“Inchisorile secrete” CIA: Romania, in atentia Parlamentului European

de | mai 8, 2012 | România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Proiectul de rezoluţie elaborat de eurodeputata Helene Flautre referitor la cazul presupuselor centre de detenţie secretă ale CIA în Europa îi solicită României "să îşi respecte obligaţiile sale juridice de a lansa o anchetă independentă şi eficientă privind detenţiile secrete ale CIA pe teritoriul" românesc.

Proiectul de rezoluţie elaborat de eurodeputata Helene Flautre referitor la cazul presupuselor centre de detenţie secretă ale CIA în Europa îi solicită României „să îşi respecte obligaţiile sale juridice de a lansa o anchetă independentă şi eficientă privind detenţiile secrete ale CIA pe teritoriul” românesc.
Documentul este deschis amendamentelor până la data de 24 mai. În proiect se arată că statele membre nu şi-au îndeplinit până acum în mod adecvat obligaţiile „pozitive” conforme dreptului internaţional de a investiga încălcările grave la adresa drepturilor omului, în legătură cu programul de detenţie secretă al CIA din perioada 2003-2006, transmite Agerpres. În document se exprimă îngrijorarea legată de obstacolele întâmpinate de anchetele naţionale privind implicarea statelor membre în programul CIA, aşa cum a relevat în detaliu un raport al Consiliului Europei din 2011 referitor la abuzurile în care a fost invocat secretul de stat şi securitatea naţională.
„Statelor membre li se cere să stabilească adevărul privind implicarea lor în programul CIA şi să îşi respecte obligaţia de a investiga încălcările drepturilor omului, prin desfăşurarea de anchete independente şi eficiente, ţinând cont de toate noile dovezi apărute”, se menţionează în proiect. În acelaşi timp, este salutată ancheta lansată în Polonia şi li se cere autorităţilor poloneze să dea dovadă de transparenţă, permiţând participarea efectivă a victimelor şi a avocaţilor acestora. De asemenea, este salutată disponibilitatea autorităţilor lituaniene de a redeschide o anchetă în cazul apariţiei de noi dovezi şi se consideră că noua investigaţie ar trebui să acopere, în afara abuzului de putere din partea oficialilor, posibile detenţii ilegale şi rele tratamente comise pe teritoriul lituanian. O delegaţie a Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE) a efectuat recent o vizită la Vilnius legată de acest dosar, iar rezultatele vor fi prezentate în şedinţa de marţi a LIBE.
Documentul mai cere unor state membre UE, precum Finlanda, Danemarca şi Portugalia, să facă publice toate informaţiile necesare cu privire la toate zborurile asociate cu CIA şi teritoriile ţărilor respective.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *