Flota militară rusă face încă legea în Marea Neagră

Invazia militară rusă din Ucraina, crizele politice permanente din arcul de tensiune regional, importanța drumurilor comerciale din regiune scot în evidență necesitatea existenței în spațiul mediatic românesc al unui proiect dedicat regiunii extinse a Mării Negre.

Proiectul KARADENIZ PRESS a debutat în 2009 si s-a vrut, încă de la început, să funcționeze ca o platformă care să reunească oameni pasionați și cu expertiză de specialitate privind politica statelor de la Marea Neagră. Astfel, de-a lungul celor 14 ani, platforma a reunit experți din România si alte țări riverane Marii Negre, punând la dispoziție un spațiu intelectual în care contributorii să-și prezinte ideile publicului larg din România, Republica Moldova, Ucraina și nu numai.

Cu o suprafață de peste 400 de mii de km² și drumuri comerciale vechi de când civilizația, Marea Neagră fascinează prin complexitatea istoriei sale recente sau mai vechi. Transformarea într-un „potențial butoi de pulbere” a vechiului Pontus Euxinus obligă țările riverane să adopte politici echilibrate pentru a permite dezvoltarea economică și umană a regiunii.

NATO la Marea Neagră

Cele șase state riverane de la Marea Neagră aparțin unor tabere geopolitice diametral opuse, având interese divergente din punct de vedere al securității.

Nici apartenența la NATO a unor state precum Turcia, România și Bulgaria, cu propriile lor interese naționale, nu garantează securitatea deplină a acestora. Procesul de definire a unei identități NATO în bazinul Mării Negre este un proces îndelungat, fiind nevoie de depășirea unor obstacole istorice.

Tradiția politică bulgară ori românească nu au legat niciodată existența statelor lor naționale de accesul la Marea Neagră, iar dominația politico-militară a întregului bazin pontic de către Uniunea Sovietică, urmată de dominația Federației Ruse a făcut ca aceste două state să nu încerce proiecte politice ambițioase.

NATO devine treptat o prezență permanentă în bazinul Mării Negre

Turcia este avantajată de existența unei singure legături externe dintre Marea Neagră și Oceanul Planetar (prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele). Prin controlul exercitat asupra traficului civil și militar, dar și prin drepturile oferite de Convenția de la Montreaux, Ankara își dorește menținerea actualului statu-quo.

România și Bulgaria au nevoie de o Mare Neagră liberă de hegemonia exercitată sau dorită de o parte din statele riverane, pe fondul acutizării situației de securitate din bazinul pontic generată de invazia militară rusă în Ucraina.

Blocarea de către Flota militară rusă a Mării Negre a porturilor ucrainiene (în 2022) sau a celor georgiene (în 2008), subliniază vulnerabilitatea căilor comerciale navale din zona Mării Negre. Orice conflict cu o componentă navală afectează comerțul maritim datorită creșterii substanțiale a prețului transportului și a asigurărilor obligatorii pentru navele comerciale. Creșterea importanței transportului naval la nivel mondial implică necesitatea elaborării unei strategii mai active a statelor NATO pentru susținerea intereselor atât în Marea Neagră, cât și pe Dunăre.

Pentru că, interesele energetice și comerciale ale statului român, dar și ale altor state membre UE, sunt afectate de menținerea artificială de către Kremlin a salbei de conflicte din Caucaz, pornind de la Abhazia și Oseția de Sud până la conflictul din Nagorno-Karabah.

Interesele energetice românești, reprezentate atât de exploatările directe din zona economică exclusivă românească, cât și de importurile din zone apropiate Mării Negre, precum Caucaz și Marea Caspică, sunt amenințate de către politica promovată de Federația Rusă.

Republica Moldova este teoretic un stat fără ieșire directă la Marea Neagră, însă are ieșire la fluviul Dunărea pe o fâșie de câteva sute de metri la extremitatea sa sudică. Prin acest artificiu geopolitic sovietic, Republica Moldova are acces la Marea Neagră și la Oceanul Planetar.

Fragilitatea geopolitică extremă a fostei republici sovietice a fost scoasă în evidență de invazia militară rusă din Ucraina, lipsa unei ieșiri consolidate la Marea Neagră crescând vulnerabilitatea Chișinăului în fața amenințării hibride ruse.

Crizele schimba geopolitica energetica la Marea Neagra

Umbra Federației Ruse

Istoria a permis Rusiei să devină un mare imperiu, ajungând treptat la Marea Baltică, Oceanul Arctic, Oceanul Pacific și Marea Neagră. Dintre toate aceste ieșiri maritime, doar Marea Neagră putea oferi, în context istoric, o ieșire care să asigure accesul navelor comerciale în toate anotimpurile.

Noua doctrină navală rusă, aprobată Vladimir Putin, în august 2022, stipulează că SUA și statele NATO sunt principalele rivale al Rusiei, iar forţa militară navală rusă va putea fi folosită pe mările și oceanele lumii în mod corespunzător, dacă alte mijloace vor fi epuizate.

Noua doctrină stabileşte ambiţiile maritime globale rusești în zone cruciale precum Arctica şi Marea Neagră, unul din aliniate subliniind necesitatea întăririi poziţiei geopolitice a Rusiei în Marea Neagră şi Marea Azov.

„Ghidată de această doctrină, Federaţia Rusă îşi va apăra ferm şi hotărât interesele naţionale în oceanele lumii, iar având suficientă putere maritimă, le va garanta securitatea şi protecţia”, se arată în document, lăsând loc de interpretare privind adevăratele intenții ale Moscovei. Însă, luând în considerare diferența mare de înzestrare dintre flota militară rusă și cea a statelor din NATO, mai ales SUA, pare greu de crezut că partea rusă va reuși să devină o forță care poate rivaliza cu acestea.

Singura regiune unde Federația Rusă poate face față, cel puțin până la eventuala înființare a unei structuri navale permanente a NATO, este bazinul Mării Negre.

Ducând lipsă cronică de portavioane, partea rusă stă oarecum bine în ceea ce privește submarinele nucleare, capabile să descurajeze orice atac nuclear împotriva Rusiei, o moștenire tangibilă a perioadei flotei sovietice. Însă, fără extinderea masivă și rapidă a flotei actuale ruse, obiectivele noii doctrine nu vor putea fi îndeplinite.

Între două lumi geopolitice

Republica Georgia, Ucraina și Republica Moldova, care sunt considerate, mai mult sau mai puțin, parteneri ai SUA și NATO, sunt supuse unor presiuni fantastice pentru a rămâne, total ori parțial, în orbita geopolitică rusă.

Recenta întâlnire dramatică a unei drone americane cu avioanele de luptă rusești în această săptămână a evidențiat importanța Mării Negre, esențială în rivalitatea dintre Moscova și Occident.

Marea Neagră nu se regăsea prea mult în strategiile de securitate implementate de Kiev înainte de 2014. Ucraina nu a văzut nicio amenințare esențială pentru securitate la Marea Neagră, iar flota militară ucraineană primea cele mai puține resurse din toate componentele aparatului militar ucrainean, doar Georgia dispunând de mai puține capabilități navale în Marea Neagră.

Aviația militară rusă, o prezență îngrijorătoare în spațiul Mării Negre

Strategia de securitate națională din 2012 menționa doar problema reprezentată de necesitatea delimitării frontierelor de stat din regiunea Mării Negre și problemele legate de desfășurarea Flotei ruse de la Marea Neagră pe teritoriul ucrainean.

În prezent, Strategia de securitate națională nominalizează Rusia drept principala amenințare, pe care o consideră „pe termen lung”, Marea Neagră jucând un rol aparte, în prim plan fiind problema eliberării Crimeei și a orașului Sevastopol. Evenimentele din 2014 din Crimeea, care au culminat cu anexarea ilegală de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea și orașului Sevastopol, incluzând infrastructura portuară militară, au schimbat definitiv balanța puterii navale în favoarea Moscovei. Pierderea, de către Ucraina, a unui număr important de nave militare, precum și dezertarea unui număr mare de cadre ale flotei militare ucrainene au limitat, coroborat cu insuficienta alocare de fonduri, capacitatea Kiev-ului de a reforma marina militară pentru a face față amenințării militare ruse.

Tbilisi controlează doar o parte din coasta georgiană a Mării Negre, Rusia controlând în mod direct zona abhază de coastă, inclusiv prin baze militare navale.

Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă

Marea Neagră este un obstacol geografic greu de ignorat pentru factorii de decizie de la Tbilisi, forțați să ia în calcul constrângerile geografice în orice decizie.

Având un vecin turc cu o influență majoră în soarta economică și politică regională, dar și cu relații complexe pe axa Ankara-Baku și Ankara-Moscova, Tbilisi este nevoit să identifice proiecte economice viabile, care să ofere soluții pentru izolarea geopolitică a statului. Rolul de poartă a resurselor energetice caspice depinde de bunăvoința turcă ori azeră, iar exemplul unei Armenii izolate dă fiori elitei georgiene, nevoite să respecte sensibilitățile politice ale celor două state.

Este greu de conceput că partea rusă va accepta revenirea Abhaziei și Oseției de Sud în componența Georgiei, mai ales pe fondul războiului din Ucraina. Un astfel de precedent ar fi periculos pentru politica rusă din întreg spațiul CSI, chiar dacă Tbilisi ar accepta o federalizare favorabilă intereselor Kremlinului.