Sub lozinca „Moldova are viitor!”, Dodon a devenit noul președinte al R. Moldova. Campania sa electorală s-a bazat în totalitate pe „black PR”, minciuni și atacuri murdare la persoană. Nimic nou și spectaculos până aici. Însă toate adunate nu fac decât să coloreze un tablou sinistru a ceea ce va urma pentru acel viitor atât de trâmbițat al R. Moldova. Unul pictat în toate cele 50 de nuanțe de cenușiu și încă ceva pe deasupra.
Să le luăm pe rând. În primul rând, Dodon a ales să meargă pe o carte a închiderii de culoare cu singurii său vecini – România și Ucraina. Acesta a folosit sperietoarea unionismului pentru a câștiga voturile așa-zișilor patrioți de teapa sa. Unii cu filii rusești și o fobie indusă față de România. Nu se așteaptă nimeni ca relațiile dintre București și Chișinău să fie înghețate pe acest considerent, dar cu siguranță România va menține un contact minimal cu „prezidentul” Dodon, pe care îl consideră doar copia mai infantilă a lui Vladimir Voronin. Nici cu Kievul lucrurile nu vor sta diferit. Ucraina nu se simte confortabil cu un lider pro-rus la Chișinău pe fundal tensiunilor din estul teritoriul său și cu militarii ruși din regiunea transnistreană în coasta sa.
Nici bine cocoțat în funcția supremă, Moscova a și început să-i trasee linii politice clare lui Dodon. Mai mulți oficiali ruși au declarat deja că dosarul transnistrean depinde statutul de confederație pe care speră că Dodon îl va implementa. Unul care, după spusele, șefului comisiei din Duma de Stat pentru CSI, Leonid Kalașnikov, ar putea deveni chiar model pentru Georgia și Ucraina, țări cărora Moscova „le-a băgat deja mortu-n casă” în zonele separatiste de pe teritoriilor lor. De altfel, Moscova i-a și desenat pașii ce îi are de făcut: să aleagă un nou Consiliu al Securității, să anunțe un referendum privind integrarea eurasiatică și să încerce să aleagă un nou Parlament. Nici bine confirmat în funcție, Dodon a rezonat cu gândurile Moscovei și și-a intensificat retorica privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Așa că totul decurge cum vrea scenaristul, iar marioneta execută mișcările trasate cu o audiență care fie îl sprijină orbește, fie nu și-a revenit din șoc.
Alegerea lui Dodon va duce inevitabil la divizarea și mai adâncă a societății, în ciuda gargarei de „președintele tuturor” sau a clișeul repetat obsedant că el îi „stimează pe toți”. O „stimă” care se va repercuta în măsuri precum federalizarea R. Moldova, fără acceptul populației, și un referendum pentru aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică. Așa intenționează să-i umple Dodon pe toți de stimă.
Ceea mai mare constantă a acestei campanii a fost frica. Stimulent esențial prin care Dodon și-a mobilizat electoratul. Mai grav este că frica i se întipărește involuntar în discurs și lui Dodon. Încă din campanie acesta a încercat să facă paralele coloristice cu fularul galben purtat de Maia Sandu, spunând că această pregătește un nou Maidan la Chișinău. De altfel, la primele proteste de după alegeri, acel președinte care pozează într-un lider autoritar a arătat semne de slăbiciune, spunând că spiritele ar putea să se încingă și că „nimeni nu ar trebuie să se joace cu focul”. Ba mai mult, a spus că votanții săi nu așteaptă decât un semn pentru a declanșa contra proteste. Un președinte dominat la rândul său de sentimente de frică, nu poate fi decât un președinte slab. Unul gata să reprime în forță orice tentativă de a-i recunoaște puterea după o campanie cu multe probleme.
Nu în cele din urmă, matematica ne arată că Dodon a câștigat cu ajutorul electoratului găgăuz și transnistrean, ambele cu puternice tendințe separatiste față de autoritățile constituționale de la Chișinău, bașcă al cărui reprezentant va fi tocmai Dodon.
Continuare pe EvZ Moldova
0 Comentarii