Filat si Ungureanu, prima convorbire telefonica

, , ,
 

Filat si UngureanuPrim-ministrul Vlad Filat din Republica Moldova a avut marţi o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, Mihai Răzvan Ungureanu.
În timpul convorbirii telefonice, cei doi omologi au făcut un schimb de opinii privind relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului, ambele părţi apreciind evoluţia cooperării bilaterale. Vlad Filat şi Mihai Răzvan Ungureanu au pledat pentru dinamizarea acesteia, în continuare. Cei doi şefi de executive au abordat şi problema organizării unei şedinţe comune de guverne la Iaşi. Ambii interlocutori au căzut de acord că o şedinţă comună a celor două guverne va oferi posibilitatea de a discuta pe larg subiectele de interes reciproc şi trasarea de noi proiecte pentru următorii ani.
La sfârşitul lunii ianuarie, aflat în vizită oficială la Chişinău, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, susţinea necesitatea organizării unei asemenea întâlniri inter-guvernamentale. În timpul întâlnirii cu omologul său, Iurie Leancă, şeful diplomaţiei de la Bucureşti aducea în atenţie şi câteva subiecte de interes bilateral ce ar urma să fie luate în discuţie: subiecte ce ţin de cooperare, proiecte de infrastructură şi interconectare energetică.
Cristian Diaconescu a menţionat că a venit la Chişinău pentru a transmite un semnal cu privire la substanţa pe care o pune în relaţia specială dintre România şi R. Moldova. “Este un moment special, deoarece ambele state încearcă să găsească soluţii pentru criza economică şi să facă faţă aşteptărilor de cooperare”, a precizat Diaconescu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *