Gazele naturale nu mai sunt (toate) rusești

Republica Moldova are câteva sonde de extracție de gaze naturale dar acestea sunt nesemnificative în mixul național de consum. Până la începutul anului 2020 proveniența gazelor de consum a fost din Federația Rusă, dar autoritățile moldovenești trecând prin câteva crize în care Rusia a sistat aprovizionarea cu gaze pe fondul tensiunilor cu Ucraina și a atacurilor din 2014 asupra Ucrainei, a început să proiecteze trasee alternative de aprovizionare. Astfel a început construcția de către compania românească Transgaz a unui interconector la Ungheni. Interconectorul este funcțional și are capacitatea de trasfer de aproape 2 mmc / an (miliarde mc / an), în situația în care consumul se situează sub 1 mmc / an.

Până nu demult monopolul companiei Moldovasgaz a fost asupra transportului, distribuției și furnizării de gaze. Aceasta companie este deținută în proporție de 51% de Gazprom, 13,44% de autoritățile trasnistrene (acțiuni administrate tot de Gazprom), 1,3% de câteva persoane fizice și restul (35,3%) de statul moldovenesc. (Aici găsiți un raport despre afacerile oneroase făcute sub umbrela Moldovagaz.)

Moldovagaz a înființat companii de transport și distributie de gaze. Monopolul transportului a fost deținut de Moldovatransgaz. De asemenea monopolul aprovizionării cu gaze rusești a fost tot la Moldovagaz.

O decizie bună cu impact geopolitic a autorităților românești a fost când s-a decis ca Transgazul să construiască un interconector și o structură alternativă de transport de gaze ce provin din România. Compania moldovenească de stat Vestmoldtransgaz a fost achiziționata de Transgaz. În această societate moldovenească a intrat acționar și BERD cu 25%, ceea ce reprezintă o garanție că proiectele de extindere se vor realiza. Această societate nu acoperea decât o mică parte din aprovizionarea teritoriului moldovenesc, neputând prelua toată aprovizionarea cu gaze din România, nefiind conectată la companiile de distribuție.

Presiunea energetică a Rusiei asupra Republicii Moldova s-a mărit, astfel prețurile au fost crescute extrem de mult (189%). Consumul a scăzut deoarece nici populația și nici economia nu și-au mai permis sa achiziționeze gazele la prețul impus de Gazprom.

După începerea războiului din Ucraina, au început problemele și cu cu alimentarea cu gaze și implicit și cu energie electrică, deoarece o mare parte din aceasta se folosește pentru producerea de energie electrică. Astfel, la începutul lunii noiembrie 2022, Moldova primea din Federația Rusă numai 51% din necesarul de gaze contractat, existând perioade când România a asigurat până la 90% din consumul de energie electrică a Republicii Moldova.

Consumul Republicii Moldova de gaze anual este de aproximativ 1 miliarde metrii cubi / an (mmc / an). Acesta a scăzut din 2022 cu aproximativ 30%.

În 2024 guvernul de la Chișinâu a încheiat contracte de suplimentare a importurilor și cu Grecia și Turcia. Acestea vor fi transportate prin interconectoarele bulgărești.

Până în septembrie 2023 Moldovatrasgaz a avut monopolul de transport de gaze pe teritoriul Republicii Moldova. O decizie a ANRE-ului de la Chișinău a sancționat Moldovatransgaz “pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței (culmea!) tocmai companiei mamă Moldovagaz în activitatea de furnizare. În aceeași ședință a ANRE a fost retrasă licența Moldovatransgaz și acordată a licența de operare a sistemului de transport către Vestmoldtransgaz. Astfel este clar că sistemul de transport de gaze din Republica Moldova va fi integrat cu sistemul european prin sistemul echivalent românesc, gestionat de Transgaz.

Sistemul de conducte de gaze al Republicii Moldova este destul de dezvoltat, însumând 1.560 km de rețea de transport și 21.830 km de rețea de distribuție.

Contractul de locațiune dintre Vestmoldtransgaz si Moldtransgaz este de aproximativ 8,6 milioane de euro / an și se pare că acești bani se deduc din datoria de aproape 100 milioane de euro pe care Gazpromul o are la Transgaz conform unui document oficial publicat pe BVB: ″Contractul de locațiune a fost recunoscut ca un activ aferent dreptului de utilizare și o datorie corespunzătoare la data la care activul a fost luat în locațiune și a devenit disponibil pentru a fi utilizat de către Vestmoldtransgaz″

Rețeaua de transport de gaze a Moldovatransgaz astăzi are în componență tronsonul ce aparținea de Balkan Pipeline conducta ce aproviziona Bulgaria și Grecia cu gaze rusești și ce trece prin Ucraina către Isaccea, prin România. Prin această conductă nu mai trece gaz rusesc de ceva ani.

Structura de distrubuție este formată din companii care acoperă unul – trei raioane. Principalele companii de distribuție au rețele mari. Cele cu rețea mare de distrubuție sunt desprinse din Moldovagaz. O mare parte din companiile de distribuție de gaze ce acoperă teritoriul moldovenesc sunt încă sunt sub influența Moldovagaz, adică a Federației Ruse.

Observăm că cel mai mare consum este în zonele cu populație mai densă. În Chișinău locuiește mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova, urmând Ialoveniul, aflat în suburbiile Chișinăului, Bălțiul, Edinețul si Orheiul.

Târziu, dar se face interconectarea

Deabia în decembrie 2023 a fost semnat Memorandumul de înțelegere privind interconectarea rețelelor de gaze și energie electrică dintre Moldova și România, adică interconectarea la cele două sisteme europene EntsoE pe energie electrică și EntsoG pe gaze naturale.

Uniunea Europeană are astăzi capacitatea de a elimina toate importurile de gaze rusești deoarece dispune de terminale de alimentare cu LNG (gaz natural lichefiat) de 310 mmc / an și capacitate de alimentare prin conducte de 414 mmc / an (inclusiv din Federația Rusă). În situația în care consumul rar depășește 160 mmc / an, observăm că există posibilitatea ca gazul rusesc să nu mai fie importat. Zilele acestea importul de gaze rusești se face prin conductele urainiene (aprox. 300 milioane mc / săptămână) și Turk Stream (aprox. 325 milioane mc / săptămână).

Asta înseamnă că și Republica Moldova are posibilitatea de a renunța la orice moleculă de gaz rusesc, inclusiv regiunea transnistreană unde se află marea termocentrală de la Cuciurgan. Reamintesc că aceasta este furnizorul principal de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Dar Ucraina a anunțat că nu va închide tranzitul de gaze către enclava transnistreană. Acum Chișinăul are de ales între prețul mai scăzut al gazelor rusești și renunțarea la acestea prin importuri din România sau de gaze provenite din terminalul LNG de la Alexandroupolis. Amintim că totuși Moldova depinde încă de producția de energie electrică provenita din gaze, inclusiv de cea produsă la Cuciurgan, termocentrala aflată în proprietatea concernului RAO de pe teritoriul transnistrean.

În aprilie 2024 deabia s-a semnat începerea lucrărilor pentru rețelele electrice de interconectare (cu finalizare în 2029) care sunt inexistente pe granița comună cu Moldova.

Concluzii

Dependența de energia rusească a Republicii Moldova încă este mare, având o serie de vulnerabilități:

• Proprietarii companiei ce deține sistemul de transport și a unei mari parți din rețelele de distribuție sunt din Federația Rusă.
• Licența de transport de gaze a Vestmoldtransgaz este până în septembrie 2028, dar nu ne îndoim de prelungirea ei.
• Gazele furnizate de Rusia sunt mai ieftine decât cele ce provin din rețeaua de transport ENTSOG.
• Transportul de gaze rusești se face prin Ucraina, aflată în război cu Federația Rusă, deci poate fi oricând avariat.
• Termocentrala de la Cuciurgan, ce se află pe teritoriul transnistrean, condus de o administrație prorusă, încă mai furnizează energie electrică către sistemul electro – energetic moldovenesc.

Pe lângă toate acestea, și Bucureștiul și Chișinaul trebuie să își revizuiască strategiile energetice prin prisma a ceea ce se întâmplă în Ucraina. Observăm că sistemul energetic ucrainian este distrus premeditat de armata rusă și de aici trebuie să rezulte regândirea arhitecturii sistemelor electro – energetice și de transport și distributie al gazelor, foarte asemănătoare cu cel din Ucraina, orientându-se către autosuficiența energetică locală sau regională bazată pe reursele energetice disponibile local.