Un plan secret elaborat de serviciul de securitate al Rusiei, FSB, apărut în presă în 2023, dar negat atunci de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, prezenta o serie de opțiuni detaliate de destabilizare a Republicii Moldova. Documentul, considerat că a fost scris în 2021 de către Direcția pentru Cooperare Transfrontalieră a FSB, se numea „Obiective strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”.

Conținând cinci pagini, era împărțit în mai multe obiective pe termen scurt, mediu și lung cu ceea ce ar trebui făcut pentru a menține Chișinăul în siajul intereselor rusești.

Strategia rușilor dezvăluia diverse puncte nevralgice ce trebuiau rezolvate prin mijloace subterane sau la vedere pentru a împiedica înclinarea Moldovei către Occident, relațiile mai strânse cu NATO și aderarea la Uniunea Europeană. Se făcea referire în mod repetat la importanța împiedicării Moldovei să adere la NATO, similar riscului reprezentat de aderarea Ucrainei la NATO.

Documentul prezenta, de asemenea, și o strategie pe 10 ani pentru readucerea Moldovei în sfera de influență a Rusiei.

Printre obiectivele imediate se număra „sprijinirea forțelor politice moldovenești care susțin relații constructive cu Federația Rusă” și „neutralizarea inițiativelor Republicii Moldova care vizează eliminarea prezenței militare ruse în Transnistria”.

De asemenea, se specifica interesul Rusiei pentru ca Moldova să fie dependentă de importurile de gaze rusești și declanșarea conflictelor sociale, precum și încercarea de a bloca eforturile Moldovei de a câștiga influență în regiunea separatistă pro-rusă a Transnistriei.

Alte elemente destabilizatoare includeau sprijinirea grupurilor pro-ruse, utilizarea Bisericii Ortodoxe și amenințarea cu oprirea aprovizionării cu gaze naturale.

Obiectivele pe termen mediu includeau „opoziția față de politica expansionistă a României în Republica Moldova” și „opoziție față de cooperarea dintre Republica Moldova și NATO”.

Dintre obiectivele pe termen lung, se menționa „crearea unor grupuri stabile de influență pro-ruse în elitele politice și economice din Republica Moldova” și „formarea unei atitudini negative față de NATO”.

Chestiunea eforturilor de influențare și destabilizare al parcursului Moldovei de către Federația Rusă nu este recentă pentru că, de fapt, nu s-a întrerupt niciodată de la dizolvarea URSS. Interesul fundamental al Rusiei este să nu piardă Moldova și se folosește de toate avantajele pe care le are în calitatea sa de fost imperiu care a deținut Moldova o perioadă semnificativă. Ce face Rusia în Moldova se înscrie în cadrul extins al eforturilor sale din fostul spațiu sovietic de influență de a induce instabilitate în cordonul său de securitate vital pentru a nu risca plantarea Occidentului, în special al unei nedorite extinderi al Uniunii Europene, urmată de o fatidică prezență NATO.

Rusia nu va permite avansarea occidentală în Caucaz, Moldova sau Ucraina și va face orice pentru asta. Acesta rămâne un adevăr care nu poate fi ignorat. Moldova este importantă pentru Rusia, la fel cum este și Ucraina.

Recent, Maria Zaharova, Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe declara: „Pentru noi (Rusia), Moldova și cetățenii acestei țări sunt prieteni cu care noi, indiferent ce spune cineva, dorim să menținem și să dezvoltăm un dialog egal și reciproc avantajos, testat în timp. Planurile de a „șterge” Rusia din trecutul, prezentul și viitorul Moldovei nu sunt destinate să devină realitate”.

Cum a reușit Moscova să mențină instrumentele de influență și destabilizare în Moldova? Baza principală care reamintește permanent Moldovei de umbra Rusiei o constituie existența etnicilor ruși și prezența enclavei transnistrene, plus teritoriul găgăuz, la care se adaugă restul de mecanisme destabilizatoare.

Conflictul înghețat, marele atu rusesc în Moldova

Un „conflict înghețat” este o situație în care un conflict armat activ a fost pus capăt, deși ar putea deveni cu ușurință unul „fierbinte” din nou. Fiind adesea un produs al intereselor de politică externă a Rusiei de la dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, termenul „conflict înghețat” este aplicat în mare parte pentru conflictele post-sovietice.

Conflictele înghețate pe teritoriul fostelor republici sovietice au de obicei unele caracteristici comune, cum ar fi o majoritate sau o minoritate vorbitoare de rusă, grupuri sau indivizi loiali Patriei și baze militare ruse prezente.

         Termenii conflict înghețat se referă frecvent la cinci regiuni specifice. Transnistria (în Moldova), Nagorno-Karabah (în Azerbaidjan), Osetia de Sud și Abhazia (ambele în Georgia) și Crimeea și Donbasul în Ucraina.

Strategia Kremlinului este de a destabiliza, mai ales prin mecanismele conflictelor înghețate, alte state post-sovietice de la propria frontieră și de a extinde sfera rusă de influență. Toate sunt sub controlul unor „proto-state” încredințate să urmeze politicile impuse de Rusia pentru a împiedica aceste state să facă o apropiere de structurile politice și militare occidentale. În cazul Moldovei discutăm de Transnistria, încadrată la conflict înghețat și Găgăuzia, alt teritoriu autonom care dă bătăi de cap Moldovei și muniție de destabilizare Moscovei.

  Cele două regiuni sunt în siajul Moscovei încă de la începuturile lor, după destrămarea URSS.

Transnistria

În conflictul Moldova-Transnistria, declanșat și sprijinit de Rusia în 1992, armata rusă a sprijinit cetățenii regiunii pentru a proteja populația rusofonă a Moldovei.

Transnistria este un bun instrument de exercitare a presiunii politice asupra oficialilor moldoveni pentru a împiedica aderarea țării la NATO și Uniunea Europeană. Cu control politic și militar asupra autorităților de la Tiraspol, Moscova este în continuare interesată de menținerea în viață a disputei transnistrene. Anexarea Moldovei de către România ar fi principala amenințare la adresa sferei de influență a Moscovei iar Transnistria, alături de Găgăuzia, servesc perfect pentru a zădărnici acest proces, deoarece nici România și nici Uniunea Europeană nu se încumetă să facă un pas unionist sau de aderare efectivă cu asemenea probleme nerezolvate. Caracterul lor pseudo-statal, combinat cu radierea de filo-rusism susținut de mama Rusia, este, în esență, puternic destabilizator pentru orice plan ar avea Moldova.

Transnistria este uneori numită „conflictul înghețat inițial”, deoarece a fost prima regiune fostă sovietică în care Moscova a staționat soldați. Transnistria și-a declarat independența față de Moldova sovietică în 1990 și a purtat un scurt război secesionist în 1992 între separatiștii susținuți de ruși și forțele moldovenești, susținute discret de România, care s-a încheiat atunci cu o încetare a focului și un conflict înghețat perpetuu. Moscova a menținut acolo o bază militară cu aproximativ 1.500 de soldați și un depozit de muniții din epoca sovietică.

În deceniile după ce și-a proclamat independența, pe care Moscova, totuși, nu a recunoscut-o, economia Transnistriei a fost menținută pe linia de plutire de o piață neagră înfloritoare și de comerțul ilicit cu Ucraina. Invazia pe scară largă a Rusiei din 2022 a întrerupt majoritatea acestor conexiuni. Acele legături erau deja tensionate de o schimbare a conducerii la Chișinău, când Maia Sandu, cu înclinații pro-occidentale, a devenit președinte în 2020, o ruptură de o tradiție îndelungată în care Moldova a avut conducători mai degrabă înclinați spre Moscova sau prietenoși cu oligarhii din Moldova.

Din cei aproximativ 465.000 de oameni care trăiesc în Transnistria, o treime din populație este de etnie ucraineană sau deține cetățenia ucraineană. De la declararea independenței față de Moldova, Transnistria a reușit să supraviețuiască datorită sprijinului politic și economic și protecției militare rusești.

Rusia nu are graniță cu Transnistria dar a avut întotdeauna un interes în enclavă, mai ales pentru posibilitatea de intervenție în a menține Moldova într-o stare de suspensie strategică. Mai mult, în ciuda faptului că sunt ruși din punct de vedere cultural și istoric, transnistrenii nu au totuși vrut să fie „salvați” de Rusia, și am putea spune că se uită, paradoxal, cu interes și la bunăstarea potențială oferită de Europa. Înalți oficiali transnistreni au precizat anterior că doresc un act de echilibru între Rusia și Europa, mai curând decât unirea cu Moldova.

De la invadarea Ucrainei, Moscova a invocat amenințarea unui conflict în Transnistria. Mass-media partizană pro-rusă transnistreană a alimentat neîncrederea în restul Moldovei, în timp ce economia se bazează pe furnizarea de gaze gratuite de la Gazprom. Acest lucru permite autorităților transnistrene să mențină facturile la utilități scăzute și să plătească pensii mai bune decât în restul Moldovei, precum și să alimenteze centrala electrică care furnizează energie în toată Moldova. Acesta este unul din instrumentele prin care mâna lungă a Moscovei acționează și șantajează asupra economiei și societății moldovenești. La aceasta se adaugă traficul, crima orgazanizata și contrabanda ultimilor 30 de ani de care această enclavă a beneficiat din plin. Transnistria trăiește din menținerea acestui status quo.

 Chișinăul știe foarte bine de aceste vulnerabilități și accelerează planurile de a înceta dependența de Transnistria pentru energia electrică.

 În chestiunea stabilirii locului Transnistriei în ecuația aderării statului moldovean la UE, guvernul Republicii Moldova pare să facă un joc de așteptare. Chișinăul este reticent ca reunificarea cu Tiraspolul să fie văzută ca o condiție prealabilă pentru aderarea la UE.

Oficialii moldoveni se feresc și să facă pași concreți pentru absorbția Transnistriei, argumentând cu economia fragilă a țării și resursele insuficiente. De fapt, calculul clasei politice este pragmatic deoarece, din punct de vedere politic, ultimul lucru de care are nevoie este aportul în electoratul moldovean a unui numar important de vorbitori conservatori de limbă rusă, ostili, în mod tradițional, ideii de apartenență la UE și mai ales NATO. Ideea preferată de guvern este ca statutul de candidat la UE al Moldovei să aducă, treptat, dividende economice care vor face reintegrarea mai tentantă și plauzibilă și pentru transnistreni.

Eforturi concentrate de temporizare a parcursului Moldovei către Occident

Pentru 2024, Rusia își intensifică, și mai tare eforturile de destabilizare a Chișinăului înaintea alegerilor prezidențiale și a unui referendum cu tema integrării la UE, în octombrie 2024.

 Ministerul de Externe al Federației Ruse a spus că „protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, compatrioții noștri, este una dintre priorități”.

Kremlinul a promovat din ce în ce mai mult retorica despre „compatrioţii Rusiei din străinătate”, care includ etnici ruşi şi vorbitori de limbă rusă, pentru a justifica în continuare războiul său din Ucraina şi pentru a stabili condiţiile pentru provocări în ţările în care trăiesc etnicii ruşi. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este „îngrijorată” în legătură cu cetăţenii ruşi din Transnistria şi „nu va permite ca aceştia să devină victimele unei alte aventuri occidentale”.

În februarie 2024, pentru prima dată în 18 ani, conducătorii Transnistriei au convocat un congres al deputaților și au cerut protecția Moscovei, invocând o criză umanitară și economică în creștere.

Congresul aleşilor transnistreni a adoptat şapte decizii, inclusiv o solicitare adresată Dumei de Stat a Rusiei şi Consiliului Federaţiei pentru apărarea rusă a Transnistriei ca răspuns la presupuse presiunile tot mai mari din partea Moldovei.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a răspuns apelului Congresului deputaţilor transnistreni, declarând că protejarea intereselor locuitorilor transnistreni şi ale „compatrioţilor” Rusiei este una dintre priorităţile Rusiei şi a promis să „analizeze cu atenţie” solicitările transnistrene. Solicitarea Congresului ar putea fi folosită, la rându-i, ca o trambulină pentru a intensifica operaţiunile hibride care vizează destabilizarea şi polarizarea suplimentară a societăţii în Republicii Moldova înaintea negocierilor de aderare a acesteia la Uniunea Europeană şi a viitoarelor alegeri din iunie şi, respectiv, noiembrie 2024. Cel mai periculos curs de acţiune ar fi ca Kremlinul să decidă să anexeze formal Transnistria în viitor pentru a justifica o intervenţie militară împotriva Moldovei pe termen lung, scenariul fiind improbabil, totuși.

Găgăuzia

Majoritari doar în provincia autonomă Găgăuzia din sudul Republicii Moldova, găgăuzii sunt un popor mic, turci creștini vorbitori de limbă rusă și turcă, cu o istorie de aproape un mileniu.

Odată ce Basarabia a intrat în componența Uniunii Sovietice, populația găgăuză din sudul acestui teritoriu s-a bucurat de o protecție mai mare a identității lor decât în trecut, deoarece sovieticii s-au folosit de problemele identitare ale comunităților mici împotriva populațiilor majoritare din diferite regiuni. La referendumul din 1991 găgăuzii au votat majoritar în favoarea rămânerii în Uniunea Sovietică. Acest filo-rusism al găgăuzilor îi face foarte utili în menținerea unor capete de pod destabilizatoare în treburile Republicii Moldova, într-o proporție mai mică decât Transnistria dar deloc de neglijat.

După căderea Uniunii Sovietice, poporul găgăuz a fost divizat de granița dintre Moldova și Ucraina. Cei din Moldova și-au proclamat independența pe 19 august 1990, cu două săptămâni înainte de Transnistria. Moldova a fost atunci în pragul unui mare război civil, odată cu momentul creării Republicii Autonome Găgăuzia. În 1994 găgăuzii din Moldova și-au primit oficial statutul autonom, deținut și în prezent.

  Partidele și politicienii pro-ruși câștigă toate alegerile în Găgăuzia iar retorica anti-occidentală a Kremlinului îi face sceptici pe găgăuzi la planurile Chișinăului pentru apropierea acclelerată de Europa și România. Ca și în cazul Transnistriei, pentru găgăuzi Rusia are rolul să-i protejeze de planurile de asimilare ale Chișinăului.

Guvernatorul (Bașkanul) actual al Găgăuziei, Evghenia Guţul, a reclamat de multe ori presiunile din partea Chișinăului și a spus că „liderul rus Vladimir Putin a promis că va sprijini Găgăuzia”. Ea a vizitat Rusia de mai multe ori ultima perioadă şi a cerut ajutorul lui Putin împotriva guvernului Moldovei.

La începutul lunii martie 2024, șeful Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteață, a avertizat că Rusia va pune umărul la compromiterea referendumului pentru aderarea Moldovei la UE și la influențarea alegerilor prezidențiale iar în 2025, când vor avea loc alegeri parlamentare în Moldova, va încerca să preia controlul asupra Parlamentului de la Chișinău prin propulsarea în legislativ a partidelor loiale. Musteață a mai dezvăluit că declanșatorul destabilizării ar urma să fie Găgăuzia.

Evghenia Guțul a amenințat, deloc întâmplător, cu ruperea de Republica Moldova și după anunțul lui Marcel Ciolacu legat de unirea dorită cu România.

„Orice demers unionist înseamnă declanșarea imediată a procedurii de secesiune a Găgăuziei și revenirea la o republică găgăuză independentă. Suntem siguri că locuitorii multor sate moldovenești și bulgare învecinate ne vor sprijini și ni se vor alătura”, a spus ea.

Interferențele rusești în spectrul politic din Moldova, componentă strategică a destabilizării

Federația Rusă folosește tehnica războiului hibrid definit ca instrument ne-militar pentru a menține Moldova în sfera sa de influență și a nu deveni risc de securitate, la fel cum s-a întâmplat în Ucraina. Cum nu dorește ca Moldova să devină avanpost occidental, folosește tot spectrul de mecanisme de luptă asimetrică și război hibrid.

În contextul alegerilor prezidențiale din Moldova, din acest an, și ulterior cele parlamentare, programate în 2025, Federația Rusă va investi în ecuația partidelor politice pro-ruse pentru deturnarea parcursului pro-european dorit de Chișinău. Este vorba de partidele declarate apropiate de Moscova, care să reprezinte o alternativă eficientă, mult mai puțin complicată decât un atac militar prezumtiv.

Partidele de opoziţie pro-ruse au anunţat în aprilie 2024, de la Moscova, că formează un bloc electoral patronat de Ilan Şor, oligarhul condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară și care locuiește la Moscova, după o perioadă de stat în Israel. Alianța se va numi „Victorie” (Pobeda în rusă), iar una dintre figurile de prim-plan ale ei este guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul. „Propunem o nouă cale pentru Moldova. Ideea UE este o simplă fantomă, care este distructivă pentru cetăţenii noştri şi pentru ţară”, a declarat Şor.

El a spus că alianţa sa îşi propune reînnoirea legăturilor deteriorate cu Rusia şi cu organizaţiile regionale conduse de Rusia. Guţul a declarat, la rândul ei, că grupul electoral are ca scop „apărarea independenţei Moldovei, evitarea atragerii ţării în operaţiuni militare şi restabilirea legăturilor de prietenie cu Rusia”.

Printre membrii blocului electoral se numără personaje controversate în Moldova: amintita Evghenia Guţul, deputata Marina Tauber, liderul partidului „Şansă” Alexei Lungu, lidera partidului „Renaştere” Natalia Parasca, mai mulţi deputaţi din fostul partid ŞOR, precum și Ilan Șor. „Alternativa noastră este prietenia, colaborarea, parteneriatul cu Federaţia Rusă, cu parteneri istorici ai Republicii Moldova”, a mai spus direct, Şor, la lansare. Prin acest bloc electoral, el ar continua să se implice pe față în politica de la Chişinău. Partidul Șor a fost declarat neconstituţional iar Ilan Şor însuși figurează pe listele de sancţiuni impuse de Canada şi UE, pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Republicii Moldova.

La alegerile prezidențiale din 20 octombrie, pro-europeana Maia Sandu se va confrunta cu un candidat cel puțin controversat deoarece, liderul PSRM, fostul președinte Igor Dodon, a anunțat pe 8 iulie 2024, că socialiștii îl vor susține la alegerile din toamnă pe Alexandr Stoianoglo, deoarece el nu va candida. Fostul procuror general a declarat atunci că a decis să accepte să intre în cursa pentru prezidențiale din cauza „injustiției, a nedreptății și a abuzului” din țară.  

Născut în 3 iunie 1967 la Comrat, Găgăuzia, Alexandr Stoianoglo este jurist de profesie și a activat în procuratura din autonomia găgăuză, apoi în Chișinău, iar ulterior a ajuns să lucreze la Procuratura Generală.

După ce a fost deputat din partea Partidului Democrat din Moldova, condus de Vlad Plahotniuc, în 2019 a fost ales Procuror General. A fost suspendat din funcție în toamna anului 2021, când a fost reținut și plasat în arest fiind învinuit de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații.

Una dintre acuzațiile publice care-i sunt aduse lui Stoianoglo sunt pretinsele legături cu omul de afaceri Veaceslav Platon, acuzat că ar fi participat la furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești.

Președintele Maia Sandu a declarat că desemnarea lui Stoianoglo pentru funcția de președinte al Republicii Moldova este orchestrată de Moscova.

Stoianoglo a subliniat necesitatea restabilirii dialogului cu Federația Rusă dar a negat că s-a întâlnit „nici în ultimii ani, nici în ajunul alegerilor” cu oficiali ruși de rang înalt pentru a le declara „credință”. „Și nici nu poate fi”, a ținut el să clarifice orice asociere cu ideea de „omul Moscovei”.

Conflictul din Ucraina, ezitarea Europei și soarta Moldovei

Moscova se opune activ Occidentului încurajând sentimentul anti-occidental din fostele state sovietice unde are interese de destabilizare. Încă de la independența lor față de URSS, Ucraina și Moldova s-au temut să nu se găsească într-un vid de securitate la marginea Europei.

Oficialii şi portavocile Kremlinului folosesc, prin propagandă și imixtiune în viața politică și economică moldovenească, Transnistria şi Regiunea Autonomă Găgăuzia pentru a destabiliza Moldova. Aceste apeluri ale Tiraspolului la intervenție din partea Moscovei permit Kremlinului să vină în întâmpinarea lor ori de câte ori consideră necesar sau oportun. Principalul obiectiv geopolitic al Rusiei va fi, fără îndoială, să-și consolideze dominația în regiune, parte din stategia sa de întărire a securității, care a culminat cu declanșarea atacului militar din Ucraina. Scenariul instabil actual din regiune nu ajută Moldova sau alte state din sfera de interes rusesc să se apropie consistent de aderarea la blocul occidental deoarece nici Alianța Nord-Atlantică, nici Uniunea Europeană, nu vor admite țări care nu sunt în măsură să preia controlul deplin asupra teritoriilor lor. Moscova știe asta și se folosește din plin de ce are la dispoziție.

Politica de imixtiune și destabilizare a Rusiei în Moldova va fi influențată direct de condițiile opririi conflictului din Ucraina unde Moscova poate obține un mare capital de imagine dacă atinge obiectivele promise rușilor și, prin extensie, o pozitivare a imaginii sale de mare putere, în fostul său spațiu de dominație eurasiatică..

  Ucraina post-conflict este una din cheile diminuării semnificative a instrumentelor Moscovei de influențare a destinelor Moldovei. Asta doar dacă Kievul rămâne, chiar cu teritoriul incomplet, în sfera de influență a Occidentului și va reuși să limiteze influența Rusiei, situație în care se vor restrânge capacitățile de destabilizare și zădărnicire a parcursului pro-occidental al Moldovei.

Posibilitatea aceasta pare destul de greu de conturat având în vedere miza acestui conflict în care nimeni nu urmărește decât anihilarea adversarului. Dar, o Ucraină pro-occidentală cu un model democratic și economic de succes, în care Europa să investească masiv în reconstrucție, ar trage după ea Moldova care ar cârmi definitiv către o promisă aderare la Uniunea Europeană, conform proiectului Maiei Sandu și al Bucureștiului. Contagiunea pro-occidentală ar fi principalul factor de rezolvare a problemelor post-sovietice, la fel cum o victorie a Rusiei în Ucraina ar stopa aspirațiile Moldovei și ar reîntoarce-o în zona gri din ultimii 30 de ani. Dacă Ucraina devine lipsită de relevanță la încheierea războiului, Moldova va prelua șocul direct.

O Rusie învingătoare ar confirma că rămâne singura opțiune pentru o parte din populația Moldovei care nu a uitat să își recunoască vechea metropolă drept sursa de radiere civilizațională. Moldova profundă este legată, în pofida pro-europenismului politic a actualei elite și a unei pături intelectuale, de adânci legături cu zona de influență rusă. Deși mulți moldoveni au reușit să lucreze în Europa, via România, Moscova este o tentație și o opțiune deloc de neglijat având în vedere lipsa aderării țării la spațiul euro-atlantic și la întârzierea „dividendelor” economice de la Europa. Destabilizarea Moldovei de către Rusia nu poate reuși fără realitatea faptului că lipsa de perspectivă economică și dezvoltare internă a acestei țări mici de la marginea lumii pot-sovietice o face extrem de vulnerabilă la mesajele de la Răsărit.

Aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei este un subiect greu de gestionat pentru Bruxelles și va depinde în mod decisiv de evenimentele de anvergură cum este războiul din Ucraina și de modul cum va reuși Europa să devină un pol federalist de mare putere, proiectul actualului establishment de la Bruxelles. Nu este simplu dosarul moldovean din cauza riscurilor specifice pe care le aduce iar Europa nu pare că se grăbește cu acest fost stat sovietic.

Soluția reducerii mecanismelor de destabilizare ale Moscovei față de Moldova rămâne în bună măsură, așadar, și la Europa, în mod deloc surprinzător. Problema Moldovei este că, în ciuda avansului demersurilor de aderare la UE și a încheierii în viitor a unui Parteneriat de Securitate și Apărare, pașii concreți din partea Europei se lasă așteptați, mai ales că nu se poate trece ușor peste Moscova, adevărul motiv de ezitare din spatele retoricii optimiste.

Doar cu promisiuni și implicare redusă europeană, șansele Moscovei de întoarcere a Moldovei către sfera sa de influență, rămân, în realitate, aproape neatinse.