Găgăuzii sunt un grup etnic de origine turcică care s-a stabilit în sudul Basarabiei începând cu începutul secolului al XIX-lea, ca parte a politicii de ocupație implementată de Imperiul Țarist. Se crede că urmașii găgăuzilor provin din triburile oghuze (selgiucide) creștinizate, care au migrat din fostele teritorii ale Imperiului Otoman spre Dobrogea şi apoi au continuat spre sudul Basarabiei.

După Războiul ruso-turc din 1806–1812, Imperiul Rus a anexat Basarabia în 1812. În scurt timp, autoritățile ruse au mutat populații găgăuze din estul Bulgariei (atunci sub dominație otomană) pe teritoriile părăsite de triburile nogaie în sudul Basarabiei. Astfel s-au înființat comunităţile găgăuze din Ceadîr-Lunga, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi și altele, concentrate în regiunea numită astăzi UTA Găgăuzia (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia).

Istorie complexă

În perioada interbelică (1918–1940 și 1941–1944), odată cu unirea Basarabiei cu România, găgăuzii au devenit una dintre comunitățile bine integrate, mulți dintre ei cunoșteau limba română și aveau simpatia pentru mișcări anticomuniste. După instaurarea regimului sovietic, regionalizarea și reformele puse în aplicare de URSS au condus la sovietizarea și rusificarea masivă a populației găgăuze. Învățământul a fost organizat în limba rusă, iar, spre sfârșitul perioadei sovietice, aproape întreaga conducere politică și administrativă era vorbitoare de limbă rusă, astfel că identitatea găgăuză s-a reconsolidat în jurul unor repere comune rusofone.

În contextul prăbușirii URSS, găgăuzii au început un proces de afirmare politică. În 1988, apariția mișcării „Poporul Găgăuz” a marcat prima formă organizată de revendicare autonomistă, inițial o mișcare intelectuală din rândul tinerilor găgăuzi. În decembrie 1990, pe fondul temerilor provocate de acțiunile serviciilor de spionaj sovietice, „Gagauz Halkı” – susținut tacit de autoritățile de la Moscova – a proclamat în raioanele Ceadîr-Lunga, Comrat și Vulcănești Republica Găgăuzia (neoficială). Acest act a fost considerat ilegal de Chișinău, dar Moldova nu a putut reimpune controlul autorităților centrale, parțial datorită intervenției unor forțe ruse și sprijinului retroactiv de la Tiraspol în confruntarea ce se anunța cu Chișinăul.

Uneltirile sovietice

După 1991, Republica Moldova a fost proclamată independentă, moment în care găgăuzii nu s-au opus direct acestei desprinderi, deși majoritatea locală votase în martie 1991 să rămână în URSS. În urma Declarației de Independență a Moldovei din 27 august 1991, Chișinăul a făcut concesii față de minorități: prin Constituția adoptată în 1994 a fost introdus dreptul Găgăuziei la autodeterminare externă în cazul în care statul moldovean și-ar schimba forma de suveranitate. Astfel, în 1994 parlamentul dominat de Partidul Agrar a votat Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care a creat oficial Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

Legea din decembrie 1994 a consolidat autonomia ca formă de autodeterminare a găgăuzilor în cadrul Moldovei, a garantat limbile oficiale moldovenească (română), găgăuză și rusă, și a stabilit că Găgăuzia își poate exercita dreptul de autodeterminare dacă Republica Moldova își pierde suveranitatea, o prevedere interpretabilă, menită, în ochii naționaliștilor pro-ruși, să protejeze găgăuzii de unirea cu România.

În ianuarie 1995 legea a intrat în vigoare, fiind acceptată pașnic de Chișinău și considerată un model de soluționare a conflictelor etnice. În urma unui referendum zonal, controversat în acele vremuri, organizat în 1995 s-au definit hotarele regiunii autonome: au fost incluse localitățile unde găgăuzii erau majoritari sau voiau în mod expres să adere la autonomie.

UTA Găgăuzia cuprinde în prezent 3 orașe şi 23 comune, iar centrul administrativ şi capitala autonomiei este municipiul Comrat. Structura guvernării locale cuprinde Adunarea Populară a Găgăuziei (legislativ unicameral) şi funcţia executivă de Bașcan (Guvernator) ales, model adoptat deja odată cu legea specială din 1994. În acest mod, disputele politice ale începutului anilor ’90 au fost rezolvate prin acorduri legislative, iar Găgăuzia s-a integrat formal în Republica Moldova sub forma unei autonomie multilingve şi multiculturale.

Bombă cu ceas?

În actualul cadru constituțional al Republicii Moldova, Găgăuzia este o „unitate teritorială autonomă cu statut juridic special”. Constituția și legislația moldovenească garantează cetățenilor din Găgăuzia aceleaşi drepturi şi libertăţi fundamentale ca în restul țării. Autonomia găgăuză se manifestă prin competenţe proprii lărgite în domenii precum ştiinţă, cultură, educaţie, relaţii externe (în limite specifice), agricultură, economie locală şi administraţie publică locală.

În practică, Adunarea Populară a Găgăuziei adoptă legi locale (în limitele conferite de legea specială) și bugete, iar Bașcanul guvernează regiunea. Totodată, Găgăuzia păstrează dreptul la autodeterminare externă prevăzut în legea specială: dacă Republica Moldova îşi pierde calitatea de stat independent (de exemplu, prin unirea cu altă ţară), atunci găgăuzii pot cere, prin referendum local, să rămână sau nu în noul stat.

Relaţiile cu autoritățile centrale de la Chişinău au oscilat între cooperare și tensiune. Au existat cazuri de neîncredere reciprocă. În anii 2000, de exemplu, Guvernatorul Găgăuziei (Bașcanul) Dumitru Croitor a folosit extins prevederile Constituţiei şi ale legii speciale, ceea ce a generat un impas cu Guvernul de la Chișinău – Croitor a fost în cele din urmă forțat să demisioneze sub presiune şi învinuit de încălcarea unor proceduri (chineză acuzațiilor), iar în urma scandalului proaspăt alegerile locale ulterioare au fost contestate. În prezent, structurile Centrale și cele regionale au stabilit mecanisme de cooperare, dar de multe ori interesele politice diverg. Un exemplu recent este candidatura lui Evghenia Guțul, aleasă bașcan în 2023 cu sprijinul Partidului lui Ilan Șor și a forțelor pro-ruse; președinta Maia Sandu a refuzat să recunoască numirea ei, invocând legături cu o „organizație criminală”.

Politica locală din Găgăuzia este dominată de formaţiuni pro-ruse sau de orientare social – conservatoare. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi coaliţia oligarhului Ilan Şor sunt active în regiune și au susţinut în trecut candidați la funcţia de Bașcan. În ansamblu, alegătorii găgăuzi tind să voteze masiv partidele comuniste sau socialiste din Republica Moldova. Dreapta și forțele pro-europene sunt rareori prezente pe scena politică locală; unii analiști notează că PAS (formațiunea Maiei Sandu) nu a înaintat candidați proprii la nivel local, considerând că electoratul găgăuz nu este receptiv la mesaj pro-european. Această abstinență politică a centru-dreapta a permis partidelor pro-ruse să domine alegerile locale. De pildă, în turul trei al alegerilor pentru funcția de Bașcan din 2023, candidatul susținut de Shor (Evghenia Guțul) a învins fără dificultate, fiind perceput ca prietenos cu Moscova.

Influență totală

Influenţa rusească este vizibilă inclusiv în media şi instituţiile locale. Studiile arată că aproape toată mass-media locală este de limbă rusă, iar presa regională este controlată de structuri legate de Rusia sau de pro-ruși. Spre exemplu, Televiziunea GRT din Găgăuzia emite aproape integral programe în limba rusă (majoritatea titularilor de posturi fiind conduși din bugetul local), iar aproape toate celelalte canale TV din autonomie difuzează predominant emisiuni rusești.

Ziarul principal al regiunii, „Vesti Găgăuzii”, apare numai în limba rusă. În aceste condiții, referințele la presa, cultura și educația în limba rusă consolidază orientarea pro-Kremlin. În plus, mulți găgăuzi lucrează sau au familie în Rusia: în ultimii ani s-au înregistrat fluxuri semnificative de relocări de persoane din Găgăuzia către Rusia, ceea ce leagă și mai strâns economia şi societatea locală de capitalul și piața muncii ruse. Aceste realități interne – lipsa unei alternative politice „europene”, populație majoritar rusofonă, instituții locale apropiate de Moscova – amplifică factorii de instabilitate și riscul ca Găgăuzia să fie folosită ca instrument politic în confruntările geopolitice.

Dileme geopolitice

Un mic grup de deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), condus de președintele acesteia, Dimitri Constantinov, nu a fost primit recentde delegația Uniunii Europene la Chișinău, în timp ce Ambasada SUA a promis o întâlnire, dar mai târziu. Constantinov (care face parte din anturajul apropiat al oligarhului fugar Ilan Șor – „I”) a declarat presei că „vizita la misiunea diplomatică a fost informată în scris în prealabil”, dar deputații nu au fost lăsați să intre în clădirea delegației UE și nimeni nu a ieșit să-i întâmpine. „Dar în ambasada SUA au ieșit în întâmpinarea noastră, ceea ce vorbește deja de democrație. (…). De asemenea, vrem să încercăm să ne întâlnim cu ambasadorul Turciei în Moldova și se pare că există un acord”, a declarat Constantinov. După victoria Eugeniei Guțul în alegerile din 2023 pentru funcția de bașcan al Găgăuziei și formarea unor noi structuri de putere în autonomie, diplomații evită să călătorească în Găgăuzia și să se întâlnească cu liderii acesteia, care îl consideră drept lider pe oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare.

Măsuri juridice

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Dimitri Constantinov, a primit recent interdicția de a părăsi Republica Moldova pentru următoarele 60 de zile.

„A existat un avertisment din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) că va fi deschis un dosar penal împotriva mea dacă deputații APG vor aproba componența comitetului executiv condus de bașcanul Evghenia Guțul. Noi am aprobat comitetul executiv, iar ei au deschis un dosar penal. Astăzi, procuratura din Găgăuzia mi-a înmânat o hotărâre prin care mi se interzice să părăsesc țara. Știți, am încercat de mai multe ori să părăsesc țara, dar nu m-au lăsat. Am scris procurorului general că nici măcar nu-mi pot da un răspuns (cu privire la motivele interdicției – „eu”). Și ca să nu le mai scriu, au luat o astfel de decizie”, a declarat președintele APG.
Constantinov a numit cauza penală împotriva sa „fabricată, complet absurdă” și „ilegalitate politică”. El și-a exprimat încrederea că dosarul va „exploda” în instanță.
Purtătorul de cuvânt al APG a fost reținut de două ori de agenții SIS când încerca să zboare de pe aeroportul din Chișinău la Istanbul, mai întâi „pentru o vacanță cu familia” și apoi „pentru un tratament medical urgent”. De regulă, persoanele din conducerea Găgăuziei zboară la Moscova prin Istanbul pentru a se întâlni cu Ilan Șor.

Demers pentru dialog

Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei (APG) Alexandru Tarnavschi, considerat pro-european, a solicitat din nou stabilirea unui dialog între autoritățile autonomiei și Chișinău. După cum relatează agenția INFOTAG, el a scris acest lucru pe blogul său, comentând decizia Curții de Apel Comrat, care a declarat ilegală suspendarea sa din funcția de vicepreședinte al APG în mai 2024. Unul dintre motivele suspendării a fost apelurile sale pentru reluarea activității în cadrul grupului mixt al Parlamentului Republicii Moldova și APG.

„Rămân fidel principiului pentru care am fost revocat din funcție – dialogul autonomiei cu Chișinăul este cel mai important element al dezvoltării Găgăuziei. Fără o comunicare regulată și o coordonare a pozițiilor, nu sunt posibile nici o legislație eficientă, nici protecția intereselor populației, nici dezvoltarea durabilă. Atunci când constructivismul și argumentarea, mai degrabă decât ultimatumurile și sloganurile zgomotoase, se află în prim-plan, este posibil să se ajungă la soluții concrete – fie că este vorba de chestiuni legate de buget, infrastructură, educație sau sprijin social. Discuțiile la masa negocierilor pot să nu producă aplauze rapide, dar pot aduce rezultate durabile. Lipsa dialogului duce la haos, în timp ce restabilirea acestuia duce la încredere”, a declarat Tarnavschi.

Război juridic

Oficialul a spus că Camera de Apel de la Comrat a confirmat ilegalitatea demiterii din mai 2024 a vicepreședintelui Adunării Populare a Găgăuziei, lăsând în vigoare hotărârea primei instanțe.
„Decizia primei instanțe a fost menținută – și aceasta este o victorie nu numai în povestea mea personală, ci și în apărarea principiilor de legalitate și justiție în autonomie. Permiteți-mi să vă reamintesc că pe 7 mai, chiar în timpul sărbătorilor de Paște, majoritatea colegilor mei din Adunarea Populară au votat pentru prima mea demisie. Atunci părea un masacru politic evident – acum instanța a confirmat acest lucru”, a scris deputatul APG pe blogul său.
După ce instanța de primă instanță l-a repus pe Tarnavschi în funcție, în septembrie 2024, deputații APG au votat din nou în favoarea demisiei sale.
Tarnavschi a reamintit că a câștigat deja trei procese consecutive: două pentru prima demisie și unul pentru a doua. „Punctul final în această poveste ar trebui să fie pus de Camera de Apel – acum pe cazul celei de-a doua demisii. Cred că verdictul va fi înainte de luna septembrie. Simplul fapt că acest caz este examinat în mod onest, deschis și în conformitate cu legea este deja un pas înainte pentru întreaga noastră societate”, a declarat deputatul.
Tarnavschi a subliniat că intenționează să continue lupta până la capăt. „Trăim într-o perioadă dificilă în care cinismul, intimidarea și arbitrariul juridic încearcă să înlocuiască esența democrației. Când anumite figuri politice – precum Ilan Șor și Dimitrii Constantinov – încearcă să transforme Găgăuzia în „fieful” lor, folosind metode de presiune, înșelăciune și mită. (…). Nu trebuie să acceptăm nedreptatea. Nu trebuie să rămânem tăcuți. Și cu siguranță nu trebuie să ne plecăm în fața celor care cumpără funcții și distrug încrederea. Găgăuzia nu este un teritoriu de vânzare, ci mica noastră patrie, unde oamenii trăiesc, nu scheme. Ne păstrăm demnitatea. Noi credem în dreptate. Luptăm pentru Găgăuzia, unde legea este mai importantă decât intrigile, iar o persoană este mai importantă decât sistemul”, a conchis Tarnavschi.

Avertisment prezidențial

Președinta Maia Sandu consideră că Găgăuzia încearcă să fie folosită pentru a destabiliza situația din Moldova. Potrivit lui Sandu, „un grup criminal încearcă să facă acest lucru pentru a obține controlul deplin asupra regiunii”.
„Dar autonomia găgăuză ar trebui să fie condusă de găgăuzi, în interesul poporului, nu de hoți. Autonomia a fost creată pentru a păstra cultura, limba și tradițiile poporului găgăuz. Aceasta este ceea ce ar trebui să facă conducerea (autonomiei). Iar prosperitatea autonomiei depinde de prosperitatea țării. Cu cât mai multă unitate, cu atât mai stabilă va fi țara, cu atât mai multe șanse de dezvoltare economică pentru noi toți”, a spus șefa statului moldovenesc de la tribuna Parlamentului de la Chișinău.
Sandu a asigurat că, în calitate de președinte, „va continua să mobilizeze resurse pentru investiții în localitățile și întreprinderile din autonomie și «va lua măsuri pentru susținerea limbii și culturii găgăuze».
„Dragi locuitori ai autonomiei găgăuze, știu că vi se spune că Chișinăul nu vă dorește binele. Dar aceste minciuni, această ură pe care vi-o insuflă ne face rău tuturor, pentru că singurul scop al celor care vă înșală este să ne împiedice să construim împreună o țară puternică”, a spus Sandu, adresându-se găgăuzilor în limba rusă.

Replică dură

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) consideră că „autoritățile centrale ale Republicii Moldova duc o politică de încălcare a poporului găgăuz și de lichidare a autonomiei găgăuze”. Într-un apel adresat recent de parlamentul regional de la Comrat comunității internaționale, inclusiv Consiliului de Securitate al ONU, Uniunii Europene, Consiliului Europei și OSCE, Republicii Moldova I se aduc acuzații grave, fără însă a exista dovezi în acest sens.
Potrivit autorilor documentului, „acțiunile distructive ale Chișinăului împotriva autonomiei găgăuze au căpătat un caracter deosebit de periculos, depășind nu doar cadrul legal, ci și valorile social-politice general acceptate, care stau la baza unității poporului multinațional al Republicii Moldova, și care pun în pericol direct pacea interetnică instaurată în țară”.
În calitate exemplu, ei au citat „limitarea competențelor” ca urmare a deciziei Curții Constituționale a Moldovei, care exclude Adunarea Populară din procedura de numire a procurorului Găgăuziei.
Deputații găgăuzi fac apel la partenerii internaționali „să acorde atenție încălcărilor flagrante ale drepturilor poporului găgăuz de către autoritățile centrale ale Republicii Moldova și să ajute la apărarea lor”.
La Comrat, ei îndeamnă Chișinăul „să înceapă un dialog real cu Găgăuzia pe tema consolidării constituționale a atribuțiilor autonomiei”. În același timp, Adunarea Populară a respins în repetate rânduri propunerile unui grup de deputați de a reveni la lucru în cadrul unui grup cu parlamentul moldovean, la care reprezentanții Comratului au refuzat anterior să participe.

Rolul geopolitic și influența Rusiei

Găgăuzia are o importanță simbolică și practică în jocul geopolitic regional. După declanșarea războiului din Ucraina, Kremlinul și-a intensificat atenția asupra Republicii Moldova și a regiunii autonome Găgăuzia. Un important canal de influență este economic. Rusia acordă sprijin financiar direct sau indirect regiunii, uneori pentru a-și întări loialitățile locale: de exemplu, în 2023 Găgăuzia a primit subvenții rusești destinate pensionarilor și bugetarilor, plătite prin carduri bancare Mir (legată de banca rusă Promsvyazbank).

De asemenea, în discursul electoral și mediatic local se evidențiază frecvent ajutorul economic al Rusiei (credite, investiții, achiziții de produse agricole), în timp ce sprijinul din partea UE și României este slăbit prin intoxicare: s-a observat că investigațiile oficiale de la Chișinău și investițiile publice europene nu sunt promovate în regiune, pe când rușii își prezintă intervențiile economice ca gesturi generoase. Această dinamică a creat dependență economică de Rusia şi alimentat sentimente pro-Moscova în rândul găgăuzilor.

Canalele mediatică și informațională sunt cruciale. La nivel național, Chișinăul a încercat să restricționeze propaganda rusească (prin interzicerea unor posturi de știri RT, Sputnik etc.), însă aceste măsuri sunt greu de aplicat local în Găgăuzia. Mulți locuitori urmăresc în continuare știri rusești: un sondaj din 2021 a arătat că 90% dintre găgăuzi se informează din surse media în limba rusă – acestea fiind controlate fie direct de Kremlin, fie de aliații pro-ruși din Republica Moldova – și că 62% au încredere în ele. Întreaga piață media locală este saturată de mesaje prorusiste și dezinformare, justificând transformarea autonomiei într-un bastion al „lumii ruse”. De asemenea, creștinismul ortodox răsăritean, cultul unor valori conservatoare și o memorie istorică construită în cadrul Uniunii Sovietice fac ca populația să resimtă familia rusă ca fiind protectoare. Așa după cum remarca un lider găgăuz local, găgăuzii „au primit sovieticii ca pe niște salvatori” în anii 1940 și s-au simțit protejați în anii ’90 de „divizia de soldați ruși” din regiunea învecinată Bolgrad (astăzi în Ucraina). Aceste reminiscențe culturale și istorice consolidează loialitatea pro-Kremlin (identificarea cu «Русский мир»), evidențiată chiar recent în campanii electorale și consultări populare.

Sferă de influență

La nivel politic și diplomatic, Rusia urmărește să păstreze Moldova în sfera sa de influență prin menținerea tensiunilor. Kremlinul capitaliza mereu pe sentimentele pro-ruse din Găgăuzia (și Transnistria) pentru a submina opțiunile pro-europene ale Chișinăului În plus, Rusia exercită presiune prin intermediul reprezentanților săi oficiali: de pildă, președintele Putin a primit-o în audiență la Soci pe actuala bașcană Evghenia Guțul, acordându-i un tratament public de susținere. Rețeaua politică locală include persoane susceptibile de a introduce agenda rusă: formațiunea oligarhului Ilan Șor, aflat în Rusia după condamnarea pentru corupție, a intrat în politică la Comrat și a numit-o pe Guțul, care și-a declarat public orientarea pro-rusă și opunerea față de integrarea europeană a Moldovei.

Influența religioasă este vizibilă prin subordonarea majorității bisericii locale de Mitropolia Chișinăului și a toată Moldova (sub patriarhia de la Moscova), precum și prin investirea pelerinajelor religioase rusești. Totodată, canalele de propagandă (posturi de radio și televiziune rusești, mass-media online, rețele sociale) sunt aproape integral accesibile. De pildă, operatorii locali de cablu nu blochează transmisia unor posturi rusești de maximă audiență, care difuzează neîntrerupt mesajele Moscovei (chiar şi codificate, găgăuzii reuşesc să le recepționeze).

Cal troian

Toate aceste elemente au transformat Găgăuzia într-un „cal troian” rusesc pe teritoriul Moldovei. Prin controlul politic şi mediatic asupra autonomiei, Kremlinul deține un instrument de presiune asupra Chișinăului. O astfel de presiune se exercită deja prin sondaje și consultări locale: de pildă, în februarie 2024, un referendum local desfășurat concomitent cu alegerile parlamentare a arătat că 98% dintre locuitorii Găgăuziei susțin dreptul regiunii de a se separa de Moldova dacă statul își schimbă forma de guvernare, și că tot 98% se pronunțau pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică condusă de Moscova. Afirmarea acestor opțiuni geopolitice este promovată insistent de politicienii și mass-media locale pro-ruși.

Pe de altă parte, bașcana Guțul și forțele pe care le reprezintă consideră Găgăuzia o misiune de a menține legături strânse cu Rusia. Discuțiile publice și proiectele de lege promovată la Comrat includ constant ideea menținerii ruso-găgăuze (în cultura și educație) şi fidelității față de Federația Rusă ca un fel de „suveran spiritual” În discursurile oficiale moldovenești, orientarea Găgăuziei către UE este prezentată ca o alternativă firească şi benefică regiunii. De exemplu, parlamentarul Andrian Cheptonar a subliniat în 2025 că „pacea în Republica Moldova este asigurată de un guvern pro-european” și că Găgăuzia ar câștiga semnificativ din dezvoltarea economică post-aderare la UE, avertizând că „oriunde oamenii sunt loiali Rusiei, Rusia vine și îi distruge”.

Statut distinct

Comparativ cu alte entități separatiste din estul Europei, Găgăuzia are un statut distinct. Regiunea deținea un caracter autonom încă de pe timpul URSS, însă situația sa post-1991 rămâne în interiorul Republicii Moldova. Spre deosebire de Transnistria, care s-a desprins armat în 1992 și funcționează ca o statalitate de facto nerecunoscută (cu legi proprii și cu prezență militară rusească permanentă), Găgăuzia nu a cunoscut conflicte armate interne şi a revenit paşnic în componenţa Moldovei prin lege în 1994 Practic, autodeterminarea găgăuză a fost rezolvată fără vărsare de sânge: în 1994 Chișinăul a semnat acordul de reintegrare paşnică, recunoscând autonomie largă și integrând bașcanul în Guvern.

Cu toate acestea, Găgăuzia are trăsături comune cu regiunile separatiste din zona extinsă a Mării Negre. Ca şi în Transnistria sau Donbas, prezența limbii ruse ca principală limbă de comunicare și orientarea politică pro-Moscova sunt dominante. Spre deosebire însă de Donbas (unde conflictele armate active și ocupația rusă sunt evidente) sau de Crimeea (unde anexarea a fost rapidă şi unilaterală, în 2014), Găgăuzia a rămas sub controlul legal, cel puțin la suprafață, al autorităților moldovenești. În consecință, reacțiile internaționale față de Găgăuzia au fost mult mai rezervate: pe plan global ea nu este considerată un stat separatist, ci o autonomie etnică regulamentată prin lege. Pe de altă parte, pragmatismul moldovenesc recunoaște factorul de securitate: Guvernul de la Chișinău tratează adesea Găgăuzia ca pe un potențial focar regional de instabilitate, din cauza intensităţii influenţei ruse și a posibilităţii ca aceasta să fie exploatată într-o criză.

Autonomia, ca exemplu

Comparația mai profundă evidențiază însă că, atâta vreme cât Găgăuzia rămâne în jurisdicția Moldovei, situația sa este mai apropiată de cea a regiunilor autonome (ci nu de teritoriile anexate sau controlate de Rusia). Găgăuzia funcționează ca parte a unui stat suveran, nu drept o entitate separată. Totuşi, din perspectivă strategică există îndoieli vizavi de evoluții similare cu cele din Ucraina. Unii analiști atrag atenția că, în contextul prăbușirii coaliției pro-europene și a agitației politice, Găgăuzia ar putea fi tentată sau presată să urmărească o repetare a scenariului Crimeei, dacă ar apărea un pretext (de exemplu, destabilizarea Guvernului de la Chișinău). În consecință, Găgăuzia este adesea comparată cu orice scenariu local de dezintegrare, în sensul în care orașele sau enclavurile etnice din sudul Moldovei ar putea fi folosite de Moscova la fel cum a fost folosit Transnistria.

O analiză israeliană recunoaște că Găgăuzia este un „cal troian rus” datorită sentimentului pro-Moscova de substanță (83,8% în 2014, 95% în 2024) din regiune. Spre deosebire de regiunile separatiste ale Ucrainei (unde conflictele militare au lăsat mii de morți), Găgăuzia își exercită revendicările exclusiv pe cale politică și legislativă. Dar amenințarea potențială – cu participare externă – nu poate fi ignorată: chiar guvernarea autonomă a invocat deschis separarea de Moldova în anumite circumstanțe (de exemplu, dacă Moldova se unește cu România) și pregătește eventuale solicitări de ajutor militar rus în astfel de situații.

Tendințe de autonomizare

În Republica Moldova, Găgăuzia este singura autonomie etnică recunoscută de lege, însă există și alte regiuni cu trăsături specifice. Cea mai apropiată comparativ este Raionul Taraclia, o unitate teritorială autonomă creată în 1995 pentru minoritatea bulgară. Taraclia rămâne autonomă în acte, dar nu are puteri similare cu Găgăuzia. În ultimii ani, autoritățile locale din Taraclia au cerut constant extinderea autonomiei, discutând chiar ideea unei uniuni teritoriale cu Găgăuzia.

De asemenea, exprimă legături directe cu Rusia și tendențe separatiste moderate. În 2014 au existat mitinguri locale care cereau fie autonomie sporită, fie reorganizarea răspunsurilor politice – manifestări interpretate de unii ca semne ale unei autonomii în formare. Totuşi, nici Taraclia și nici alte regiuni (cum ar fi partea locuită de ucraineni din nordul Moldovei sau enclava găgăuză din Budjakul ucrainean) nu au inițiat mișcări similare autoproclamărilor găgăuze. Prin urmare, principalele fragmente teritoriale cu potențial separatist rămân Găgăuzia și Transnistria.

În Ucraina, contextul post-2022 al războiului a reinflamat discuțiile despre auto-guvernare și autonomie în regiuni situate geografic aproape de Găgăuzia. Regiunea Odesa – și în special zona numită Budjak (sudul Basarabiei ucrainene) – include populații bulgare, găgăuze, evreiești și rusești. În 2015, ex-bașcanul Mihail Formuzal a participat la o întâlnire a aşa-numitului „Consiliu Național Basarabean” organizat la Odesa, unde s-a discutat chiar crearea unei „republici populare” în regiunea Budjak. Acest episod, mediatizat de propaganda rusă ca un caz de supresare a minorităților, a fost de fapt un experiment minoritar-neofederalist.

Război hibrid

Ulterior, Putin și Kremlinul au arătat interes pentru exploatarea nemulțumirilor locale, folosind situația ca pretext pentru dezinformări. În prezent, însă, autoritățile ucrainene controlează ferm situația din Ucraina și mențin unitatea teritorială, în ciuda tentativei Radei Suprema de a asigura autonomie culturală unor minorități (cum este propunerea statutului limbii române ca limbă de comunicare în școli, problema Taracliei bulgare fiind parte din negocieri). În același timp, oficialii occidentali nu semnalează presiuni concrete de federalizare în Ucraina – deși politicienii ruși menționează ocazional entități precum „Transcarpatia maghiară” sau alte arii, se pare că scopul lor principal este menținerea conflictului în Donbas și anexarea Crimeei. În orice caz, pentru viitorul apropiat, alinierea politică a Ucrainei cu Occidentul și asistența masivă NATO/UE reduc probabilitatea acceptării unor concesii majore privind autonomiile.

Actualele tendințe post-2022 arată că autoritățile de la Chișinău și Kyiv urmăresc să întărească integritatea statală: Moldova a lansat chiar proceduri de aderare la UE, în ciuda veto-ului asociaților ruși, și dezvoltă cooperări cu parteneri externi pentru securitatea aeriană și cibernetică. În același timp, intensitatea influenței ruseşti în regiunile menționate continuă să mențină vie problema autonomiștilor – fie ca instrument de negociere (autonomiștii moldoveni solicită mai multe pârghii legislative), fie ca punct de presiune regională.

Scenarii posibile și recomandări

Conform experților, în regiune pot evolua mai multe scenarii:

1. Scenariul cooperării consolidate (Status quo pașnic): Găgăuzia își menține autonomia în cadrul Moldovei, cu politici de dialog între Comrat și Chișinău. În acest scenariu, Guvernul de la Chișinău și autoritățile locale lucrează împreună pentru dezvoltare economică și modernizare, oferind beneficii regiunii (investiții europene, infrastructură, politici sociale) ca alternativă la influența rusă. UE și România ar putea sprijini direct inițiative culturale și educaționale în găgăuză și rusă, iar NATO ar oferi garanții de securitate (prin exerciții comune sau finanțare de sisteme de alertă), reducând astfel vulnerabilitatea spațiului aerian. Moldovenii ar continua procesul de integrare europeană fără incidente majore. Această opțiune impune susținerea consecventă a reformelor democratice interne și coeziunea statală. Conform unui parlamentar moldovean, pacea și prosperitatea regiunii sunt „asigurate de un guvern pro-european”, iar Găgăuzia ar beneficia de pe urma apropierei integrări europene.

2. Scenariul înghețării tensiunii: În acest scenariu intermediar, relațiile dintre Găgăuzia și Chișinău rămân încordate, însă conflictele nu escaladează la deschidere. Găgăuzia continuă să adere declarativ la valorile rusești, iar Chișinăul rămâne precaut (de exemplu, cerând Bașcanilor să respecte clar legea specială a autonomiei). Nici Rusia, nici Ucraina nu inițiază acțiuni directe în regiune, dar propaganda și economia de schimb evidențiază o stare de „război hibrid” latent. Recomandări în acest caz includ creșterea transparenței bugetare în Găgăuzia, sprijinirea societății civile locale și a mass-media echilibrate, precum și misiuni de monitorizare europeană în regiune. În plus, cooperarea trilaterală România–Moldova–Ucraina ar putea prevedea crearea de proiecte economice transfrontaliere (ex. infrastructură în Budjak) menite să lege mai strâns sudul Moldovei de rețeaua euro-atlantică și să izoleze presiunile rusești.

3. Scenariul crizei politice majore: Dacă la Chișinău ar interveni o schimbare bruscă (colapsul guvernului pro-european, ascensiunea unei coaliții pro-ruse), Găgăuzia ar putea servi drept „scânteie” de destabilizare. O alianță internă pro-Moscova la Chișinău ar avea stimulente să promoveze transferuri de autoritate și la Comrat. Într-o situație de guvern slab sau lipsă de guvernare în Moldova, forțe pro-ruse locale ar putea declara măsuri unilaterale (de exemplu, amenințări de autonomie extinsă, cerințe de revidare a legii fundamentale). În cel mai sever caz, Moscova ar avea un vehicul de tip „scenariu crimeean”, similar tentativelor văzute în 2014, pentru a revendica direct Găgăuzia sau pentru a o aduce sub tutela unei structuri ruse de tip „republică independentă”. Recomandările preventive includ consolidarea instituțiilor democratice (Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală), monitorizarea atentă a finanțării partidelor politice locale şi apărarea legislaţiei actuale prin instanțe. Asigurarea sprijinului militar și logistic occidental pentru armata moldovenească, precum și coordonarea sporită cu partenerii NATO/UE pentru monitorizare în zona de graniță cu Ucraina (pentru a preveni infiltrarea de forțe insurgente) ar contribui la descurajarea unui astfel de deznodământ.

4. Scenariul integrării controlate: Republica Moldova avansează spre UE/NATO până în anii 2030. Găgăuzia ar deveni de facto cea mai estică parte a zonei euro-atlantice. În acest caz, regiunea va fi ferm ancorată în schimbări instituționale: va trebui renegociată relația de autonomie în context de integrare europeană, asigurându-se că minoritatea găgăuză își păstrează drepturile culturale și lingvistice într-un stat membru al UE. UE ar putea aloca fonduri speciale regiunii (de exemplu, prin programul Politici de Vecinătate) pentru dezvoltarea regională. NATO ar încuraja Moldova să îndeplinească standarde de securitate comună (eventual scenariu de detașare a unor echipe în Găgăuzia pentru exerciții anuale) pentru a reduce riscurile de destabilizare. Dacă se păstrează actuala legislație, autonomiștii găgăuzi vor avea posibilitatea legală de separare doar într-un context extrem (pierderea suveranității Moldovei); prin urmare, pe termen lung există un mijloc de calmare a temerilor locale.

Pe lângă recomandările generale de susținere a statului de drept și combatere a corupției (care întăresc încrederea localnicilor în instituțiile centrale moldoveneşti), se pot formula măsuri specifice: implementarea programelor de schimb academic şi cultural între Găgăuzia și Europa, instruirea în limba găgăuză (suport pentru predarea în limba maternă), precum şi accentul pe proiecte comune de infrastructură cu regiunile sudice ale Ucrainei. De asemenea, intensificarea dialogului politic intern (de exemplu, prin platforme de conciliere între Chișinău și Chișinău-Găgăuz) și asigurarea că Adunarea Populară poate influența pozitiv viața cotidiană (nu doar demagogic) ar putea reduce percepția că autonomia este doar un instrument de confruntare geopolitică.

Miză complexă

Găgăuzia reprezintă o componentă crucială a complexului geopolitic al Republicii Moldova. Ca autonomie etnică, ea reflectă atât moștenirea multiculturală a Basarabiei, cât și miza de astăzi a competiției între Est și Vest. Istoric, rezolvarea pașnică a conflictului găgăuz din anii 1990 a constituit un exemplu de moderare – însă, în prezent, regiunea este supusă unei presiuni geopolitice crescânde. În plus, tendințele separatist/ autonomiste din alte regiuni moldovenești și ucrainene (de la Taraclia la Budjak) trebuie monitorizate atent, întrucât pot constitui punți de legătură între Găgăuzia și alte mișcări similare.

Recomandările viitoare se concentrează pe echilibrarea dialogului politic intern și pe contracararea influenței externe. Statele occidentale (UE/NATO) şi România, ca parteneri strategici ai Republicii Moldova, ar trebui să susțină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a statului moldovean, asigurând în același timp că drepturile minorității găgăuze (lingvistice, culturale, economice) nu sunt ignorate. Doar astfel Găgăuzia poate evolua spre un model stabil de autonomie, în care interesele ei naționale coexistă constructiv cu cele ale centrului moldovenesc, iar temerile de marginalizare și identitate sunt tratate politic, nu exacerbate de factori externi. În cuvintele unui parlamentar moldovean, pentru găgăuzi „rusia nu aduce decât distrugere”, iar pacea și prosperitatea sunt asigurate de apropierea de Uniunea Europeană. Capacitatea viitoare a Republicii Moldova de a integra politic și economic regiuni ca Găgăuzia va fi un test al rezilienței sale democratice și al coeziunii naționale în contextul unor provocări regionale tot mai acute.