Presedintele francez Nicolas Sarkozy, dusman declarat al Turciei

Rapoartele anuale ale Comisiei Europene asupra situatiei din Turcia si perspectivele ei de integrare europeana sunt oneste, dar nu sincere pana la capat. Adevaratele ratiuni ale temporizarii cererii de aderare a Turciei se regasesc mai degraba in declaratii politice vest-europene dacat in documentele elaborate de Bruxelles. Si totusi, raportul in materie al Comisiei Europene este o fisa anuala de temperatura pentru relatiile Bruxelles-Ankara, iar editia din 2011 a documentului este calificata de un commentator de la ziarul “Zaman” ca “echitabila” si “lipsita de surprize”.

In acest an, Bruxellesul apreciaza sporirea controlului civil asupra armatei si intarirea independentei si impartialitatii justitiei, ca si investigatiile asupra incercarii de lovitura de stat de anii trecuti (dosarul Ergenikon), dar se arata preocupat de “lipsa de progrese, uneori chiar regrese, in alte probleme” (“Zaman”). Sunt criticate detentiile prelungite si taraganarea trimiterii in justitie, violenta impotriva femeilor si discriminarea lor sociala si economica, violarea libertatii de expresie si masurile dure fata de presa independenta.

Aprecieri si atitudini previzibile, in acest raport. Dar Ankara trebuie sa reactioneze la ele. Cum? Respingandu-le violent? Sau poate printr-o atitudine cinica fata de Bruxelles? Mai degraba cu calm, recomanda unii comentatori de presa. UE are si asa dificultatile ei, iar Turcia este mult solicitata – si in bine, si in rau – in zone aflate mai in apropierea ei. Oricum, preocuparea Ankarei pentru a raspunde normelor europene serveste si interesele Turciei. Iar Uniunea Europeana are nevoie de conlucrarea cu Turcia, pe fondul “primaverii arabe” in spatiul care se intinde din Africa de Nord pana in zona Golfului. De altfel, Comisia Europeana a recomandat urgentarea negocierilor de aderare europeana a Turciei. Germania da semne pozitive, iar Franta si-ar putea schimba pozitia peste cativa ani, caci presedintele Sarkozy “va disparea probabil de pe radar”, cum se exprima un ziarist turc.