Franța este ‘pregătită să deschidă’ o discuție privind desfășurarea de avioane franceze înarmate cu ‘bombe’ nucleare în alte țări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-și împărtăși umbrela atomică, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, citat mass-media franceză.

Condiții a la Macron

‘Voi defini cadrul într-un mod foarte oficial în săptămânile și lunile următoare’, a spus șeful statului francez. El a precizat trei condiții pentru această reflecție privind descurajarea nucleară franceză: ‘Franța nu va plăti pentru securitatea altora’, ‘aceasta nu va fi în detrimentul a ceea ce avem nevoie pentru noi înșine’ și, în final, ‘decizia finală va reveni întotdeauna președintelui Republicii, comandantul forțelor armate’.

Recent, Polonia și-a anunțat disponibilitatea de a găzdui rachete franceze, dacă va fi luată o decizie finală în acest sens.

Reacție rusă

O eventuală desfăşurare în Europa a unor avioane franceze dotate cu armament nuclear – evocate marţi de către preşedintele francez Emmanuel Macron – nu va aduce „securitate” continentului european, a declarat serviciul de presă al Kremlinul. „Desfăşurarea de arme nucleare pe continentul european nu este ceea ce va aduce securitate, previzibilitate şi stabilitate continentului european”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Eforturi importante” din partea Rusiei, Statelor unite şi ţărilor europene dotate cu arma nucleară – Franţa şi Regatul Unit – sunt necesare în vederea „formării unei arhitecturi a securităţii strategice în Europa”, a subliniat el.
După invazia Rusiei în Ucraina, Parisul și-a concentrat eforturile pe flancul estic al NATO, dar prezența franceză diferă mult de la o țară la alta.

Prezență franceză la Marea Neagră

În România, stat membru al Uniunii Europene și NATO, misiunea „Aigle” este nucleul prezenței terestre franceze. În februarie 2022, Franța a trimis un prim contingent de circa 500 de militari pentru a forma, la Cincu, batalionul multinațional al NATO condus de Paris. Contingentul a crescut rapid: în toamna lui 2023 număra aprox. 1 350 de militari, 13 tancuri Leclerc, obuziere CAESAR și transportoare VBCI, rămânând forța aliată dominantă din România.
Planul aprobat de NATO prevede transformarea grupului de luptă într-o brigadă de circa 4 000 de militari până la sfârșitul lui 2025, iar rotația a X-a, dedicată exercițiului „Dacian Spring 25”, va urca temporar efectivele franceze la aproape 5 000 de soldați.
Statutul special al României este reflectat și instituțional, este singurul stat din estul Alianței unde Franța este națiune-cadru a grupului de luptă.

Prezența terestră este completată aerian: aproximativ 100 de piloți și tehnicieni francezi operează detașamentul de Rafale/Mirage la baza Fetesti pentru misiuni de poliție aeriană și exerciții multinaționale.
Pe mare, Parisul implementa anterior strategia „tailored Forward Presence” în Marea Neagră, trimițând două-trei fregate pe an și participând la grupări navale ale Alianței. După invazia militară rusă pe scara largă împotriva Ucrainei, în 2024–2025 portavionul Charles de Gaulle a fost pus pentru prima dată sub comandă NATO în Mediterana, proiectând forță spre litoralul românesc.

Enigma turcă

În mod oficial, nu există trupe terestre franceze staționate permanent pe teritoriul turc, dar există date privind exerciții comune ale forțelor speciale din cele două state. Ankara a respins public orice rol al militarilor francezi la frontiera siriană, precizând că singurul interlocutor aliat direct este SUA.
Singura referință recentă la „prezență” franceză în Turcia a venit de la președintele Macron, care a subliniat că bombele nucleare americane (nu franceze) sunt dislocate în baze ca Incirlik – o distincție ce confirmă lipsa trupelor franceze.
Legăturile militare se limitează la escale portuare (de pildă fregata Aquitaine la Antalya în februarie 2025) și la participarea comună la exerciții navale NATO în Mediterana.

Grupul de luptă de la Novo Selo este condus de Italia, cu contribuții militare din SUA, Grecia, Albania, Turcia și alte state balcanice. Franța nu figurează între participanți, conform documentelor oficiale.
Prezența franceză pe teritoriul bulgar se rezumă la exerciții ori la escale ale fregatelor și la patrule aeriene comune pe flancul Mării Negre, în cadrul aceleiași „tailored Forward Presence”, fără staționare permanentă de trupe.

Epicentrul angajamentului militar francez în Europa de Est rămâne România, unde Franța conduce și extinde un grup de luptă ce tinde spre nivel de brigadă, sprijinit de aviație și prezență navală regulată. În Turcia și Bulgaria Parisul nu are contingente terestre, limitându-se la cooperare naval-aeriană și la exerciții multinaționale, reflectând atât constrângerile politice, cât și prioritizarea resurselor pe axa strategică Marea Neagră – Ucraina.

Ambiții nucleare?

Cele trei state membre NATO, riverane ale Mării Negre, precum Turcia, Bulgaria și România, au deja componente semnificative de „program nuclear” civil şi planuri ambiţioase de extindere. Din punct de vedere juridic şi politic ele pot dezvolta reactoare pentru energie electrică, dar nu pot (în mod realist) să meargă spre arme nucleare fără să rupă tratate cheie şi să suporte costuri-politice enorme. Situaţiile lor diferă însă ca detalii tehnice, financiare şi geostrategice.

Bulgaria operează din 1974 centrala Kozlodui (două VVER-1000 care asigură ~35 % din electricitate) şi a decis să adauge două reactoare AP1000 de generaţie III+ pe acelaşi amplasament. Contractul de front-end engineering cu Westinghouse a fost prelungit în octombrie 2024 şi urmează faza de licenţiere şi design detaliat, cu obiectiv de punere în funcţiune la începutul anilor 2030.

Printre resurse și constrângeri putem enumera faptul că acest combustibilul este importat (diversificat între Westinghouse şi Framatome), nu există uzine de îmbogăţire sau reprocesare, iar producţia internă de uraniu a fost oprită în anii ’90. Ca stat UE, Bulgaria se supune Euratom, IAEA (Acord de garanţii + Protocol Adiţional) şi Tratatului de Neproliferare (TNP). Orice derivare spre un program militar ar fi practic imposibilă fără ieşirea din UE şi din TNP, lucru improbabil politic.

România produce deja ~20 % din electricitate cu cele două unităţi CANDU de la Cernavodă şi a implementat mai multe proiecte importante, precum repornirea lucrărilor la Cernavodă 3 & 4 (două CANDU de 700 MW, operaţionale estimativ 2030–2031, după aviz tehnic pozitiv al Comisiei Europene în 2024 şi contract de inginerie semnat la finalul lui 2024). Totodată a mai implementat primul parc european de reactoare modulare mici (SMR) NuScale VOYGR-6 la Doiceşti, cu decizie finală de investiţie anunţată pentru trimestrul IV 2025 şi finanţare EXIM-US + DFC, dar a fost și prelungită durată de viaţă a Unităţii 1 CANDU.

CANDU-urile folosesc uraniu natural şi apă grea: teoretic pot produce plutoniu ce ar putea fi redirijat spre arme, dar fiecare kilogram de combustibil este sub monitorizare continuă IAEA–EURATOM, iar România a ratificat Protocolul Adiţional şi a renunţat la orice instalaţie de reprocesare civilă. În plus, parteneriatul strategic cu SUA pentru noile proiecte condiţionează finanţarea de respectarea strictă a neproliferării.

Diferitele programe nucleare civile din regiune sunt în expansiune rapidă, însă bariere politice, juridice şi de imagine fac improbabilă o dezvoltare de natură militară.

Interese turce

Turcia nu are încă producţie nucleară, dar construieşte, cu Rosatom, centrala Akkuyu (4 × VVER-1200). Unitatea 1 a intrat în faza de testare a staţiei de pompare în februarie 2025 şi ţinta oficială este să introducă combustibilul şi să producă primele MWh în cursul anului 2025. Ankara negociază şi al doilea amplasament (Sinop) cu consorţii americano-coreene şi explorează SMR-uri.

Preşedintele Erdoğan a declarat în repetate rânduri că „nu este drept” ca Turcia să nu poată avea arme nucleare, alimentând speculaţii că Ankara ar putea, la nevoie, să dezvolte capacităţi de îmbogăţire a uraniului.

Turcia rămâne stat ne-nuclear din TNP şi găzduieşte arme tactice americane B-61 la Incirlik, ceea ce îi oferă deja o formă de descurajare „nuclear sharing” în NATO.

Combustibilul pentru Akkuyu va fi furnizat şi returnat de Rosatom, limitând posibilitatea de a extrage material fisil, iar dezvoltarea de îmbogăţire autohtonă ar declanşa sancţiuni majore (SUA, UE), ar pune în pericol investiţii străine şi ar tensiona relaţiile cu NATO.

Turcia are capacități tehnice diverse universităţi şi institute de cercetare (TAEK → Nükleer Düzenleme Kurumu) formează ingineri nucleari, însă lipsesc infrastructura de ciclu al combustibilului şi reţeaua industrială completă.

Toate trei sunt state non-nucleare în TNP şi au acorduri de garanţii cu IAEA. Bulgaria şi România trebuie să respecte şi Euratom, iar Turcia are nevoie de investiţii şi transfer tehnologic occidental.

Ieşirea din regimul de neproliferare ar atrage sancţiuni, izolarea pieţelor de capital şi pierderea sprijinului tehnologic, exact când fiecare ţară caută să-şi diversifice aprovizionarea energetică.

România şi Bulgaria se află sub umbrela de descurajare NATO şi nu-şi justifică financiar un arsenal propriu, iar Turcia se bucură de „nuclear sharing” şi poate obţine garanţii de securitate suplimentare prin diplomaţie.

Transparenţă şi monitorizare digitală – noile reactoare generice III+ şi SMR-urile includ cerinţe de securitate fizică şi informatică ce facilitează accesul IAEA la date în timp real, reducând şansele unui program clandestin.

Bulgaria şi România pot şi vor să-şi extindă rapid programele nucleare civile în deceniul care urmează, pentru a-şi securiza tranziţia energetică. Turcia va deveni, probabil în 2025, cea mai nouă ţară producătoare de energie nucleară şi aspiră la un portofoliu diversificat de reactoare.

Dincolo de retorica politică, nicio ţară din spațiul pontic nu are spaţiul juridic şi economic să treacă la arme nucleare fără a plăti un preţ strategic prohibitiv (Federația Rusă are deja un arsenal nuclear consistent). Prin urmare, „program nuclear” rămâne atât deocamdată, şi foarte probabil pe termen lung, sinonim cu energie, cercetare şi medicină nucleară, nu cu focoase.

Macron și arma nucleară

Franța este dispusă să își folosească arsenalul nuclear ca să apere întreaga Europă, dacă umbrela nucleară americană va fi restrasă de deasupra continentului. Președintele francez Macron a declarat recent că vrea „să deschidă o discuție strategică” cu privire la protecția Europei prin extinderea „umbrelei nucleare” a Franței, singura țară din Uniunea Europeană cu arsenal nuclear independent. Tema a fost discutată și în contextul summit-ului extraordinar din Belgia privind securitatea Europei și sprijinul militar pentru Ucraina.

Franța, spre deosebire de Regatul Unit, cealaltă țară europeană care are arme nucleare sub control propriu, are un arsenal complet independent. Britanicii depind de rachete produse în SUA, pe care le înarmează cu focoase proprii, în timp ce francezii își fac propriile rachete și focoase nucleare.

În același timp, politica nucleară franceză are o mare deosebire, față de cele ale altor țări. Franța își rezervă dreptul să folosească prima arme atomice în caz de conflict, ca să își descurajeze adversarul și să restabilească pacea.

Rusia, de exemplu, prin vocea lui Vladimir Putin, a spus că nu va fi prima care să folosească arme atomice în război. SUA rămân ambigue, pentru că politica nucleară adoptată de administrația Biden în 2022 nu exclude ca armata americană să folosească primii armele nucleare, dar nici nu prevăd explicit asta. China și India sunt singurele țări nucleare care exclud că vor folosi primele arme atomice în luptă.

Particularitate franceză

„Forțele noastre nucleare au fost configurate în acest scop, cu flexibilitatea și capacitatea de răspuns necesare. În cazul în care ar exista vreo neînțelegere cu privire la hotărârea Franței de a-și proteja interesele vitale, un avertisment nuclear unic și singural ar putea fi trimis statului agresor pentru a demonstra în mod clar că natura conflictului s-a schimbat și pentru a restabili descurajarea” declara președintele francez în 2020, când a discutat despre politica nucleară a țării sale.

În alte cuvinte, Franța ar lansa o bombă nucleară împotriva unui adversar, ca să-l facă pe acesta să se potolească și să arate capacitatea de reactie franceză. Totuși, Franța s-a angajat să nu folosească arme nucleare împotriva statelor care nu posedă arme nucleare care sunt parte a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare și care își respectă angajamentele de neproliferare.

Doctrină strategică

Franța deține în prezent un arsenal nuclear format din mai puțin de 300 de focoase, toate fiind operaționale și desfășurate activ. Doctrina de descurajare nucleară a Parisului se bazează pe o structură duală: arme lansate de pe submarine și arme aeropurtate, ceea ce conferă capacități atât strategice, cât și tactice.

În ultimii ani, Franța a investit considerabil în modernizarea arsenalului său. Marina Națională a Franței a fost dotată cu o nouă generație de submarine nucleare purtătoare de rachete balistice din clasa Triomphant. Avioanele de luptă cu rol nuclear au fost înlocuite cu modele moderne Rafale, iar rachetele nucleare, atât cele lansate de pe submarine, cât și cele aeropurtate, au fost modernizate. Totodată, au fost desfășurate noi focoase nucleare.

Componenta navală reprezintă coloana vertebrală a forței de descurajare nucleare franceze, estimându-se că aproximativ 80% din arsenalul nuclear este în gestiunea Marinei. Aceasta operează patru submarine din clasa Triomphant, fiecare capabil să transporte până la 16 rachete balistice M51 sau M51.2. În total, Marina deține 48 de astfel de rachete, iar politica de securitate franceză impune ca cel puțin un submarin nuclear să fie permanent în misiune, 24/7.

Descurajarea aeropurtată asigură restul de aproximativ 20% din arsenalul nuclear. Forțele aeriene franceze dispun de două escadrile de Rafale F3 – în total, 40 de aeronave – echipate cu rachete de croazieră ASMP-A cu încărcătură nucleară și rază medie. O escadrilă de Rafale MF3, aflată pe portavionul Charles de Gaulle, face parte din această forță strategică.

NATO, capacități nucleare

Recent, președintele Emmanuel Macron a anunțat reactivarea bazei aeriene Luxeuil-Saint-Sauveur, situată la mai puțin de 200 km de granița cu Germania. Această bază, care a găzduit arme nucleare timp de decenii, va fi modernizată cu o investiție de 1,5 miliarde de euro. Până în 2035, ea va primi avioane Rafale F5 și rachete hipersonice ASN4G cu capacitate nucleară. Personalul bazei va fi dublat, ajungând la peste 2.000 de militari.

Europa rămâne una dintre cele mai dens înarmate regiuni din punct de vedere nuclear. Franța și Regatul Unit sunt singurele două țări din UE și NATO care dețin propriile arsenale nucleare. Rusia, deși nu face parte din NATO, este principala putere nucleară a continentului. Până în 1994 și Ucraina era considerată putere nucleară.

Spre deosebire de Franța și Rusia, care au capacități nucleare terestre, maritime și aeriene, Regatul Unit se bazează exclusiv pe flota sa de submarine balistice nucleare (SSBN).

Totuși, diferențele între aceste trei state sunt semnificative. Potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani (FAS), în 2024 Rusia dispunea de 5.580 de focoase nucleare, Franța de 290, iar Regatul Unit de 225. Dintre acestea, Rusia are 1.710 desfășurate activ, 2.600 în rezervă și 1.200 în curs de dezafectare.

Franța și Rusia au trei vectori principali de lansare: rachetele balistice intercontinentale, submarinele nucleare și rachetele lansate de avioane. Prin contrast, Londra deține doar capacitatea maritimă.

Dileme nucleare

Pe lângă Franța și Marea Britanie, alte cinci țări europene – Italia, Germania, Belgia, Țările de Jos și Turcia – găzduiesc arme nucleare americane în cadrul NATO. Acestea sunt arme tactice, estimate la aproximativ 100 de focoase, iar țările gazdă contribuie la întreținerea sistemelor necesare pentru utilizarea lor.

Totuși, incertitudinea politică din SUA a provocat neliniște în Europa. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, anunțată pentru 20 ianuarie, a readus în discuție riscul unei retrageri americane din NATO. Trump a criticat frecvent Alianța, cerând europenilor să contribuie mai mult la cheltuielile de apărare.

În acest context, președintele Macron a cerut „trezirea strategică” a Europei și a deschis discuția privind o posibilă descurajare nucleară europeană, în care Franța să joace un rol central. Într-un interviu anterior, liderul de la Paris a menționat că Parisul își va proteja aliații europeni în fața amenințărilor rusești.

Rusia vs. SUA

La nivel mondial, Rusia și SUA rămân marile superputeri nucleare, deținând împreună peste 80% din arsenalul nuclear planetar, în pofida unor demersuri chineze de a micșora diferența. Rusia are 5.580 de focoase, iar Statele Unite 5.044. Urmează China cu 500, apoi Franța (290), Regatul Unit (225), Pakistan (170), India (170), Israel (90) și Coreea de Nord (50).

În această ordine globală tensionată, Franța rămâne singura putere nucleară din Uniunea Europeană – un rol strategic care, în actualul climat geopolitic, devine tot mai important.

Prezență redusă a SUA

Franța se pregătește să consolideze securitatea europeană prin utilizarea potențială a descurajării sale nucleare, o mișcare menită să contracareze posibilitatea unei prezențe reduse a SUA pe continent, relatează mass-media de specialitate.

Una dintre propunerile aflate în discuție este trimiterea în Germania a unor avioane de vânătoare înarmate cu arme nucleare. Un oficial francez a explicat raționamentul din spatele acestei inițiative, declarând: „Detașarea câtorva avioane de luptă nucleare franceze în Germania nu ar trebui să fie dificilă și ar transmite un mesaj puternic.” El a indicat că o astfel de desfășurare ar servi atât ca factor de descurajare față de agresiunea rusă, cât și ca un semnal de hotărâre a națiunilor europene.

Liderii politici germani se pronunță, de asemenea, în această privință. care este așteptat să devină următorul cancelar al Germaniei, a cerut Marii Britanii și Franței să își extindă protecția nucleară asupra Germaniei. El a susținut că acest lucru ar ajuta Europa să obțină un grad de independență față de ceea ce a descris drept „America lui Donald Trump” și și-a îndemnat aliații să analizeze „dacă protecția lor nucleară ar putea fi extinsă și asupra noastră”. Comentariile lui Merz reflectă îngrijorarea crescândă cu privire la fiabilitatea garanțiilor de securitate ale SUA.

Summit istoric

În timpul unui summit la Casa Albă care a marcat cea de-a treia aniversare a războiului din Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron a subliniat necesitatea unui cadru european de securitate robust. Vorbind alături de președintele american Donald Trump, Macron a declarat că pacea „nu trebuie să fie o capitulare a Ucrainei”, subliniind că orice rezoluție trebuie să păstreze suveranitatea Ucrainei.

Aceste discuții vin pe fondul unor dezbateri mai ample în rândul liderilor europeni, unii, precum fostul prim-ministru britanic Boris Johnson, sugerând chiar că Ucraina ar putea avea nevoie de propria sa capacitate nucleară ca răspuns la amenințările tot mai mari.

Polonia nucleară

Polonia va încerca să obţină acces la arme nucleare şi, de asemenea, vrea să se asigure că fiecare bărbat are o pregătire militară, ca parte a unui efort de a construi o armată de 500.000 de oameni pentru a face faţă ameninţării Rusiei, a declarat anterior prim-ministrul Donald Tusk în Parlament. „Chiar acum, 500 de milioane de europeni imploră 300 de milioane de americani să îi protejeze de 140 de milioane de ruşi, care nu au reuşit să învingă 50 de milioane de ucraineni timp de trei ani”, a arătat premierul polonez exprimându-şi încrederea în potenţialul european.

Expansiunea militară dramatică a Poloniei vine pe măsură ce în Europa cresc temerile că preşedintele american Donald Trump se aliază cu Kremlinul şi întoarce spatele alianţelor tradiţionale occidentale ale Americii – o schimbare geopolitică pe care Varşovia o consideră o ameninţare potenţial existenţială.

Premierul Donald Tusk a declarat că Polonia „discută serios” cu Franţa despre posibilitatea de a fi protejată de umbrela nucleară franceză. Premierul Tusk a subliniat că Polonia nu se poate limita la armele convenţionale. „Trebuie să fim conştienţi de faptul că Polonia trebuie să ajungă la cele mai moderne capacităţi, deopotrivă legate de armele nucleare şi de armele neconvenţionale moderne. Aceasta este o cursă pentru securitate, nu pentru război”, a punctat el. Tusk a dat exemplul Ucrainei, care a renunţat la arsenalul său nuclear în anii 90 şi este acum atacată de Rusia.

Axă strategică

Între 2022 și 2025, Franța a fost unul dintre principalii susținători ai Ucrainei în fața agresiunii ruse, oferind sprijin pe trei dimensiuni fundamentale: politic, militar și economic. Angajamentele Parisului au evoluat semnificativ în această perioadă, reflectând atât presiunile geopolitice, cât și eforturile președintelui Emmanuel Macron de a-și consolida profilul de lider european implicat în arhitectura de securitate continentală.

După invazia rusă din februarie 2022, Franța s-a alăturat rapid frontului transatlantic de condamnare a agresiunii. Președintele Macron a susținut în mod constant suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, pledând în forurile internaționale – inclusiv ONU, Consiliul European și G7 – pentru continuarea sancțiunilor împotriva Rusiei și izolarea acesteia pe scena globală. Totodată, Franța a fost una dintre primele țări UE care au susținut acordarea statutului de candidat la aderare pentru Ucraina în 2022, o decizie strategică menită să ancoreze Kievul în proiectul european.

Deși Macron a fost criticat în primele luni ale războiului pentru dialogul telefonic frecvent cu Vladimir Putin și apelurile la „evitarea umilirii Rusiei”, poziția sa a evoluat considerabil, ajungând să susțină o linie mai fermă față de Moscova și o implicare mai concretă în sprijinul Kievului. În 2024 și 2025, retorica franceză s-a apropiat tot mai mult de cea a Poloniei și a statelor baltice în ceea ce privește condamnarea imperialismului rus și susținerea extinsă pentru Ucraina.

Sprijin militar

Franța a oferit Ucrainei un sprijin militar semnificativ, atât în armament, cât și în formare și instruire. Un punct central al contribuției franceze a fost livrarea de sisteme de artilerie autopropulsată CAESAR, extrem de apreciate pe frontul ucrainean pentru mobilitatea și precizia lor. Până la începutul lui 2024, Franța livrase peste 50 de astfel de sisteme, iar alte serii erau planificate.

De asemenea, Parisul a oferit rachete SCALP (variante ale Storm Shadow), cu rază lungă de acțiune, ceea ce a crescut capacitatea Ucrainei de a lovi ținte strategice în teritoriile ocupate. La începutul anului 2024, Franța și Ucraina au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani, în cadrul căruia Franța s-a angajat să ofere un pachet de sprijin militar de cel puțin 3 miliarde de euro doar în acel an.

În plus, Franța a jucat un rol important în formarea soldaților ucraineni în cadrul misiunii UE EUMAM Ukraine, desfășurată inclusiv pe teritoriul francez. Specialiști francezi au oferit cursuri de instruire în domeniul deminării, logisticii și operațiunilor de comandă.

Pe plan economic, Franța a participat activ la reconstrucția infrastructurii ucrainene, în special în domenii precum energia și transportul. Companiile franceze – cum este exemplul Alstom în sectorul feroviar sau Électricité de France (EDF) în cooperarea energetică – au fost încurajate să investească și să participe la proiecte de redresare.

Franța a contribuit și prin mecanisme europene comune – inclusiv Fondul European pentru Pace (EPF) – din care o parte considerabilă a fost alocată Ucrainei. De asemenea, guvernul francez a alocat fonduri directe pentru asistență umanitară, sprijinirea refugiaților și reconstrucția spitalelor și școlilor din zonele afectate de conflict.

În interiorul Franței, autoritățile au facilitat primirea a peste 100.000 de refugiați ucraineni în perioada 2022–2024, asigurând acces la educație, sănătate și integrare socială.

Interese geopolitice

În perioada 2022–2025, Franța a evoluat de la o poziție moderată la un angajament ferm și cuprinzător față de cauza ucraineană. Combinând sprijin militar sofisticat, asistență economică strategică și o diplomație europeană activă, Parisul și-a consolidat rolul de partener-cheie al Kievului și de pilon al securității europene în fața revizionismului rus. Mai mult, angajamentele asumate prin acordul de securitate bilateral indică o continuitate clară a sprijinului francez, inclusiv în perspectiva unei posibile aderări a Ucrainei la UE și NATO.

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat recent că nu s-a ‘gândit’ la ce va face în continuare în carieră după încheierea celui de-al doilea mandat, întrucât Constituția îl împiedică să candideze din nou la alegerile prezidențiale, în principiu, din 2027. În schimb, nimic nu îl împiedică teoretic să candideze din nou la următoarele alegeri din 2032.
Întrebat la postul de televiziune francez TF1 despre ambițiile sale, șeful statului a evitat întrebarea: ‘Când îmi voi încheia actualul mandat, mă voi gândi la ce urmează. În acel moment, voi putea să vă răspund. Dar astăzi, nu m-am gândit la asta’.

Ambiții prezidențiale

Ales în 2017 la vârsta de 39 de ani, Macron va avea 49 de ani când va părăsi Palatul Élysée în 2027.
În vara anului 2023, în cursul unei întâlniri cu lideri ai partidelor politice franceze, el a afirmat că limitarea la două mandate prezidențiale consecutive – introdusă în Constituție în timpul singurului mandat al lui Nicolas Sarkozy (2007-2012) – este o ‘prostie sinistră’, potrivit mai multor participanți la acea dată. De atunci, mai mulți partizani cu rang înalt ai șefului statului au discutat în privat posibilitatea unei a treia candidaturi, dar în 2032.
Sub a Cincea Republică, fondată în 1958, niciun președinte nu a fost ales vreodată de trei ori.
Charles de Gaulle a fost ales pentru prima dată indirect de un colegiu electoral în decembrie 1958, a doua oară prin vot universal direct în decembrie 1965 și a demisionat din funcția de președinte în aprilie 1969 în urma unui referendum pe care l-a pierdut.
François Mitterrand (1981-1995) și Jacques Chirac (1995-2007), ambii realeși, nu au vorbit niciodată în public despre a treia candidatura.