Guvernul bulgar a scapat de motiunea de cenzura

de | iul. 26, 2012 | Balcani, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Parlamentul bulgar a respins joi moţiunea de cenzură împotriva guvernului premierului Boiko Borisov.

Parlamentul bulgar a respins joi moţiunea de cenzură împotriva guvernului premierului Boiko Borisov.
72 de parlamentari din Partidul Socialist Bulgar şi din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi au sprijinit moţiunea pe tema „eşecul în domeniul justiţiei”. 136 de deputaţi din partidul GERB, de guvernământ, şi independenţi au votat „împotiva”, iar doi s-au abţinut. Grupurile parlamentare ale Alianţei Albastre (de dreapta) şi Partidului naţionalist Ataca au boicotat votul, argumentând că vina pentru raportul critic privind justiţia aparţine atât guvernului actual, cât şi celui precedent, din care au făcut parte socialiştii şi etnicii turci care acum au depus moţiunea.
Prelungirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare este un eşec al guvernului lui Borisov, a declarat marţi la tribuna parlamentului Serghei Stanişev, liderul socialiştilor bulgari. El a spus că niciun raport din cadrul MCV nu a conţinut critici atât de grave precum ultimul, prezentat de Comisia Europeană la 18 iulie. Raportul pe justiţie arată că sunt încălcate principii de bază, precum independenţa sistemului judiciar, şi conţine o concluzie politică foarte clară, a adăugat Stanişev.
Premierul Boiko Borisov nu s-a prezentat în parlament în timpul dezbaterilor, iar punctul de vedere al guvernului a fost apărat de vicepremierul Ţvetan Ţvetanov, care este şi ministrul internelor. Ţvetanov a spus că în cei trei ani au fost realizate 100% reformele prevăzute în poliţia bulgară. În colaborare cu partenerii europeni şi americani, forţele de ordine bulgare au neutralizat peste 600 de grupări criminale organizate, a spus ministrul. El a adăugat că raportul CE apreciază activitatea poliţiei bulgare împotriva criminalităţii transfrontaliere.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *