Președintele turc Recep Erdogan și omologul său moldovean, Igor Dodon

Vizita recentă a președintelui turc Recep Erdogan în R. Moldova nu a fost un eveniment solitar și punctual, ci mai degrabă rezultatul unor tatonări de mai bine de un an a clasei politice de la Chișinău. Atât președintele Igor Dodon, cât și liderul PD Vlad Plahotniuc, au fost interesați de o apropiere de Turcia, ca un al treilea centru de putere la care cei doi se pot raporta vremelnic, după Occident și Rusia pentru fiecare.

În timp ce imaginea guvernării a suferit un recul în fața Occidentul după mai multe episoade tensionate ce au dus până la observația dură a Bruxelles-ului cum că guvernarea de la Chișinău nu mai respectă standardele democratice, PD a încercat să găsească și poli regionali de putere în jurul cărora să graviteze.

Dacă în cazul Bucureștiului un astfel de comportament este mai degrabă unul tolerat tacit, Ucraina sprijină numai PD, în timp ce cu PSRM-ul și Dodon ușile sunt complet ferecate. Dar, Ankara are o serie de interese pentru a-și extinde influența în regiune, iar R. Moldova reprezintă un poligon perfect pentru acest lucru.

Anul 2018 este unul electoral pentru R. Moldova, în care guvernul de la Chișinău este dispus să bage mulți bani pentru infrastructură, iar firmele turcești și-au luat deja felia de tort pe un astfel de proiect. Totodată, Turcia încearcă să salveze comunitatea găgăuză de la o rusificare completă și pierderea limbii găgăuze.

Interesele de business între Chișinău și Ankara par foarte serioase, astfel că în câțiva ani, Erdogan vrea ca schimburile comerciale dintre cele două țări să atingă pragul de un miliard de dolari, de la 466 de milioane cât este în prezent.

De asemenea, Erdogan a mai pus o serie de condiții și a anunțat personal că vrea ca pe piața R. Moldova să intre băncile deținute de statul turc Halkbank și Ziraat.

De asemenea, firma turcă Summa a câștigat contractul pentru construirea celui mai ambițios proiect de infrastructură din acest an – Chișinău Arena – o sală polivalentă construită în parteneriat public privat și care va costa 43 de milioane de euro.

Dar nu numai guvernul va beneficia de tot felul de contracte de infrastructură. Și președintele prorus Igor Dodon și-a primit tainul în această „afacere turcească”. Turcii i-au reparat acestuia Palatul Prezidențial cu o donație de circa 10 milioane de euro. Evident, beneficiarii proiectul au fost din nou firme turcești selectate de Agenția turcă de dezvoltare – TIKA.

Clădirea a fost securizată și îngrădită, iar Erdogan a mai aruncat în joc și două auto-speciale de tip Toma. Acestea sunt folosite pentru împrăștierea manifestanților cu tunuri de apă în Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, Libia sau Zimbabwe.

Astfel că ambele cercuri de putere de la Chișinău caută acum o apropiere și de alți jucători zonali în perspectiva alegerilor parlamentare. Cele peste 100.000 de voturi ce vin din UTA Găgăuză sunt la rândul lor importante iar PD și PSRM încearcă fiecare să le atragă de partea sa.

După ce a îmbrățișat o politică „Pro-Moldova”, PD a lăsat cel puțin în plan second mesajul pro-european. Cel mai probabil, calculele pe hârtie arătând că un astfel de mesaj din partea lor nu este unul credibil, după ce au schimbat sistemul electoral, au fost anulate alegeri pentru Primăria Chișinău și au adoptat o reforma fiscală controversată ce permite legalizarea banilor negri.

PD s-a reorientat rapid într-un partid de tip „catch all”, care vrea să rupă voturi de pese tot, inclusiv din „votanții light” de stânga ai PSRM. Tocmai de aceasta, cu ajutorul Turciei, ar putea să obțină ceva rezultate mai bune și în UTA Găgăuză.

La rândul său, Dodon ca locomotivă imagologică a PSRM, încearcă să-și proiecteze o imagine de șef de stat influent cu relații de la Moscova la Ankara, care rezolvă „pe prietenie” o serie de probleme, ocolind astfel cadrul formal.

Mai degrabă putem vorbi de un partenariat speculativ, de conjunctură electorală, care nu se poate transforma într-un parteneriat strategic în viitori ani, așa cum a anunțat Erdogan la Chișinău.

Turcia nu va avea niciun interes deosebit să se implice prea tare în Moldova, zonă care oricum intră sub sfera de influență a Rusiei și la care Moscova nu va renunța pe viitor în favoarea unei alte puteri regionale. Turcia ca „a treia” cale nu poate fi decât un joc de glezne cu tentă populistă și de tras câteva tunuri imobiliare și de infrastructură. Oricum, viața politică de la Chișinău rămâne deschisă și la fel de interesantă ca până acum, dar și cu mai mulți actori externi.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu