președintele Poroșenko și aliații săi doresc să combată scăderea dramatică în sondaje cu care se confruntă în ultimele luni, pe fondul acțiunilor de protest tot mai frecvente din Kiev și alte orașe din Ucraina.
Printre cei mai importanți contracandidați ai lui Poroșenko la alegerile din 2015 se numără Iulia Timoșenko (lidera partidului Batkivșcina și fost premier al Ucrainei), Andrii Sadovîi (primarul orașului Lviv și liderul formațiunii Samopomici), oligarhul Vadim Rabinovici, Iurie Boiko (unul din liderii formațiunii pro-ruse Blocul Opoziției), etc..
Autoritățile comunitare, dar și din unele state importante din UE, precum Germania, Franța, Olanda, au refuzat să își asume, până în acest moment, angajamente clare privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar în următorii ani.
La rândul său, Rusia denunță în termeni duri apropierea NATO de frontierele Rusiei, precum și orice formă de colaborare dintre Kiev și Bruxelles, pe fondul implementării acordului de asociere. Autoritățile de la Kiev acuză Kremlin-ul că a declanșat războiul din Donbass tocmai pentru a îngheța prospectele de aderare ale Ucrainei la NATO și UE.

Prioritate americană

Până în acest moment autoritățile americane au descurajat orice încercare a Kiev-ului de a obține un calendar concret pentru aderarea la NATO, insistând pe rezolvarea pașnică a conflictului din estul țării. Sprijinul american și NATO s-a materializat prin trimiterea unor categorii de armament și produse, inclusiv nonletale, doar recent fiind aprobată livrarea de sisteme de rachete Javelin.
Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat miercuri, la Bruxelles, că „principala prioritate” a Statelor Unite în Ucraina este oprirea violențelor prin desfășurarea de forțe de menținere a păcii. „Sfârșitul violențelor este principala noastră prioritate și, pentru a realiza acest lucru, trebuie să instituim o forță de menținere a păcii”, a declarat șeful diplomației americane în cadrul unei conferințe de presă la sediul NATO din Bruxelles.
Tillerson a denunțat de asemenea „agresiunea rusă” în Ucraina ca fiind „cea mai mare amenințare la adresa securității europene” și a reamintit că Alianța nu va putea „normaliza” relațiile cu Moscova „atât timp cât Rusia continuă ocuparea ilegală a Ucrainei” (Mihai Isac/N.G.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *