Președintele rus Vladimir Putin s-a dovedit un maestru în evitarea percepției publice a înfrângerii. Ascensiunea sa la putere în anul 2000 s-a sprijinit pe imaginea unui lider hotărât, în contextul conflictului din Cecenia, o regiune separatistă în care Rusia a reușit, în cele din urmă, să își reafirme controlul. Ulterior, el și-a consolidat profilul de om de acțiune prin implicările militare în Georgia din 2008, în Ucraina (anexarea Crimeei în 2014 și invazia pe scară largă din 2022) și în Siria (intervenția militară din 2015). Cu toate acestea, niciunul dintre aceste angajamente nu a generat un success politic de durată. Rusia nu a reușit să-și impună definitiv influența în Georgia, iar prezența sa în Siria aproape de dispariție. Cu toate acestea, Putin nu își asumă responsabilitatea pentru aceste eșecuri, cultivând constant imaginea unui învingător.

În cazul Ucrainei, Putin a orchestrat momente simbolice pentru a inspira victoria, cum ar fi apariția sa alături de președintele chinez Xi Jinping pe 9 mai, de Ziua Victoriei în Rusia. Evenimentul, marcat de o paradă militară fastuoasă în Piața Roșie, a fost menit să transmită un mesaj de forță și de în același timp o stare de neizolare a Rusiei. Propaganda de stat rusă susține că Ucraina este cea care va ceda, că Europa este slăbită de o criză identitară post-națională, iar Statele Unite au vor fi nevoite să recunoască faptul că extinderea NATO este o cauză pentru izbucnirea războiului.

Însă Ucraina nu este nici Siria, nici Georgia. În timp ce Siria a reprezentat o aventură militară îndepărtată, a cărei retragere poate fi camuflată, și în timp ce Georgia rămâne într-o stare de ambiguitate geopolitică, conflictul din Ucraina este o veritabilă catastrofă strategică pentru Kremlin. Armata rusă se confruntă cu un impas semnificativ, iar numărul victimelor crește alarmant. Putin nu are o cale clară de ieșire, alta decât recunoașterea implicită a unei înfrângeri. Deși regimul poate ascunde parțial suferințele războiului de ochii publicului, nu poate masca complet prăbușirea economică sau absența unei promisiuni politice coerente. Singura narațiune viabilă pe care o oferă Putin este perpetuarea autorității sale, adică un „putinism” etern. Rusia începe să piardă războiul, dar nu brusc, ci treptat și inexorabil.

Războaiele prelungite necesită un efort integrat între obiectivele militare, capacitatea diplomatică, resursele economice și voința politică. Rusia întâmpină dificultăți majore în toate aceste dimensiuni. Problemele militare se alimentează reciproc cu cele diplomatice, iar dificultățile economice sporesc tensiunile politice interne. Dacă războiul ar fi perceput ca unul just sau de apărare, lipsa resurselor ar putea fi tolerată, iar sprijinul public ar fi mai robust. Însă, în actualul context, caracterizat de agresiune și stagnare, Putin nu mai poate evita confruntarea cu realitatea, oricât ar încerca să controleze narațiunea oficială.

Pe plan militar, Rusia se confruntă cu două probleme majore. Prima este incapacitatea de a avansa decisiv. Deși, la nivel tehnic, Rusia ocupă treptat teritorii ucrainene, acest progres nu are o valoare strategică reală. De exemplu, încercările repetate de a cuceri orașul Pokrovsk s-au soldat cu eșecuri și pierderi umane uriașe. Estimările indică aproximativ 790.000 de soldați ruși morți sau răniți de la începutul războiului, cu 100.000 de victime doar în acest an. Dacă această tendință continuă, până la sfârșitul anului 2025, Rusia ar putea înregistra peste un milion de pierderi militare, fără ca situația strategică să se îmbunătățească.

A doua problemă este însăși Ucraina. Eșecul de a fragmenta țara în 2022 l-a determinat pe Putin să aleagă o strategie de atac asupra civililor, sperând să forțeze capitularea. Această tactică s-a dovedit contraproductivă. Brutalitatea ocupației ruse și atacurile asupra infrastructurii civile au întărit rezistența ucraineană. În ciuda resurselor limitate, Ucraina a reușit să-și mențină moralul și să inoveze pe câmpul de luptă, mai ales în domeniul războiului cu drone. Această determinare a devenit un factor decisiv în menținerea echilibrului militar.

Pe termen lung, Rusia speră că poate obține un avantaj prin subminarea sprijinului american pentru Ucraina. Dacă Statele Unite s-ar retrage din această abordare, moralul ucrainenilor ar fi afectat grav, iar Rusia ar putea încerca să divizeze Europa și să atragă unele state spre neutralitate sau chiar colaborare. Un astfel de scenariu ar însemna nu doar un avantaj în conflictual cu Ucraina, ci și apropierea de un vis geopolitic rusesc: restabilirea unei sfere de influență în Europa de Est și destructurarea alianței transatlantice.

Totuși, diplomația rusă a fost profund ineficientă. Moscova a ratat oportunitatea oferită de administrația mai degrabă rusofilă a lui Trump, iar bombardamentele din lunile februarie-aprilie au îndepărtat chiar și pe acei lideri occidentali dispuși să negocieze. Cancelarul german Friedrich Merz, cunoscut pentru relațiile sale bune cu Franța, Polonia și Regatul Unit, a reafirmat sprijinul pentru Ucraina și a promis investiții masive în apărare. Astfel, Rusia nu a reușit să creeze o fisură între Ucraina și aliații săi europeni.

Efortul militar susținut a afectat serios economia Rusiei. Inițial, cheltuielile militare au impulsionat creșterea economică, dar acest efect s-a estompat, iar economia s-a plafonat. Inflația se apropie de 10%, iar scăderea prețurilor la energie, cauzată de conflictele comerciale globale și încetinirea economiei chineze, amenință bugetul de stat, dependent de exporturile de petrol și gaze. În aceste condiții, cetățenii ruși, departe de a se confrunta cu foametea, încep totuși să pună sub semnul întrebării direcția politică a statului.

Putin le cere rușilor încredere în leadership-ul său, însă aceia care nu îl susțin ar putea deveni victime ale represiunii statului polițienesc. Contractul social neoficial include mobilizarea în anumite regiuni și dezangajarea totală de la viața politică în altele. Societatea rusă este, în esență, apolitică, dar implicată într-un război ideologic prezentat drept sacru.

Puterea politică este concentrată în mâinile lui Putin, dar tocmai această hiper-centralizare îl vulnerabilizează: dacă pierde războiul, întreaga responsabilitate îi revine. Poate din acest motiv, el a început recent să discute despre un posibil succesor, recunoscând implicit că și-a legat destinul politic de un război ale cărui costuri sunt enorme și ai cărui termeni se înrăutățesc.

Statul Major General al Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut aproape un milion de soldați de la începutul invaziei. Pe fondul acestor pierderi, Moscova a apelat la recrutarea străinilor – până la 12.000 de nord-coreeni și aproximativ 160 de chinezi luptă alături de trupele ruse, deși Beijingul susține că nu a trimis oficial trupe.

În vara anului 2025, Rusia pregătește o nouă ofensivă, cu acțiuni concentrate în regiunea Donețk și în jurul orașului Pokrovsk, un nod logistic strategic. În paralel, trupele ruse sunt comasate și la granița cu regiunea Harkov, sugerând o posibilă extindere a conflictului.

Putin a anunțat recent crearea unei „zone tampon de securitate” de-a lungul graniței cu Ucraina, incluzând regiunile rusești Kursk, Belgorod și Briansk. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a mers și mai departe, sugerând anexarea aproape completă a Ucrainei sub pretextul securității.

Conflictul din Ucraina a impus armatei ruse o serie de ajustări tactice care reflectă o învățare accelerată a lecțiilor războiului modern. În ciuda pierderilor semnificative suferite în 2023 și 2024, forțele ruse au demonstrat o capacitate sporită de adaptare, dezvoltând metode alternative de luptă menite să compenseze deficiențele logistice și pierderile materiale. Una dintre cele mai notabile inovații tactice adoptate de armata rusă în ultimele luni este utilizarea extinsă a vehiculelor civile neblindate, în special motocicletele, în cadrul operațiunilor de asalt pe diferite sectoare ale frontului ucrainean.

Încă din primele zile ale invaziei rusești în Ucraina, a devenit evident că apărarea antiaeriană ucraineană reprezenta principala piedică în calea ofensivei ruse planificate de Kremlin. La mai bine de trei ani de la începutul unui război care, în planurile inițiale, trebuia să fie câștigat în doar câteva zile, armata rusă pare să fi făcut progrese în identificarea unor metode mai eficiente pentru a străpunge această veritabilă barieră defensivă, care a redus drastic eficiența raidurilor aeriene zilnice ale Moscovei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Yurii Ihnat, Rusia și-a ajustat recent tacticile de lansare a dronelor de atac pentru a evita detectarea de către apărarea antiaeriană ucraineană.

Noua metodă implică trimiterea dronelor la altitudini mari, de peste 2.000 de metri, unde acestea își modifică frecvent traiectoria și, odată apropiate de obiectiv, plonjează brusc asupra țintei. Ihnat a subliniat că singurele mijloace eficiente rămase sunt munițiile scumpe lansate din avioane de luptă sau sistemele performante de apărare antiaeriană.

În plus, Rusia include în aceste atacuri roiuri de drone care conțin și drone-momeală, numite ironic „Parodiya”, care au rolul de a satura și destabiliza sistemele de apărare. În unele atacuri, proporția este de aproximativ 60% drone de atac reale și 40% momeală, conform sursei ucrainene.

Publicația The Economist a semnalat că forțele ruse folosesc algoritmi integrați în aplicația de mesagerie Telegram pentru a controla dronele, transmițând operatorilor informații de zbor și imagini în timp real. Informația despre acest nou sistem de control ar fi fost descoperită într-un mesaj criptat găsit într-o dronă rusească, cel mai probabil plasat acolo de un inginer rus cu simpatii față de Ucraina.

Prin folosirea dronelor iraniene Shahed și a variantelor rusești Geran, Rusia urmărește suprasaturarea sistemelor antiaeriene ucrainene și distragerea atenției sistemelor avansate precum Patriot sau SAMP/T, permițând rachetelor de croazieră și celor balistice, mult mai distructive, să-și atingă țintele.

Un exemplu semnificativ a fost atacul nocturn din 26 mai, considerat cel mai intens de la începutul războiului, când Rusia a lansat nu mai puțin de 355 de drone Shahed și drone-momeală.

În acest context, apărarea antiaeriană a Ucrainei se confruntă cu o presiune crescândă, în condițiile în care rezervele de muniție occidentală sunt în scădere. Ziarul Le Monde relata recent că Ucraina a epuizat rachetele pentru cele două sisteme SAMP/T (MAMBA), iar sistemele Crotale nu au mai fost reaprovizionate de peste un an și jumătate.

Totodată, există incertitudini legate de numărul interceptoarelor Patriot rămase în dotarea Ucrainei, mai ales după ce administrația Trump a suspendat sprijinul militar pentru Kiev.

Rusia a început să aplice o strategie militară denumită „triplul jug” pentru a epuiza treptat forțele ucrainene, potrivit mai multor analiști. Trupele de la Kiev se confruntă cu o presiune crescută pe mai multe direcții, în timp ce armata rusă îmbină trei elemente tactice într-o abordare coerentă, menită să obosească apărarea ucraineană.

Strategia presupune lansarea de asalturi terestre pentru a fixa trupele ucrainene în poziții, folosirea dronelor pentru a arunca mine și a restricționa mișcarea, urmată de atacuri cu bombe cu planare asupra pozițiilor defensive.

Primele indicii ale acestei tactici au fost observate la începutul anului, dar, în ultimele două luni, utilizarea sa a crescut semnificativ pe linia frontului. Potrivit lui Serhii Kuzan, președintele Centrului pentru Securitate și Cooperare din Ucraina, întreaga armată rusă aplică această „strategie a epuizării’’. Deși Rusia s-a confruntat în 2025 cu eșecuri ofensive și pierderi semnificative – inclusiv peste 1.000 de soldați zilnic, 1.100 de tancuri și peste 2.500 de vehicule blindate – continuă să exploateze avantajele sale-cheie: un flux constant de recruți și capacitatea de a produce rapid drone și bombe cu planare.

Eforturile dau rezultate, Rusia reușind să cucerească anul trecut aproximativ 1.500 de mile pătrate – cel mai mare câștig teritorial de la începutul invaziei în 2022. Nick Reynolds, expert în război terestru la Royal United Services Institute (RUSI), afirmă că această abordare generează o dilemă complexă pentru apărătorii ucraineni, fiind o formă de război de uzură.

Tactica începe cu atacuri terestre menite să oblige trupele ucrainene să adopte o poziție defensivă, reducându-le astfel mobilitatea. Intensitatea luptelor este foarte ridicată, în zone precum Pokrovsk înregistrându-se atacuri o dată la două ore. Ulterior, Rusia lansează drone pentru a limita mobilitatea ucrainenilor, pentru supraveghere și pentru a identifica puncta defensive slabe. Dronelor de tip FPV li se alătură drone pentru minare, care blochează rutele de retragere ale trupelor.

Din cauza acestei amenințări, Ucraina a fost nevoită să adopte o apărare statică, cu măsuri ample de dezinformare, precum săpături de mari dimensiuni, pentru a masca pozițiile reale ale soldaților. Al treilea element este folosirea bombelor cu planare, lansate de la distanță de pe aeronave, asupra pozițiilor-cheie. Acestea sunt obținute prin modernizarea muniției sovietice vechi, prin adăugarea de aripi pliabile și sisteme GPS.

Glide bombs permit Rusiei să atace instalații defensive și poziții de artilerie cu precizie, însă creează o dilemă strategică: tranșeele și pozițiile bine fortificate protejează împotriva artileriei și dronelor, dar sunt vulnerabile în fața bombelor cu planare. Soldații ucraineni sunt astfel puși în situația de a alege între menținerea pozițiilor, cu riscul epuizării și al pierderilor grele, sau deplasarea constantă, care crește expunerea la atacuri.

Potrivit lui Reynolds, această strategie funcționează tocmai prin combinarea amenințărilor: atacuri la sol, artilerie și drone – în special FPV-uri. Bomba cu planare a devenit piesa centrală a acestei strategii, datorită capacității Rusiei de a le produce în masă. În 2025, Moscova intenționează să producă 75.000 de astfel de arme – o medie de peste 200 pe zi.

Pentru a contracara „triplul jug”, Ucraina a trecut la o apărare mobilă, bazată pe repoziționări constante și impredictibilitate. Utilizează mine, drone de atac și artilerie clasică pentru a lovi forțele ruse înainte ca acestea să atingă pozițiile slăbite ale infanteriei. Totodată, Ucraina a mărit producția de drone FPV și a extins unitățile specializate în atacuri cu drone, acestea devenind multiplicatori de forță importanți.

Hamish de Bretton-Gordon, fost colonel în armata britanică, afirmă că Ucraina s-a adaptat foarte bine la tacticile ruse, deși lupta rămâne una de rezistență prelungită. Deocamdată, strategia Rusiei nu a produs niciun rezultat decisiv pe câmpul de luptă.

Problemele structurale persistă în armata rusă: lipsa de instruire a soldaților și penuria de vehicule blindate. S-au raportat cazuri în care trupele folosesc motociclete sau trotinete electrice pentru a avansa spre liniile ucrainene.

În plus, bombele planante rusești au o rată mare de eșec, iar lipsa coordonării împiedică o concentrare eficientă a forței. Mulți recruți sunt insuficient antrenați, unii nefiind capabili nici măcar să-și întrețină armamentul.

De la sfârșitul toamnei anului 2024, unitățile rusești au început să folosească în mod sistematic motociclete în acțiuni ofensive, în special în regiunile Kupyansk, Siversk, Toretsk, Pokrovsk și Velyka Novosilka. Aceste atacuri se desfășoară adesea în formațiuni compacte, cuprinzând coloane de aproximativ opt motociclete, sprijinite de echipamente de război electronic poziționate strategic în partea frontală, centrală și posterioară a grupurilor, pentru a reduce vulnerabilitatea la atacurile cu drone ale Ucrainei. Această strategie urmărește nu doar mobilitatea crescută, ci și dispersia riscurilor, în condițiile în care dronele de atac ucrainene pot distruge vehicule blindate mult mai valoroase din punct de vedere logistic și operațional.

Adoptarea motocicletelor pe scară largă de către forțele ruse reflectă un răspuns direct la eficiența ridicată a dronelor ucrainene împotriva tancurilor și vehiculelor blindate. În cursul anului 2024, forțele ucrainene au distrus sau avariat peste 3.000 de tancuri rusești și aproape 9.000 de vehicule blindate, conform estimărilor. Astfel, unitățile rusești au fost nevoite să găsească soluții mai puțin costisitoare și mai greu de detectat pentru transportul și sprijinul infanteriei. Motocicletele oferă avantaje importante în acest sens: viteza mare de deplasare, profilul redus care le face dificil de detectat de la distanță, precum și capacitatea de a pătrunde rapid în liniile inamice și de a dispersa forțele ucrainene.

Observatorii militari remarcă faptul că motocicletele permit o reacție mai rapidă la schimbările de pe câmpul de luptă și obligă forțele ucrainene să consume mai multe drone pentru a neutraliza ținte mai mici și mai puțin valoroase din punct de vedere strategic. În același timp, eficiența motocicletelor în terenul accidentat sau în condiții meteorologice dificile este superioară față de cea a vehiculelor blindate lente și voluminoase, care rămân expuse atacurilor aeriene și loviturilor de artilerie.

De asemenea, utilizarea motocicletelor semnalează o schimbare profundă în gândirea operațională a comandamentului rus. Dacă în fazele inițiale ale conflictului accentul era pus pe forța brută și mobilizarea masivă de echipamente grele, adaptarea actuală indică o trecere spre o abordare mai flexibilă, cu accent pe mobilitate, dispersie și manevrabilitate. Aceste adaptări se înscriu într-un efort mai amplu al armatei ruse de a face față presiunilor din ce în ce mai mari ale războiului de durată, în contextul în care sprijinul occidental pentru Ucraina continuă să influențeze echilibrul de forțe.

Un alt element notabil este faptul că aceste inovații tactice au apărut inițial la nivelul unităților locale, în mod spontan, ca răspuns la condițiile de pe câmpul de luptă, fără a fi rezultatul unei directive centralizate. Acest fenomen este comparabil cu apariția unităților informale de drone în primele faze ale conflictului. Abia în 2025, Ministerul rus al Apărării a început să reacționeze prin formalizarea acestor practici, inclusiv prin planuri de integrare a unităților de motocicliști în cadrul brigăzilor existente. În plus, în aprilie 2025, au fost difuzate imagini cu unități ale Regimentului 299 VDV (Divizia 98 Aeropurtată) exersând tactici ofensive și defensive cu motociclete în formațiuni mici.

Această tendință este susținută și de eforturi de antrenament accelerate în centre specializate, atât în Rusia, cât și în proximitatea frontului. Informații furnizate de serviciile de informații ucrainene indică faptul că Moscova pregătește un val de asalturi bazate pe mobilitate crescută în perioada verii anului 2025, în încercarea de a obține câștiguri teritoriale și de a exercita presiuni suplimentare asupra Kievului și a partenerilor occidentali pentru a accepta concesii într-un eventual proces de negociere.

Pe fondul intensificării ofensivei ruse din lunile februarie și martie 2025, se poate observa o încercare clară a Kremlinului de a forța o schimbare strategică pe teren. Președintele Vladimir Putin pare să parieze pe efectul cumulativ al acestor presiuni – atât tactice, cât și psihologice – pentru a forța Ucraina și aliații săi să accepte un compromis care să favorizeze interesele rusești.

În acest context, motocicletele, departe de a fi doar o soluție improvizată, au devenit un simbol al noii flexibilități tactice ruse. Ele exprimă o recalibrare a doctrinei militare ruse în condițiile unui război lung, de uzură, în care avantajele tradiționale – blindajul, puterea de foc masivă, controlul aerian – sunt constant contestate de inovațiile ucrainene și de sprijinul occidental. Rămâne de văzut în ce măsură această nouă doctrină va reuși să se consolideze și să producă rezultate tangibile pe teren, însă este clar că armata rusă nu mai luptă astăzi în același mod în care a făcut-o în primele luni ale invaziei din 2022.

Armata rusă continuă să se bazeze pe o strategie tot mai coercitivă și fragmentată de recrutare și retenție pentru a-și susține efortul de război în Ucraina, o dovadă clară a deficitului acut de personal și a disfuncționalităților instituționale mai largi. Utilizarea primelor unice de înrolare cu prețuri dinamice, cum este cazul celor 1,6 milioane de ruble oferite în Republica Bașkortostan, arată cum autoritățile regionale încearcă să îndeplinească cotele de recrutare prin stimulente financiare care variază în funcție de regiune. Acest sistem descentralizat nu doar că reflectă o lipsă de coordonare la nivel central, dar contribuie și la accentuarea disparităților între militarii ruși, voluntari sau mobilizați.

Dependența tot mai mare a armatei ruse de cetățeni străini, inclusiv recruți din Africa, scoate la iveală disperarea Kremlinului în asigurarea forței de luptă. Confirmarea de către Ministerul de Externe al Togo a faptului că cetățeni togolezi au fost capturați în Ucraina, luptând alături de forțele ruse, după ce au fost atrași cu promisiuni false de burse de studii, evidențiază caracterul imoral al acestor tactici. Aceste acțiuni afectează imaginea Rusiei la nivel internațional și ridică serioase probleme etice.

În interiorul armatei, inechitățile sistemice generează o nemulțumire profundă. Militarii mobilizați — cei convocați în mobilizarea parțială din septembrie 2022 — sunt prinși într-un serviciu militar pe termen nedefinit, fără acces la aceleași beneficii ca voluntarii sau kontraktniki (militari profesioniști contractați). Deși primesc mai frecvent salariile (prin Fondul Prezidențial), aceștia nu beneficiază de credite ipotecare subvenționate, compensații suplimentare pentru luptele prelungite sau oportunități de avansare profesională. Pe de altă parte, kontraktniki se confruntă adesea cu întârzieri salariale și sunt induși în eroare privind durata și condițiile serviciului.

Refuzul Kremlinului de a demobiliza personalul deja mobilizat — deși mulți dintre aceștia luptă de peste doi ani — reflectă atât calcule practice, cât și politice. Demobilizarea ar putea duce la apariția unui val de veterani problematici, amenințând astfel stabilitatea internă. Pe de altă parte, menținerea lor în serviciu, fără compensații semnificative sau termene clare, duce la o criză de moral și reduce atractivitatea recrutării. Lipsa unui cadru legal pentru demobilizare, coroborată cu manipularea statisticilor privind pierderile, subliniază abordarea opacă a Kremlinului.

Mediul de muncă coercitiv este ilustrat și de interdicțiile impuse personalului mobilizat: nu pot servi în zonele de desfășurare permanentă, nu pot lua concedii, nu au acces la instruire specializată și sunt forțați să semneze contracte militare fără garanții reale. Aceasta arată o strategie instituțională de a estompa granițele dintre voluntari și soldați de conscripție pentru a păstra aparența unei armate profesioniste, în timp ce în realitate se abuzează de forța de muncă mobilizată.

Promisiunea inițială a lui Putin, conform căreia doar militarii profesioniști vor lupta în Ucraina, s-a dovedit iluzorie. Necesitatea ulterioară de a apela la rezerviști și de a le prelungi serviciul pe termen nedefinit arată criza profundă de personal cu care se confruntă armata rusă. În ciuda unor eforturi de a liniști opinia publică prin beneficii financiare, incapacitatea guvernului de a respecta termenii de serviciu sau de a oferi căi reale de demobilizare generează o nemulțumire crescândă în rândul soldaților și al familiilor lor — o amenințare latentă pentru regimul de la Moscova.

În esență, Kremlinul merge pe o linie extrem de subțire: trebuie să mențină capacitatea de luptă fără a declanșa revolte sociale interne. Strategia actuală — un amestec de bani, manipulare și constrângere — este nesustenabilă pe termen lung. Nemulțumirea crescândă din rândul personalului mobilizat, utilizarea recruților străini slab pregătiți și sistemul haotic de stimulente evidențiază un sistem militar aflat sub o presiune colosală.

Guvernul rus își intensifică eforturile de centralizare a controlului asupra companiilor militare private (PMC), extinzând beneficiile financiare și sociale pentru a integra aceste entități paralele în aparatul de stat. Pe 29 aprilie, Ministerul Muncii din Rusia a propus un proiect de lege care acordă combatanților PMC-urilor ruse ce au luptat în Ucraina aceleași beneficii ca militarilor mobilizați sau profesioniști — inclusiv pensii pe bază de vârstă și indemnizații pentru invaliditate cauzată de război. Etichetarea PMC-urilor drept „organizații care asistă Forțele Armate Ruse” reflectă dorința Kremlinului de a menține ficțiunea legală că astfel de companii nu există oficial în Rusia, în ciuda evidenței contrare și a eforturilor continue de a coopta veteranii Wagner.

Totodată, autoritățile de ocupație din regiunile ucrainene anexate dezvoltă o nouă elită administrativă loială Kremlinului, formată din veterani ai războiului. Inițiativa „Timpul Eroilor”, lansată de Putin în februarie 2024, include programe educaționale și de selecție în Sevastopol, Herson și Zaporojie, menite să creeze un nucleu de funcționari ultranaționaliști care să perpetueze agenda de militarizare a regiunilor ocupate. Candidații trebuie să demonstreze participarea în război și să treacă prin mai multe etape de selecție, cu promisiunea de a accede în structurile administrației de ocupație. Această strategie vizează stabilizarea regimurilor impuse de Moscova prin fidelitate ideologică și militară.

În paralel, Kremlinul își accentuează campaniile de îndoctrinare militar-patriotică, , prin evenimente care leagă simbolic invazia Ucrainei de victoria URSS asupra Germaniei naziste. Între 28 și 30 aprilie, peste 25.000 de tineri ruși și străini au participat la sesiuni organizate de veterani, corespondenți de război și soldați activi. Putin a lăudat inițiativele educaționale dedicate „noilor regiuni istorice” (adică teritoriile ocupate), validând indirect propaganda care glorifică agresiunea rusă și o prezintă ca o continuare a luptei antifasciste.

Pentru a institui această narațiune oficială în mod sistemic, autoritățile ruse creează noi structuri guvernamentale dedicate educației patriotice. Pe 29 aprilie, șeful Comitetului de Investigații, Aleksandr Bastrîkin, a ordonat înființarea unui consiliu cultural care va colabora cu organizații publice și culturale pentru a promova „valorile tradiționale” și loialitatea față de stat în rândul tinerilor. Această inițiativă extinde rețeaua de propagandă în rândul copiilor și adolescenților, inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate.

Pe plan mediatic, Kremlinul construiește o nouă generație de milbloggeri și corespondenți de război pentru a controla discursul despre conflictul din Ucraina și a preîntâmpina eventuale crize narative. Pe 3 mai, platforma video rusă RUTUBE a organizat un training pentru soldați din Divizia 98 VDV și milbloggeri, concentrat pe tehnici de filtrare a informației, formarea opiniei publice și protejarea secretelor operaționale. Această profesionalizare a propagandei de război subliniază o investiție pe termen lung în militarizarea spațiului informațional. În paralel, bloggerii ruși propagă conținut pro-rus inclusiv în rândul copiilor ucraineni, potrivit Centrului Ucrainean pentru Combaterea Dezinformării, semnalând o dimensiune psihologică a războiului purtat de Kremlin.

Pe plan tehnologic, Rusia continuă să își adapteze baza industrială de apărare, dar se confruntă cu probleme de coordonare și corupție. Dmitri Rogozin, fostul șef al Roscosmos și oficial în Zaporojie, a criticat incapacitatea Kremlinului de a sprijini dezvoltatorii independenți de drone și firmele emergente din linia frontului. Acesta a cerut crearea unei structuri central dedicate producției și mentenanței dronelor, importului de echipamente și coordonării cu armata. În lipsa acestei structuri, progresele sunt lente, iar birocrația frânează inovația, în timp ce Ucraina ar avea un avantaj de 5–7 ori mai mare în materie de drone.

Problemele de corupție endemică din procesul de achiziții militare persistă. Potrivit presei ruse, Gărzile Naționale au încheiat un contract de peste 10 milioane de dolari pentru sisteme de război electronic chinezești care s-au dovedit ineficiente împotriva dronelor ucrainene. Ancheta penală declanșată asupra antreprenorului implicat și a oficialilor relevă modul în care fondurile publice sunt deturnate în detrimentul eficienței militare.

În același timp, Rusia dezvoltă noi sisteme de război electronic precum Solyaris NS, capabil, teoretic, să bruieze drone într-un spectru larg de frecvențe. Improvizațiile de pe front, însă, precum utilizarea unui măgar pentru transportul de echipamente sau acoperirea vehiculelor blindate cu cabluri metalice pentru a deruta dronele, reflectă o realitate diferită — una de adaptări disperate în fața superiorității tehnologice ucrainene.

De asemenea, Rusia investițește în vehicule navale fără pilot (USV), cu planuri de modernizare a platformei Skvorets-VMF pentru atacuri pe coasta ucraineană. Totuși, milbloggeri ruși recunosc lipsa unei infrastructuri sigure de comunicație pentru operarea acestor sisteme în Marea Neagră, ceea ce limitează capacitatea de utilizare a prototipurilor deja existente.

Acest tablou reflectă un Kremlin angajat într-un efort total de militarizare a societății, de la recrutarea veteranilor în administrație, la educarea copiilor în spirit naționalist și propagandistic, până la adaptarea industriei militare la nevoile războiului. Totuși, fisurile evidente — corupția, ineficiența birocratică și eforturile disperate de legitimare — sugerează că sustenabilitatea acestor politici este profund incertă. Kremlinul încearcă să schimbe soarta războiului apelând la toate instrumentele disponibile, dar foarte probabil că aceste eforturi nu vor fi suficiente.