HRW: Revenirea lui Putin la Kremlin, o pierdere pentru Rusia

de | ian. 23, 2012 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Anunţul privind revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin a aruncat o umbră asupra perspectivei îmbunătăţirii situaţiei politice în Rusia, apreciază Human Rights Watch în raportul său anual publicat duminică şi care nu relevă decât puţine progrese în privinţa drepturilor omului în 2011.

putinAnunţul privind revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin a aruncat o umbră asupra perspectivei îmbunătăţirii situaţiei politice în Rusia, apreciază Human Rights Watch în raportul său anual publicat duminică şi care nu relevă decât puţine progrese în privinţa drepturilor omului în 2011.
„Anunţul din septembrie potrivit căruia Vladimir Putin va candida la alegerile prezidenţiale din 2012 (…) a aruncat o umbră asupra perspectivei foarte necesare de reforme politice”, scrie în raportul său organizaţia neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului, cu sediul la New York. După mai multe manifestaţii masive în urma alegerilor legislative din 4 decembrie, care au generat o contestare fără precent în ţară – reprimată fără menajamente de forţele de ordine, într-o primă fază -, organizaţia neguvernamentală apreciază că „libertatea rămâne problematică în Rusia”.
„Poliţia dispersează în mod frecvent manifestaţiile organizate de militanţii din cadrul societăţii civile şi opoziţie, foloseşte forţa în mod excesiv şi arestează arbitrar manifestanţii paşnici”, afirmă HRW. Organizaţia subliniază, de asemenea, „refuzul autorităţilor de a înregistra noile partide politice”, înaintea alegerilor, transmite Mediaafx. „În 2011, ca şi la alegerile precedente, partidele proguvernamentale au beneficiat de un acces disproporţionat la presă şi de o susţinere abuzivă din partea administraţiei”, scrie organizaţia.

Prigonirea militantilor si jurnalistilor

Autorităţile ruse au autorizat doar un număr limitat de observatori din partea Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), respectiv 200, aminteşte HRW, iar „restricţiile legislative le-au făcut practic imposibil organizaţiilor neguvernamentale ruseşti să monitorizeze alegerile”. În rest, „hărţuirea militanţilor pentru apărarea drepturilor omului continuă şi situaţia rămâne ostilă pentru organizaţiile societăţii civile”, continuă HRW. În continuare nu există „nicio informaţie oficială despre cel care a comandat asasinarea Annei Politkovskaia”, jurnalistă de opoziţie ucisă în 2006 la Moscova, în timp ce crimele din 2009 ale militanţilor pentru drepturile omului din Cecenia, ca Natalia Estemirova, „rămân nepedepsite”, aminteşte HRW.
„Celelalte anchete privind agresiunile împotriva jurnaliştilor independenţei au rămas în mare parte fără efect”, adaugă organizaţia. Poliţia rusă a luptat împotriva grupărilor neonaziste „dar rasismul agresiv şi xenofobia continuă să se intensifice”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *