Dosarul nuclear iranian: Clinton, in Israel

de | iul. 16, 2012 | Alte regiuni, Orientul Mijlociu, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Secretarul de stat american Hillary Clinton întreprinde luni o vizită în Israel, pentru discuţii axate cu precădere asupra programului nuclear iranian şi a impasului în negocierile statului evreu cu palestinienii.

Secretarul de stat american Hillary Clinton întreprinde luni o vizită în Israel, pentru discuţii axate cu precădere asupra programului nuclear iranian şi a impasului în negocierile statului evreu cu palestinienii.
Oficialul american a sosit în Israel duminică seara, în jurul orei locale 23.30, venind din Egipt. Vizita de 24 de ore în Israel este prima a lui Clinton în acest stat din septembrie 2010 şi ultima etapă a unui turneu în ţări din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. În cursul dimineţii, secretarul de stat american se va întâlni cu omologul său Avigdor Lieberman şi cu preşedintele Shimon Peres. Potrivit administraţiei prezidenţiale isrealiene, discuţiile vor viza în principal relaţiile Israelului cu Egiptul, negocierile cu palestinienii şi programul nuclear iranian.
Hillary Clinton va mai avea întrevederi cu ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, iar în cursul serii, cu premierul Benjamin Netanyahu, împreună cu care va susţine o conferinţă de presă. Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat, membru al delegaţiei americane, Hillary Clinton va avea o întâlnire şi cu premierul palestinian Salam Fayyad, cu care va aborda „eforturile de pace şi o serie de subiecte regionale şi bilaterale de interes comun”. Precedenta vizită a lui Clinton datează din septembrie 2010, când a încercat, fără succes, să împiedice eşecul negocierilor directe israelo-palestinene, care fuseseră reluate recent sub egida preşedintelui american Barack Obama.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *