Filat face armistitiu in Gagauzia

de | aug. 8, 2011 | R. Moldova, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Razboiului „moldovenismului primitiv” pe directia Chisinau-Comrat s-a incheiat, luni, cu o intalnire intre premierul Vlad Filat si guvernatorul autonomiei gagauze Mihail Formuzal. Cei au reusit sa ajunga la un compromis pe subiectul studiilor in limba romana prin care liceenii din Gagauzia isi pot continua studiile in colegii, urmand sa sustina ulterior examenul de bacalaureat la […]

filat_formuzal 7665

Razboiului „moldovenismului primitiv” pe directia Chisinau-Comrat s-a incheiat, luni, cu o intalnire intre premierul Vlad Filat si guvernatorul autonomiei gagauze Mihail Formuzal. Cei au reusit sa ajunga la un compromis pe subiectul studiilor in limba romana prin care liceenii din Gagauzia isi pot continua studiile in colegii, urmand sa sustina ulterior examenul de bacalaureat la limba romana, conventie ce ar putea pune capat conflictului lingvistic intre cele doua parti. Cei doi au convenit, ca varianta de compromis, ca liceenii care nu au sustinut examenele de bacalaureat la limba romana isi vor putea continua studiile nu doar in scolile profesionale, asa cum se anuntase anterior, ci si in colegii. Ulterior, acesti tineri vor putea sustine examenele de bacalaureat la limba romana, ceea ce le va oferi posibilitatea sa-si continue studiile in institutiile universitare, anunta Guvernul de la Chisinau, citat de portalul Unimedia.md.

Drepturi sporite pentru gagauzi

Seful Executivului a dat asigurari ca incepand cu anul 2012 in bugetul de stat vor fi prevazute mijloace pentru sporirea nivelului calitatii predarii limbii romane in institutiile de invatamint in intreaga tara. Totodata, Filat a sustinut initiativa autoritatilor de la Comrat privind implementarea in gradinitele din autonomie a programelor pilot de studiere a limbii de stat si a limbii gagauze. De asemenea, premierul Filat a mentionat necesitatea elaborarii unui program national pentru studierea limbii romane de catre minoritatile nationale. La randul sau, guvernatorul Autonomiei gagauze Mihail Formuzal a afirmat ca acest compromis ofera posibilitatea pentru dezvoltarea in continuare a unui dialog serios pentru solutionarea complexa a acestei probleme.

Razboiul diplomelor

Autoritatile de la Chisinau si administratia gagauza au intrat de cateva saptamani intr-un conflict dupa ce examenul de bacalaureat a pus probleme la limba romana liceenilor din Autonomie. Aproximativ 100 de absolventi de liceu din Gagauzia nu au trecut examenul la limba romana de la bacalaureat. Ulterior, Ministerul Educatiei de la Chisinau a decis sa le dea absolventilor de liceu din Gagauzia care au obtinut calificativul „insuficient” la examenul de limba romana un certificat de confirmare a terminarii studiilor liceale, ceea ce le va oferi posibilitatea sa acceada la studii in invatamantul profesional si mediu de specialitate. Bascanul Gagauziei, Mihail Formuzal, a anuntat insa ca regiunea va elibera propriile diplome de bacalaureat, unde nu va fi inclusa si nota la limba romana. În replica, ministrul educatiei de la Chisinau, Mihail Şleahtitchi, a calificat decizia drept o incalcare grava a legislatiei si a cerut ca documentele, considerate ilegale, sa nu fie recunoscute de universitatile din Republica Moldova. Deputatii gagauzi au anuntat ca intentioneaza sa ceara Curtii Constitutionale de la Chisinau sa se pronunte in legatura cu legalitatea studierii limbii romane in regiune, argumentand ca in Constitutia Republicii Moldova se mentioneaza ca limba oficiala a statului este cea „moldoveneasca”. Regiune autonoma cu statut juridic special in cadrul Republicii Moldova, Gagauzia reprezinta 5,5% din suprafata totala a tarii. Conducerea regiunii din sud-vestul Republicii Moldova este asigurata de un bascan (guvernator), care este ales pentru un mandat de cinci ani si care este si membru al Guvernului de la Chisinau. Autonomia Gagauziei a fost legiferata de la Parlamentul R. Moldova la 23 aprilie 1994. Limbile oficiale in regiune sunt gagauza (varietate de turca), romana si rusa. Potrivit ultimului recensamant din 2004, 82% din populatie este gagauza (populatie de origine turca, dar crestina), 4,6% – romani, ucraineni – 3,0%, rusi – 3,7%, bulgari – 5,1%, iar 1% apartin altor nationalitati.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *