Incendiu si explozii la un depozit de armament din Rusia

, ,
 

explozieUn incendiu a izbucnit la un depozit de armament din centrul Rusiei, în noaptea de joi spre vineri, determinând autorităţile să evacueze peste 28.000 de persoane, au anunţat surse oficiale. Ministerul regional pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că 28.000 de persoane au fost evacuate din localităţile învecinate şi 30 au fost rănite. “Treizeci de persoane au cerut ajutor medical, 21 au fost tratate pentru arsuri uşoare, iar nouă au fost spitalizate, dintre care trei cu arsuri”, a declarat un purtător de cuvân al ministerului, Mihail Surkov. “În total, peste 28.000 de persoane au fost evacuate”, a afirmat ministerul. Postul public de televiziune Pervîi Kanal a relatat că cel puţin 58.000 de tone de explozibil echivalent cu TNT sunt stocate în acest depozit. Incendiul şi exploziile au fost declanşate “în momentul descărcării şi încărcării muniţiilor”, a precizat postul, potrivit Mediafax. Această versiune a fost însă dezminţită de Ministerul Apărării. “Când incendiul a început, nimeni nu se afla acolo şi nu se efectuau lucrări la depozit”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, colonelul Igor Konaşenkov. Depozitul conţine obuze de artilerie şi rachete de tip GRAD, potrivit Ministerului Apărării, citat de agenţia Interfax. Peste o sută de pompieri luptau împotriva focului la acest depozit, în special cu ajutorul unor avioane bomardiere de apă şi al echipamentelor robotizate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, nu s-au înregistrat victime în rândul personalului militar de la depozit. “Totul este în flăcări şi explodează”, a afirmat acesta în cursul nopţii, fără a putea preciza cauzele incendiului, produs în apropiere de oraşul Ijevsk, în regiunea Udmurtia. “Intensitatea exploziilor (obuzelor) a scăzut uşor”, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, care a subliniat că “satele învecinate şi oraşul Ijevsk nu sunt în pericol”. Incendiul a izbucnit cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în depozitul situat în apropiere de satul Pugaşiovo, de lângă Ijevsk. Obuzele care se aflau în depozit au explodat. Exploziile în depozite de armament sunt relativ frecvente în Rusia şi sunt în general cauzate de echipamentele învechite şi de măsurile de securitate precare.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *