Erdogan, supărat pe trădarea unor state arabe

de | ian. 31, 2020 | Orientul Mijlociu, Știri | 0 comentarii

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat unele ţări arabe că au comis o „trădare” rămânând „tăcute” faţă de planul SUA care, potrivit preşedintelui american Donald Trump, ar trebui să reglementeze conflictul israeliano-palestinian, relatează mass-media internațională, citat de agenția KARADENIZ PRESS. „Ţările arabe care susţin un astfel de plan comit o trădare împotriva Ierusalimului, precum […]
Guvernul de la Ierusalim, eforturi diplomatice
Israel, atacat de Erdogan

Israel, atacat dur de Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat unele ţări arabe că au comis o „trădare” rămânând „tăcute” faţă de planul SUA care, potrivit preşedintelui american Donald Trump, ar trebui să reglementeze conflictul israeliano-palestinian, relatează mass-media internațională, citat de agenția KARADENIZ PRESS.

„Ţările arabe care susţin un astfel de plan comit o trădare împotriva Ierusalimului, precum şi a propriului popor şi, cel mai important, împotriva întregii umanităţi”, a declarat Erdogan într-un discurs în faţa responsabililor din conducerile regionale ale partidului prezidențial, AKP, la Ankara.

„Arabia Saudită tace. Când aveţi de gând să vi se facă auzită vocea? Omanul, Bahreinul, la fel. Guvernul din Abu Dhabi aplaudă. Ruşine! Ruşine să vă fie!”, a spus Erdogan. ”Dacă nu putem apăra Moscheea Al Aqsa (din Ierusalim), mâine se vor duce peste Kaaba (cel mai sfânt lăcaş de cult al islamului, la Meca – n.r.)”, a prezis şeful statului turc.

Ierusalim, linia roșie

Conform mass-media, președintele Erdogan, care se declară un apărător ferm al cauzei palestiniene, a considerat că planul, care include în special Ierusalimul drept „capitala indivizibilă a Israelului”, este „absolut inacceptabil”. „Turcia nu recunoaşte şi nu acceptă acest plan care distruge Palestina şi fură Ierusalimul”, a insistat Erdogan vineri. „Ierusalimul este linia noastră roşie”, a repetat el.

Ierusalimul este un punct de fricţiune în relaţiile dintre Turcia şi Statele Unite, deja foarte tensionate în privinţa multor probleme internaţionale. Liderii turci au criticat ferm iniţiativa preşedintelui Trump, care în 2017 a recunoscut Ierusalimul drept capitala statului Israel şi a mutat acolo ambasada americană.

Presa turcă apropiată puterii atacă în mod regulat anumite ţări arabe, în special Regatul Arabiei Saudite şi Emiratele Arabe Unite, pe care le acuză că fac front comun cu Israelul pe fondul ostilităţii comune faţă de Iran. Relaţiile Turciei cu aceste două ţări s-au deteriorat după asasinarea, în 2018 la Istanbul, a editorialistului saudit Jamal Khashoggi. În ciuda tensiunilor, Erdogan atacă frontal rar Riadul.

Ierusalim, linia roșie pentru Erdogan

Ierusalim, linia roșie pentru Erdogan

Apel la creștini

Totodată, Erdogan a cerut ”lumii creştine” să apere Ierusalimul de planul lui Trump. ”A abandona întregul Ierusalim în ghearele sângeroase ale Israelului nu este doar o oprimare pentru musulmanii şi creştinii care trăiesc acolo: este cel mai mare rău care se poate face umanităţii”, a insistat Erdogan, care s-a referit la Ierusalim ca la ”un oraş al păcii”. ”Am un mesaj pentru lumea creştină. Trebuie să-l apere. Cine a venit cu planul ăsta? Trump. Este creştin, aşa-i? Lumea creştină nu poate rămâne cu braţele încrucişate”, a declarat Erdogan, citat de EFE. ”Se ştie că şi creştinii au drepturi în Ierusalim. Din acest motiv trebuie să vină şi să spună: Stop!”, a continuat el. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *