Iulia Timosenko nu va fi tratata in afara inchisorii

, ,
 

Penitenciarul din Ucraina unde este încarcerată Iulia Timoşenko a anunţat luni că aceasta suferă de aceeaşi afecţiune ca şi alte 150 de deţinute din închisoare, în replică la un raport al unor medici germani, care recomandă spitalizarea ei în afara închisorii.
“Avem circa 150 de deţinute care suferă de aceeaşi afecţiune. Aceste paciente primesc îngrijiri în dispensarul închisorii”, a anunţat penitenciarul, citându-l pe medicul închisorii, pretinzând şi că tratamentul acordat fostului prim-ministrul “ia în considerare toate recomandările medicilor germani”.
Aceste declaraţii survin după ce ziarul online Ukrainska Pravda a publicat un raport descris ca fiind redactat de medici germani care au examinat-o pe Iulia Timoşenko în luna februarie. Potrivit acestui document, datat de pe 17 februarie, ea suferă de hernie de disc şi de dureri “insuportabile” şi necesită o spitalizare “imediată” într-o “clinică specializată” din afara închisorii.
Iulia Timoşenko a fost condamnată în luna octombrie la şapte ani de închisoare pentru “abuz de putere”, după ce în anul 2009 a semnat cu Rusia, fără avizul guvernului său, un acord pentru livrarea de gaze naturale considerat păgubos de noile autorităţi de la Kiev. Învinsă de Victor Ianukovici în alegerile prezidenţiale din anul 2010, ea vede în această condamnare un act de răzbunare menit să o îndepărteze din viaţa politică. Această problemă a provocat o criză şi în relaţiile dintre Ucraina şi Uniunea Europeană.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *