Intalnire Marga-Jeremic: Problema minoritatii romane din Serbia

, , ,
 

Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut joi, la Belgrad, o întrevedere cu omologul sârb, Vuk Jeremic, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele SEECP.
Marga a reiterat interesul deosebit al României faţă de situaţia comunităţii româneşti din Serbia şi a transmis un mesaj ferm privind necesitatea ca noua conducere de la Belgrad să implementeze soluţii cât mai curând posibil în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii române din această ţară. A subliniat că pentru partea română este foarte importantă punerea în aplicare cu operativitate a prevederilor Protocolului sesiunii a doua a Comisiei Mixte privind problematica minorităţilor naţionale, semnat la Bruxelles, la 1 martie 2012.
Demnitarul român l-a felicitat pe ministrul de externe sârb pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al sesiunii a 67-a a Adunării Generale ONU şi i-a urat succes în noua misiune deosebit de importantă.  În cadrul discuţiilor au fost abordate teme de interes bilateral, precum şi aspecte legate de parcursul european al Serbiei. Şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea continuităţii în relaţiile României cu Serbia şi a intensificării cooperării în zonele de interes specifice – economie, infrastructură, cooperare transfrontalieră – subliniind importanţa construirii autostrăzii Timişoara-Belgrad.
Ministrul Marga a amintit de importanţa Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi interesul României de a se avansa tot mai mult în implementarea acestei Strategii, proces în care este implicată şi Serbia. Ministrul român de externe a subliniat că este extrem de important ca Serbia să continue să progreseze pe calea europeană, reiterând disponibilitatea României de a asista eforturile de apropiere de UE, atât prin sprijin politic, cât şi tehnic.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *