Iuscenko interzice exportul de grau pe fondul campaniei electorale legislative

, , ,
 

Autoritatile de la Kiev interzic exporturile de grau, incepand de la mijlocul lunii noiembrie, aceasta fiind prima restrictionare a comertului de catre un producator important dupa ce preturile materiilor prime pentru industria alimentara au crescut puternic in aceasta vara, scrie Financial Times. Decizia Ucrainei va alimenta temerile privind o repetare a valului de restrictii la export respnsabil de exacerbarea crizei alimentare din 2007, care a declansat revolte din tari printre care Egipt si Senegal. in 2010, Rusia si Ucraina au impus restrictii la exporturi, declansand o crestere puternica a preturilor cerealelor, care a fost una dintre cauzele Primaverii Arabe. Ucraina a informat vineri comerciantii cu privire la interdictie. Chiar daca guvernul ucrainean a prezentat decizia ca rezultat al unui acord cu industria, traderii au afirmat ca este de fapt o interdictie. “Vor fi oprite exporturile incepand cu 15 noiembrie”, a declarat Jorge Zukoski, presedinte al Camerei de Comert Americane din Ucraina. Potrivit Ministerului Agriculturii de la Kiev, nu a fost luata o decizie guvernamentala pentru interzicerea exporturilor, insa in cazul unei cresteri necontrolate a acestora vor trebui adoptate “masuri”. Ucraina se afla in top 10 al exportatorilor si face parte impreuna cu Rusia si Kazahstan din regiunea Marii Negre, sursa a 25% din exporturile de grau la nivel mondial. Regiunea, o sursa importanta de grau pentru nordul Africii si Orientul Mijlociu, a fost afectata de o seceta puternica in acest an. Traderii vor urmari cu atentie semne privind masuri similare din partea Rusiei, scrie Financial Times. Guvernul Ucrainei va avea la inceputul lunii noiembrie o noua intrunire pe aceasta tema, pentru a clarifica regulile, au spus traderii. Decizia Ucrainei vine inaintea alegerilor parlamentare programate pentru 28 octombrie, in care opozitia spera sa obtina majoritate parlamentara. Preturile la grau si paine, extrem de importante pentru o mare parte a populatiei, reprezinta o problema politica sensibila.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *