Elita militara turca, ingenuncheata vremelnic de Erdogan

Premierul Erdogan, unul dintre liderii politici cei mai dinamici ai momentului international, reuseste o performanta a guvernarii fara preceedent in lumea moderna: obliga armata, prin mijloace legale, sa renunte la rolul determinant in viata tarii, pe care l-a detinut decenii in sir, sa se retraga din politica. Seful marelui stat major al armatei turce si comandantii celor trei arme s-au predat intr-o confruntare democratica stransa si si-au prezentat demisia, reconoscandu-se infranti. Asadar, capeteniile militare nu numai ca nu au incercat sa rastoarne prin forta puterea civila, cum au facut-o de atatea ori in perioada postbelica, dar au si cedat. Nemultumirea lor, exprimata de seful lor (si al statului major), generalul Isik Kosaner, intr-o cuvantare, se datoreaza arestarii, pentru a fi deferiti justitiei, a nu mai putin de 250 de varfuri ale ierarhiei militare, de la generali si amirali la sergenti si jandarmi, 173 din serviciul activ si 77 in retragere, care au fost invinuiti de planuirea unei lovituri de stat. Intre ei, 14 generali si 58 de colonei.

Demisia in bloc  a liderilor militari este epilogul unei lungi istorii, in care Partidul Dreptatii si Dezvoltarii, ajuns la putere, prin alegeri, in 2002 si reconfirmat de inca doua ori prin scrutin a decis sa lichideze „puterea paralela” a liderilor militari, care, oridecate ori erau nemultumiti de linia puterii civile, o puneau la punct sau o inlocuiau. Liderul partidului de guvernamant si seful guvernului Erdogan a reusit sa-si spuna cuvantul si sa-si alature presedintia tarii, universitatile, justitia, iar acum si armata. Prin aceasta, proiectul lui Erdogan de adoptare a unei noi Constitutii are cale libera, beneficiind si de suport popular si necesitand doar intrunirea unui compromis cu opozitia politica, si asa slaba, apreciaza universitarul Henri Barkey.

Criticii lui Erdogan sustin ca el ar fi devenit prea puternic, ca legile si societatea turca vor deveni „mai religioase”, dar replica oficiala este ca, de fapt, este vorba de aplicarea normelor europene ale democratiei.

Presa turca si internationala vorbeste de „o noua era a controlului civil”, dupa ce, in perioada postbelica tara a cunoscut un sir de lovituri de stat instrumentate de varfurile militare, proocidentale de altfel, dar antidemocratice. Cu un partid ajuns si confirmat la guvernare prin alegeri democratice, cu o politica externa performanta si o economie ce urca in sageata, societatea turca „a ajuns la o anumita maturitate”, cum recunoaste chiar un comentator politic israleian. Iar politologul francez Nora Sevi scrie ca partidul lui Erdogan este pe cale „sa rescrie” isotria republicii fondate de Ataturk.