Hezbollah, interzis oficial în Germania

, , , ,
 
Germania interzice Hezbollah

Germania interzice Hezbollah

Germania a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat joi Ministerul de Interne german, relatează DPA, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Măsura, de lung așteptată de guvernul de la Ierusalim, vine pe fondul intensificării activității organizației pe teritoriul german, unde locuiesc câteva milioane de etnici arabi.

“Ministrul de interne Horst Seehofer “a interzis astăzi (joi) activitatea organizaţiei teroriste şiite Hezbollah în Germania”, a notat într-un tweet un purtător de cuvânt al ministrului, Steve Alter.

Anterior acestei măsuri, Germania făcea distincţie între braţul politic al Hezbollah şi unităţile sale armate, care au luptat de partea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

Finanțare și recrutare

Oficiali în domeniul securităţii de la Berlin estimează că până la 1.050 de persoane din Germania sunt membri ai aripii extremiste a Hezbollah. Conform rapoartelor anuale ale Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, principalul serviciu intern de informații german, teritoriul german este folosit pentru obținerea de resurse financiare și recrutarea de noi adepți pentru Hezbollah și organizațiile afiliate.

Principalul rezervor de recrutare este reprezentat de numeroasa comunitate musulmană din Germania, cu preponderență arabi, dar și alte comunități etnice orientale.

Sursele citate au mai semnalat intesificarea eforturilor Hezbollah de stabilire a unor noi puncte de sprijin, sub forma unor fundații ori ong-uri cu caracter umanitar ori religios. Teritoriul german este folosit de Hezbollah și pentru coordonarea activității din diferite state occidentale.

Până acum doar activităţile ramurii militare a Hezbolalh erau interzise, însă nu şi cele ale ramurii politice, care organizează cu regularitate manifestaţii sau acţiuni anti-israeliene. Organizațiile care reprezintă evreii din Germania au acuzat periodic Hezbollah de intensificarea atacurilor antisemite din statul european.

Acțiuni în forță

Poliţia a întreprins în aceste zile mai multe raiduri pe teritoriul Germaniei pentru a aresta presupuşi membri ai conducerii filialei grupării din Germania. Serviciile de securitate germane au mai declanșat și procedurile judiciare pentru ridicarea cetățeniei germane a unor membrii Hezbollah.

Potrivit publicaţiilor germane Spiegel şi Bild, poliţia germană a vizat mai multe moschei și centre culturale islamice, la Berlin, Bremen şi Munster, precum şi un “centru pentru emigranţii libanezi” din Dortmund.

Înfiinţată în 1982 în timpul războiului civil libanez, mişcarea Hezbollah luptă împotriva statului israelian şi este un actor politic major în Liban și Orientul Mijlociu. Gruparea islamistă este apropiată Iranului şi regimului sirian.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Îndemn pentru UE

Interdicţia completă a activităţilor Hezbollah şi clasarea ei drept organizaţie teroristă era cerută cu insistenţă de SUA şi Israel de câteva decenii, mai ales după incursiunea israeliană din Liban din anii 2000 și declanșarea războiului civil din Siria, unde Hezbollah are un rol extrem de important în susținerea militară a regimului Assad.

Ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a declarat că ţara sa salută decizia guvernului german de a interzice mişcarea islamistă Hezbollah şi a îndemnat alte ţări din Uniunea Europeană (UE) să urmeze exemplul Berlinului, informează dpa. Interdicţia impusă de Germania asupra tuturor activităţilor Hezbollah “reflectă hotărârea Occidentului de a înfrunta ameninţarea globală pe care o constituie” această organizaţie, a subliniat Richard Grenell, numit anterior de președintele Trump în postul sensibil de director interimar pentru informaţiile naţionale (DNI) al SUA.

Această funcție are o importanță deosebită în creionarea politicii externe americane, iar Grenell este considerat un susținător loial al președintelui SUA Donald Trump și al politicii promovate de administrația acestuia în Orientul Mijlociu.

Potrivit ambasadorului american, acestei grupări “nu i se poate permite să folosească Europa drept refugiu pentru a susţine terorismul în Siria şi peste tot în Orientul Mijlociu”. Grenell a îndemnat alte state membre ale UE să ia decizii similare şi a spus că SUA vor să conlucreze cu partenerii din Europa “pentru a-i refuza (Hezbollah) orice spaţiu de manevră” pe continent.

Etapă importantă

Israelul a salutat la rândul său decizia Germaniei de a interzice orice activitate a Hezbollahului libanez pe teritoriul german. Potrivit şefului diplomaţiei israeliene Israel Katz, această interdicţie constituie “o etapă importantă în lupta globală împotriva terorismului”. “Aceasta este o decizie foarte importantă, o etapă importantă şi semnificativă în lupta globală împotriva terorismului”, a spus Katz, exprimându-şi “profunda gratitudine”.

Autoritățile din Israel și SU, principalul său partener strategic, consideră mişcarea armată Hezbollah drept organizaţie teroristă. Cele două state întreprind demersuri permanente pe lângă alte state pentru a obține interzicerea activității organizației și arestarea membrilor săi, considerați luptători pentru libertate de către marea majoritate a populației arabe. (Mihai Isac)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *