Presedintele roman, Traian Basescu si omologul sau turc, Abdullah Gul

Daca pana acum Marii Negre ii era atribuita sintagma de “lac rusesc”, dupa destramarea URSS, Turcia a inceput sa isi exprime tot mai des si mai vocal aspiratia de putere dominanta la Marea Neagra asa cum era in timpul Imperiului Otoman. Avand de partea sa atuurile Conventiei de la Montreaux, document care consfiinteste inca din 1936 ca fortele navale turce controleaza stramtorile Bosfor si Dardanele totodata fiind interzisa intrarea navelor de razboi straine in Marea Neagra, cu exceptia celor rusesti, realitate care a impartit sferele de influenta maritima in Marea Neagra, Turcia nu vrea sa-si vada amenintata aceasta pozitie de catre nimeni. Nici chiar de Romania, tara cu care Turcia are semnate deja peste 14 tratate, acorduri si memorandumuri. In realitate problema nu ar fi reprezentata de aspiratiile Bucurestilor la Marea Neagra, ci de teama unei consolidari a pozitiei americane in Marea Neagra. Dupa aderarea Romaniei la NATO in 2004 si venirea la putere a presedintelui Traian Basescu, fost marinar si atlantist declarat, relatiile romano-americane au inceput sa avanseze de la simple contacte pana la un parteneriat militar strategic.

Daca in 2008-2009 americanii promiteau sa bage 50 de milioane de dolari in baza pe de litoralul Marii Negre in zona Kogalniceanu, amplasament pe care statul roman l-a pus la dispozitia americanilor, in 2010, dupa noile planuri ale Casei Albe in privinta scutului antiracheta, Washingtonul decidea mutarea amplasamentului in Balcani. Cu scopul de a face din Romania si Bulgaria un avanpost NATO cat mai apropiat de Iran dupa ce Turcia a refuzat constant aceasta postura, SUA a devenit treptat tot mai prezenta la Marea Neagra amenintand prin intermediari hegemonia Turciei in aceasta regiune. Aceasta politica a SUA a fost sesizata de catre Ankara inca de acum cativa ani, marturie stand tocmai telegramele ambasadei SUA de la Bucuresti dezvaluite recent de WikiLeaks in care diplomatii americani vorbesc de tensiunile dintre Bucuresti si Ankara pe tema ascensiunii Romaniei la Marea Neagra. Acestea se concentreaza in special pe Stefan Tinca, director politic in Ministerul Afacerilor Externe in perioada summitului NATO de la Bucuresti din 2008, despre care se spune ca este cel care a avut rolul ingrat de a transmite Turciei aspiratiile Romaniei la Marea Neagra dupa acest eveniment. Notele indica iritarea diplomatilor turci la auzul acestor propuneri iar concluzia diplomatului american de la Bucuresti este ca “Romania are nevoie de a promova o identitate regionala a Marii Negre”. Lucru care se  va  si contura odata cu decizia CSAT de a aproba gazduirea celor 24 de interceptoare terestre SM-3 de catre Romania, undeva in zona Dobrogei, la doar cativa zeci de kilometri de tarmul Marii Negre.

“In timp ce Romania vrea un regim politic care ar intari atat vocea statelor mici cat si influenta institutiilor europene si euro-atlantice, Ankara este mult mai precauta cu privire la potentialele reactii ale Rusiei si preocupata de impactul exercitat asupra managementului turcesc de complicatul acces prin stramtoarea Bosfor sau de o activitate maritima crescuta in Mare. In aceasta privinta, Turcia nu e deloc timida in a-si exprima nemultumirea la Bucuresti fata de dorinta Romaniei de a cere o prezenta mai mare a NATO (si a SUA) in Marea Neagra”, sintetizeaza ambasada SUA la Bucuresti noua situatie creata in Marea Neagra care promite un nou echilibru de putere in aceasta mare inchisa care face legatura intre lumea europeana si portile Asiei.

O alta problema care roade Turcia in legatura cu Romania tine si de partea economica a ascensiunii Bucurestilor la Marea Neagra. Ankara este tot mai ingrijorata de faptul ca Romania s-ar putea transforma intr-un punct nodal pentru transferul hidrocarburilor din Marea Caspica spre Europa. La 13 aprilie 2010, ministrii energiei din Romania, Georgia si Azerbaidjan au semnat, la Bucuresti, Memorandumul de Intelegere in domeniul gazelor naturale lichefiate (LNG) prin care aceastea vor fi transportate de la Batumi spre Constanta prin Marea Neagra, fapt care nu a picat tocmai bine Turciei. Ankara spera ca prin capacitarea atat a proiectului South Stream, cat si Nabucco, sa se tranforme intr-un punct crucial al circularii gazelor dinspre Asia centrala spre Europa. Semnarea parteneriatului pentru South Stream dintre Turcia si Rusia, in august 2009, de catre premierul turc Recep Erdogan si omologul sau rus Vladimir Putin, parea sa lase fara alternativa o Europa care ar fi preferat totusi sa aiba ca intermediar pentru gazul rusesc o Ucraina pe care oarecum o putea presa in cazuri extreme.

Contradictiile dintre cele doua puteri pentru hegemonia energetica la Marea Neagra a facut insa ca o relatie economica ce parea atat de puternica in urma cu doi sa exprime in 2011 deficientele dialogului dintre Moscova si Ankara. Rusia a acuzat un santaj din partea turcilor care pun piedica South Stream-ului pentru a-si negocia un pret mai bun al gazelor in conditiile in care Turcia importa in proportie de 64% gaz rusesc. Pe de cealalta parte, Turcia sustine ca nu poate sa-si dea acordul pana ce Gazprom nu aduce documentele necesare, rusii spunand ca n-au primit permisiunea de a face explorari decat pe 9 februarie si incepand cu 31 mai. Cert este ca Ankara ia acum in calcul realizarii unui terminal de gaz lichefiat la Marea Neagra care ar putea fi realizat in peninsula Yamal. Cu alte cuvinte, Ankara ia in calcul un proiect concurential pentru AGRI in care Romania joaca un rol extrem de important. Concluzionand, si in acest plan Bucurestii incep sa se vazuti ca o concurenta reala a Turciei la Marea Neagra, fapt ce nu poate conveni Ankarei cu toate ca tara noastra este unul dintre cei mai energici sustinatori ai Turciei pentru aderarea la UE. Dar sustinerea politica a Romaniei la Bruxelles nu pare sa fie un factor determinant astfel incat Turcia sa nu ia in calcul aspectele militare si economice prezentate mai sus, domenii in care Romania se afla pe o panta ascendenta. Daca tara noastra se va mentine pe aceasta linie iar Romania va definitiva proiectul gradual al scutului antiracheta si va cumpara si flota aeriana de aparate de zbor F-16 de la americani, cele doua compenente alaturi de prezenta consistenta a trupelor romanesti pe fronturile conduse de SUA vor face ca in timp echilibrul puterii la Marea Neagra sa capete o noua configuratie care nu poate decat sa nemultumeasca Turcia iar repercusiunile nu vor intarzia sa apara in plan diplomatic, cat si in perspectiva realizarii unui parteneriat strategic, dorinta a Bucurestiului care nu pare sa fie atat de bine receptionata la Ankara.