Georgia, amenințată de conflicte separatiste

Micul stat caucazian, cu o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori și un teritoriu de 69,700 km², este unul din principalii actori politici din zona caucaziană, grav afectat de incertitudinile geopolitice din ultimele sute de ani.
Despărțit de statele UE și NATO de Pontus Euxinus, Tbilisi încearcă să se apropie mai mult de cele două organizații, sub privirea acerbă a Kremlinului, adânc fortificat în Abhazia și Oseția de Sud, regiuni secesioniste aflate sub controlul ferm al Rusiei.

Moștenire geopolitică

Contextul geopolitic regional influențează modul în care Georgia relaționează cu UE ori NATO, iar agresiunea militară rusă din februarie 2022 a forțat oficialii de la Bruxelles să ofere o perspectivă europeană într-un mod rapid. Chiar dacă Tbilisi nu a primit un statut similar Ucrainei ori Republicii Moldova în relația cu UE, este de așteptat ca prelungirea conflictului din Ucraina să ducă la o evoluție similară pentru statul caucazian.
Conflictele secesioniste din anii 90, precum și războiul din 2008 au afectat grav securitatea Georgiei, Abhazia și Oseția de Sud devenind practic anexe ale Federației Ruse, posibila lor anexare de către Moscova fiind folosită periodic ca sperietoare pentru a bloca democratizarea vieții politice din Georgia.
Lecțiile dureroase din ultimii 30 de ani au convins elita politică de la Tbilisi că orice încercare de a prelua controlul regiunilor separatiste manu militari nu are nicio șansă de reușită în fața superiorității militare ruse și a forțelor paramilitare abhaze și sud-oseține.
Saga juridică a fostului președinte georgian Mihail Saakașvili este o altă problemă gravă care afectează relațiile dintre Tbilisi și Occident. SUA, UE și alți parteneri occidentali tolerează aparent aceste abuzuri și din dorința de a nu împinge actuala putere din statul caucazian către Moscova.

SUA va sprijini armata georgiană

În umbra imperiului

Oficialii de la Tbilisi au declarat în mod repetat că statul georgian, spre deosebire de Ucraina, nu ar fi susținut de nimeni în cazul unei noi ofensive rusești. Acest argument a fost folosit pentru a nu implica Georgia în mod direct în conflictul din Ucraina, fiind respinse toate demersurile Kievului de a achiziționa diferite sisteme de luptă din dotarea armatei georgiene, cum ar fi rachetele antitanc Javelin. Această poziție este în ton cu așteptările Kremlinului, care a ignorat unele manifestări publice de solidaritate cu Ucraina ale populației.
Un efect secundar neașteptat pentru Georgia a fost creșterea semnificativă a comerțului cu Federația Rusă și sosirea în masă a imigranților ruși. Acest lucru a stârnit unele îngrijorări din partea UE, Ucrainei și SUA cu privire la folosirea Georgiei de către Moscova ca bază pentru evitarea sancțiunilor internaționale.
Conform datelor publicate de Serviciul Național de Statistică din Georgia, cifra comerțului exterior cu Rusia a depășit suma de 2,4 miliarde de dolari în 2022, ceea ce reprezintă cu 52% mai mult decât în 2021.

Oligarhie, vin și resurse energetice

Liderul de facto al Georgiei, Bidzina Ivanishvili, este considerat un produs tipic al epocii postsovietice din Caucaz. Controlând formațiunea guvernamentală Visul Georgian și majoritatea în parlamentul unicameral de la Tbilisi, Ivanishvili a reușit să transforme Georgia într-un stat capturat cu față umană, profitând de dorința Occidentului și a Rusiei de a nu deschide un nou front geopolitic în Caucaz.
Având puternice tendințe pro-ruse, oligarhul a înăbușit orice formă de manifestare politică anti-rusă, nefiind doar o strategie de a evita un răspuns dur rus, ci și o demonstrație a unei forme de loialitate față de Rusia.
Aparenta stabilitate politică georgiană este favorizată și de faptul că Occidentul, Rusia, Turcia și Azerbaidjanul au nevoie de liniște pe acest coridor important de transport al resurselor energetice din zona Caspică spre piețele de desfacere europene și nu numai.
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan și conducta Shah Deniz au devenit simboluri ale acestei stabilități acceptate și încurajate de toate părțile interesate în acest moment din tumultoasa istorie georgiană. Descoperirea unor noi resurse energetice în zona caspică, capabile să scape statele UE de dependența energetică de Federația Rusă, pare să condamne Georgia la o stagnare în ceea ce privește o evoluție rapidă către o societate democratică și calitatea de membru al UE ori NATO.
Este greu de crezut că elita georgiană va accepta o limitare a imunității și influenței sale ca parte a procesului de aderare la cele două organizații. Momentan, membrii acesteia se limitează la a imita demersurile de democratizare, așteptând să vadă evoluțiile furtunilor geopolitice.

Georgia speră să devină membră a NATO

Marea Neagră, barieră ori binecuvântare?

Tbilisi controlează doar o parte din coasta georgiană a Mării Negre, Rusia controlând în mod direct zona abhază de coastă, inclusiv prin baze militare navale.
Marea Neagră este un obstacol geografic greu de ignorat pentru factorii de decizie de la Tbilisi, forțați să ia în calcul constrângerile geografice în orice decizie.
Având un vecin turc cu o influență majoră în soarta economică și politică regională, dar și cu relații complexe pe axa Ankara-Baku și Ankara-Moscova, Tbilisi este nevoit să identifice proiecte economice viabile, care să ofere soluții pentru izolarea geopolitică a statului. Rolul de poartă a resurselor energetice caspice depinde de bunăvoința turcă ori azeră, iar exemplul unei Armenii izolate dă fiori elitei georgiene, nevoite să respecte sensibilitățile politice ale celor două state.
Este greu de conceput că partea rusă va accepta revenirea Abhaziei și Oseției de Sud în componența Georgiei, mai ales pe fondul războiului din Ucraina. Un astfel de precedent ar fi periculos pentru politica rusă din întreg spațiul CSI, chiar dacă Tbilisi ar accepta o federalizare favorabilă intereselor Kremlinului.
În lipsa unor capacități militare ori economice importante, Georgia este condamnată să aștepte evoluțiile conflictelor dintre puterile regionale și nu numai pentru a identifica posibilități de ancorare în lumea occidentală. Eșecul unor proiecte anterioare, precum GUAM ori Parteneriatul Estic, au slăbit voința clasei politice georgiene de a participa la inițiative multinaționale care nu duc la trasarea unui parcurs clar pentru integrarea europeană.
Consolidarea prezenței NATO în zona Mării Negre poate oferi o alternativă geopolitică Georgiei, dar în lipsa unei voințe politice internela Tbilisi, care să ducă la o dezoligarhizare este greu de prevăzut viitorul geopolitic georgian.