Diplomele de învățământ în domeniul feroviar recunoscute de București și Chișinău

, , ,
 

România și Republica Moldova au semnat un protocol pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor eliberate de instituții de învățământ superior feroviar, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.peisaj-in-linie
Protocolul pentru amendarea “Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar” (încheiat la Chișinău la 21 februarie 1995) a fost semnat de cele două părți vineri, la Chișinău.
Cea mai importantă prevedere a protocolului privește recunoașterea reciprocă a diplomelor eliberate de instituții de învățământ superior feroviar acreditate în România și Republica Moldova. Acordul dintre cele două state se încheie pe termen de 15 ani, urmând să fie prelungit tacit pe perioade succesive de câte 1 an dacă niciuna dintre părțile contractante nu îl va denunța.
În preambulul protocolului se specifică angajamentul comun al celor două state pentru dezvoltarea colaborării în domeniul transportului feroviar, în condiții reciproc avantajoase, dar și pentru perfecționarea serviciilor feroviare, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții a transporturilor feroviare de călători și mărfuri.
Protocolul, care va deveni parte a acordului dintre cele două guverne, va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante își vor comunica îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislația lor națională, necesare pentru intrarea sa în vigoare.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *