Gazoductul care alimenteaza Israelul si Iordania, sabotat din nou

de | nov. 10, 2011 | Orientul Mijlociu, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Gazoductul egiptean care livrează gaz Israelului şi Iordaniei a fost vizat de două noi explozii, în noaptea de miercuri spre joi, au anunţat serviciile de securitate egiptene şi agenţia oficială de presă.

Egipt gazoductGazoductul egiptean care livrează gaz Israelului şi Iordaniei a fost vizat de două noi explozii, în noaptea de miercuri spre joi, au anunţat serviciile de securitate egiptene şi agenţia oficială de presă. O primă explozie a avut loc în jurul orei 1.00 (1.00, ora României), la circa 40 de kilometri vest de oraşul Al-Arish, în nordul peninsulei Sinai, a precizat o sursă din serviciile de securitate. Mai mulţi martori au declarat că au văzut bărbaţi înarmaţi la locul exploziei, potrivit acestei surse, care nu a fost în măsură să spună dacă s-au înregistrat victime. Un incendiu era vizibil după deflagraţie, a relatat la rândul său agenţia oficială Mena, citând martori, transmite Mediafax. O a doua explozie, ale cărei cauze nu au fost determinate, s-a produs în apropierea unei staţii de pompare din acest sector, a afirmat Mena, adăugând că armata a mobilizat trupe în regiune. Acest gazoduct a fost deja vizat de şase atacuri nerevendicate începând din februarie, care au determinat de mai multe ori suspendarea livrărilor către Israel şi Iordania. Ultimul atentat a avut loc în noaptea de 26 spre 27 septembrie. Mai multe tentative de atentate au fost dejucate în ultimele luni. Autorităţile egiptene au anunţat de mai multe ori măsuri pentru consolidarea protecţiei acestor instalaţii şi au depus eforturi pentru arestarea autorilor atacurilor. Livrările de gaze naturale către statul evreu, convenite în timpul mandatului fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, sunt criticate de opinia publică şi clasa politică din Egipt.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *