Reuniunea destinată promovării procesului de pace în estul Ucrainei a miniştrilor de externe din formatul Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), desfăşurată joi în sistem de videoconferinţă, s-a încheiat fără rezultate concrete, relatează mass-media de la Kiev, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În cadrul reuniunii diplomatice, Moscova şi Kievul şi-au păstrat poziţiile cu privire la soluţionarea conflictului dintre forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi, ceea ce a condus în final la absenţa unui comunicat de presă comun.
Războiul din estul Ucrainei s-a soldat cu moartea a peste 13.000 de oameni de la izbucnirea sa în 2014. Acordurile de pace semnate la Minsk în 2015, mediate internaţional, au permis o reducere drastică a violenţei, dar componenta lor politică a rămas pe hârtie, părţile beligerante neasumându-şi responsabilitatea acestui eşec.
Sprijin rusesc pentru separatiști
„Autorităţile de la Kiev evită dialogul direct cu Lugansk şi Doneţk”, cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, a denunţat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov la finalul videoconferinţei. Înaltul oficial rus a mai adăugat că „în luna iulie 2019 a fost declarat un armistiţiu pe termen nelimitat, dar acesta nu este respectat”. El a solicitat Kievului să adopte „măsuri suplimentare” pentru susţinerea încetării focului.
Federația Rusă și-a intensificat demersurile de a obține recunoașterea formală de către comunitatea internațională a existenței entităților separatiste din Lugansk şi Doneţk, întâmpinând opoziția dură a Kievului. Procesul de transnistrizare a conflictului din Donbass și permanentizarea actualei situații militar-politice este respinsă de majoritatea clasei politice de la Kiev. Formațiunile parastatale pro-rusești din regiune rămân dependente din toate punctele de vedere de Kremlin, similar regiunii secesioniste transnistrene din Republica Moldova.
Dezacorduri politice
La rândul său, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a denunţat „lipsa de încredere” şi a acuzat Rusia că „şi-a încălcat în mod repetat obligaţiile” asumate în cadrul procesului de pace.
Într-un comunicat de presă, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a reamintit dorinţa Parisului şi a Berlinului de a se acorda o atenţie specială populaţiei locale. „Accesul organizaţiilor umanitare trebuie să fie facilitat pentru a putea oferi populaţiei toată asistenţa necesară”, se arată în comunicatul care susţine şi „ca misiunea specială de observare a OSCE să poată beneficia de un acces sigur şi securizat pe întreg teritoriul ucrainean”.
În decembrie anul trecut, un summit în formatul Normandia, care a fost şi prima întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a permis o serie de măsuri pentru relansarea procesului de pace în Ucraina.
Atunci Putin şi Zelenski şi-au exprimat dezacordul în special cu privire la aspectul politic al procesului de pace, stabilind să se întâlnească peste patru luni, pe 9 aprilie, pentru a încerca să depăşească această neînţelegere. Summitul a fost apoi amânat pentru o dată ulterioară, care nu a mai fost stabilită, în pofida unor demersuri ale comunității internaționale. (N.G.)
0 Comentarii