Flavia Durach este conferențiar universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și coordonatorul masteratului cu predare în limba engleză Digital Communication and Innovation. De asemenea, în prezent activează ca raportor științific în cadrul inițiativei internaționale „Observatory for Information and Democracy”, ce are misiunea de a agrega și sintetiza datele de cercetare la nivel global, pe subiecte legate de ecosistemul media de informare și comunicare.

Expertă in studiul dezinformarii,interesele sale de cercetare includ studiul efectelor media, cu accent pe dezinformarea online, comunicarea strategică, rolul platformelor digitale și atitudinile UE. Ea a publicat în calitate de autoare/editor/colaborator în volume publicate de Springer, Cambridge Scholars Publishing, IOS Press, Peter Lang și autoarea a numeroase articole științifice. În plus, Flavia este implicată în popularizarea științei prin poziția sa de analist/colaborator pentru o serie de instituții media naționale (știri online, TV și radio).

În ultimii ani, ea a fost implicată într-o serie de proiecte dedicate alfabetizării media și combaterii știrilor false, finanțate de Uniunea Europeană, NATO Public Diplomacy Programmes și German Marshall Fund. Din 2019, Flavia Durach este speaker în cadrul cursului internațional Strategic Communication in the Context of Security and Defence, sub auspiciile European Security and Defence College (ESDC).

K.P.:Care sunt principalele caracteristici ale știrilor false și cum pot fi acestea identificate de către publicul larg?

Flavia Durach: Știrile false nu îmbracă întotdeauna forma clasică de știre de presă. Sigur, uneori o „știre falsă” arată și așa. Însă formele de manifestare sunt variate. Uneori este vorba de meme și glumițe virale care ascund o componentă de propagandă sau o intenție de defăimare a unui om politic, de exemplu. Alteori poate fi vorba de deepfakes – clipuri video sau doar audio, imagini create cu ajutorul inteligenței artificiale. Poate cea mai parșivă formă de „știri false” apare, după părerea mea, atunci când publicul este hrănit cu un amestec de adevărat și fals, cu intenția clară de a distorsiona interpretarea anumitor situații sociale, evenimente, etc. Nu există o rețetă anume pentru depistarea unei știri false, sau a dezinformării, ca să folosim un termen mai încăpător și mai precis. Dar, în general, dezinformarea are câteva caracteristici identificabile: însăilează o argumentație puțin susținută de elemente obiective, de adevăruri verificabile (factuale); are un caracter emoțional, induce sentimente negative puternice și imediate (frică, furie, revoltă); și are obiectivul de a produce confuzie, de a lua domina termenii în care se poartă conversațiile publice pe anumite subiecte, până în punctul în care dezbaterea capătă un caracter irațional. Un bun exemplu în acest caz îl reprezintă modul în care s-au amplificat revoltele anti-imigrație din Marea Britanie, de zilele acestea, pornind de la informații false legate de tragicul atacului cu cuțitul din Southport.

Îndemn publicul să facă apel la bogata activitate a jurnaliștilor de la organizații media cu o buna reputație, precum și la activitatea organizațiilor de fact-check-ing, atunci când au îndoieli în legătură cu o anumită informație din spațiul public și să își exercite simțul critic înainte să distribuie informația mai departe sau să acționeze în baza ei. Mai mult decât atât, sunt mulți actori care profită de pe urma unor dezinformări pe care nu le-au creat ei neapărat; trebuie să rămânem vigilenți, chiar dacă pare că mai mulți lideri de opinie susțin (și deci, girează) același mesaj.

K.P.:Cum evaluați mecanismele de moderare a dezinformării și propagandei pe principalele rețele sociale?

Flavia Durach: Dezinformarea nu este un fenomen nou, ea este sub o forma sau alta contemporană primelor forme de organizare politică. Cu toate acestea, ea a cunoscut etape succesive de rafinare, de profesionalizare, în paralel cu evoluția mijloacelor de comunicare în masă. În prezent, actorii angajați în campanii de dezinformare profită de toate caracteristicile mediului digital pentru a-și impune narațiunile strategice.

În primul rând, tehnologiile digitale fac dezinformarea simplu și ieftin de produs. Cu atât mai mult acum, când avem la îndemână, cu costuri minime, tehnologie AI generativa de text și imagini. Dar chiar și formele simpliste de dezinformare, cum ar fi un clip video editat tendențios, sau o banală postare pe Facebook sunt extrem de ușor de realizat.

Din punctul de vedere al amplificării artificiale a dezinformării, remarcăm utilizarea pe scară largă a boților (programe automate care postează conținut pe internet), a fabricilor de like-uri, sau a programelor de management integrat al conturilor social media. Aceste programe, de regulă folosite pentru a optimiza comunicarea brandurilor comerciale în mediul digital, pot fi folosite și pentru a publica în mod coordonat mesaje în cadrul unei campanii de dezinformare. O altă caracteristică este tendința de a crea rețele de dezinformare: conturi social media „crescute” pentru a avea mulți urmăritori, pagini ale unor publicații online și website-uri zis „de știri” care publică de fapt dezinformare; acestea acționează coordonat pentru a bombarda utilizatorii cu mesaje. Iar algoritmii rețelelor sociale sunt foarte sensibili la conținutul care are un potențial de a se viraliza. „Știrile false” sunt gândite foarte precis în moduri care să le facă virale. Și nu în ultimul rând, toate instrumentarele de targetare precisă a audienței în baza unor caracteristici specifice, care sunt folosite în scopuri de marketing digital, pot fi folosite la fel de ușor pentru a manipula opinia publică, pentru a vine anumite idei. Actorii care dezinformează pot astfel să bombardeze utilizatorii cu caracteristici specifice, cu mesaje gândite special să fie persuasive pentru acel tip de persoană, să se potrivească convingerilor ei preexistente. Este o mare diferență față de „naivitatea” posterelor de propagandă din cele două Războaie Mondiale, de exemplu.

K.P:Care sunt principalele narațiuni promovate de Federația Rusă în Romania și alte state din regiunea Mării Negre, cum ar fi Republica Moldova? Cum influențează percepțiile politice și sociale ale cetățenilor? Aveți unele exemple de cazuri recente în România?

Flavia Durach:Narațiunile promovate de Federația Rusă în România, dar și în Republica Moldova, au un caracter anti-european, anti-occidental, anti-NATO. Din punctul de vedere al comunicării strategice, comunicarea pro-Kremlin exploatează toate fisurile din societățile vizate – orice subiect care este suficient de polarizant poate fi transformat într-o armă, cu scopul de a slăbi societatea respectivă, de a împiedica sau încetini luarea deciziilor, de a crea tulburări sociale și așa mai departe. De exemplu, în România, cercetări pe care le-am efectuat împreună cu colegii mei de la SNSPA odată cu debutul invaziei din Ucraina, au arătat că narațiunile pro-Kremlin nu urmăresc doar direcțiile evidente- cum ar fi legitimarea intervenției militare prin distorsiunea unor elemente de istorie, drept internațional, etc., ci și creșterea ostilității cetățenilor față de UE (și Occidentul falit moral), precum și amplificarea neîncrederii în guvernanții „vânduți” intereselor străine. Teza României-colonie pentru Occident, membru „de mâna a treia” în UE, perpetuu exploatat, este una veche, dar întreținută în mod decisiv de dezinformarea și propaganda pro-rusă. Ni se induce sistematic ideea că nu am avea beneficii economice, de securitate sau de altă natură prin apartenența UE și NATO. Fiind o țară cu o populație profund religioasă, în România dezinformarea vine și pe acest filon (de exemplu, pretinse atacuri ale UE/ Occidentului asupra credinței noastre strămoșești, cărora trebuie să le rezistăm din punctul de vedere ideologic; în anii de vârf ai pandemiei de COVID-19, această rezistență a îmbrăcat forma mișcărilor anti-mască și anti-vaccin). Nu în ultimul rând, observ un paralelism între mesajele prin care sursele pro-Kremlin interferează în politica americană, și mesajele care sunt intens promovate în spațiul public din România. Suntem foarte receptivi la dezinformarea rusă care vine prin filieră americană, din păcate.

K.P.: Puteți detalia strategia aplicată de Federația Rusă și alți actori statali pentru diseminarea știrilor false în spațiul informațional românesc? Care sunt principalele canale și metode utilizate?

Flavia Durach: Canalele și metodele nu diferă de ceea ce am expus în cadrul întrebărilor anterioare. În linii mari, acestea sunt mecanismele. În funcție de specificul fiecărei societăți, sunt favorizate rețelele sociale, aplicațiile de mesagerie. India, de exemplu, este un caz de manual pentru dezinformarea transmisă prin WhatsApp. În SUA, dezinformarea este prezentă intensiv (dar nu exclusiv) pe Twitter (actualmente X), pentru ca asta folosesc americanii pentru știri și comentarii politice. În România, acest rol este jucat de grupurile de Facebook, dar și de Telegram, unde conținutul este supus unor politici foarte laxe de moderare.

K.P.: Cât de rezilient este spațiul informațional românesc la propagandă?  Care sunt cele mai eficiente strategii și măsuri pe care le putem adopta pentru a combate răspândirea știrilor false?

Flavia Durach:Studiile despre reziliența la dezinformarea online au identificat o serie de factori care explică de ce unele societăți sunt mai reziliente, și altele, mai puțin. Într-o comparație a 18 democrații occidentale, s-au distins trei grupuri de țări. Țările cu cele mai bune performanțe în ce privește rezistența la dezinformare – Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Țările de Jos, Norvegia, Suedia, Elveția și Marea Britanie – erau caracterizate de niveluri ridicate de încredere în mass-media, niveluri scăzute de polarizare politică și niveluri relativ scăzute de utilizare a rețelelor sociale. Grupul intermediar (Grecia, Italia, Portugalia și Spania) a înregistrat niveluri ridicate de polarizare și utilizare a rețelelor sociale și niveluri scăzute de încredere în mass media. În cele din urmă, SUA au fost identificate ca fiind națiunea cea mai puțin rezilientă din eșantion, caracterizată printr-un mediu politic și mediatic fragmentat, politicizat și caracterizat de încredere scăzută în mass media. Un alt studiu publicat în 2023 a confirmat că reziliența este, într-adevăr, cel puțin parțial specifică fiecărei țări. Utilizarea intensă a rețelelor sociale, informarea din așa-numitele media alternative (frecvent pepiniere de dezinformare sau de răspândire a mesajelor extremiste) și sprijinul pentru partidele populiste sunt variabilele care au avut un efect negativ asupra rezilienței în diverse țări. Natura contextuală a rezilienței pune o responsabilitate suplimentară pe conducerea politică națională în adoptarea unei strategii coerente pentru creșterea rezilienței. Și, ca să răspund la întrebare, România are o reziliență mai degrabă scăzută, și Republica Moldova la fel, din păcate. Recomand celor interesați de subiect și consultarea Russian Disinformation Resilience Index (https://prismua.org/en/dri/ ).

K.P.: Ce rol poate juca educația media în prevenirea și combaterea dezinformării și cum ar putea fi îmbunătățită în România? Am putea adapta și implementa în România experiența altor state în acest domeniu?

Flavia Durach:Educația media este unul dintre pilonii principali de combatere a dezinformării, deoarece ne ajută să utilizăm media digitale în mod responsabil și să înțelegem cum putem căuta, evalua și produce conținut digital, de pe niște baze responsabile. Din păcate, însă, aceste metode nu sunt o soluție pe termen scurt – este nevoie de mai multe generații pentru a-și arăta efectele. În România există multe inițiative individuale de alfabetizare media, în special de la nivelul societății civile sau în mediul universitar. Ar fi binevenită formalizarea acestor inițiative in mediul preuniversitar, cât mai devreme cu putință. În statele nordice, chiar și elevii din clasele cele mai mici beneficiază de pe urma alfabetizării media, desigur, potrivită nivelului lor de înțelegere și experiențelor lor cu media digitale.

K.P.: Cum poate colabora societatea civilă și lumea academică cu instituțiile guvernamentale și media pentru a crea un front comun împotriva știrilor false?

Flavia Durach:Foarte bine spuneți, este nevoie de o abordare de tipul „whole-of-society” pentru combaterea dezinformării. Cu alte cuvinte, crearea și susținerea unui cadru de colaborare între toți actorii care pot veni cu know-how și resurse în acest sens. Iar asta implică voință politică, o strategie pe termen lung și, desigur, susținerea financiară a proiectelor colaborative inovatoare. Eu însămi am participat și particip la asemenea inițiative, care au avut rezultate frumoase. Deci, se poate.