Industria de apărare ucraineană

În cei trei ani de la declanșarea invaziei ruse pe scară largă, sprijinul militar extern a jucat un rol crucial în menținerea capacității de luptă a Ucrainei. De la echipamente de protecție individuală, căști și veste antiglonț, până la sisteme avansate precum HIMARS, tancuri Leopard 2 și Abrams sau avioane de vânătoare F-16, ajutorul occidental a avut un impact major asupra echilibrului de forțe pe front. Deși livrările de arme au fost adesea întârziate de negocieri care durau luni de zile și de un proces birocratic labirintic, acestea ajungeau, în cele din urmă, în mâinile soldaților ucraineni. Totuși, utilizarea unor arme, cum ar fi rachetele cu rază lungă de acțiune, a fost inițial restricționată, limitând capacitatea Ucrainei de a lovi ținte strategice. Până la jumătatea lunii noiembrie 2024, Kievul nu avea permisiunea de a folosi rachetele ATACMS, Storm Shadow și SCALP împotriva țintelor militare de pe teritoriul Federației Ruse. Aceste limitări reprezentau un adevărat scut protector pentru infrastructura militară și logistică rusă aflată în apropiere de Ucraina.

La aceste provocări se adaugă incertitudinea privind viitorul sprijin militar al SUA sub noua administrație Trump și reacția întârziată a liderilor europeni în preluarea unui rol de lider în furnizarea de tehnică militară. Aceste aspecte nu doar alimentează speculațiile, ci riscă să genereze probleme reale de aprovizionare, cu un impact direct asupra situației de pe front, pierderilor în rândul militarilor și moralului armatei.

Kievul a cunoscut o experiență similară la sfârșitul anului 2023 și în prima parte a anului 2024, când republicanii au blocat timp de luni întregi un pachet de asistență în valoare de 60 de miliarde $. Deși frontul nu s-a prăbușit, aceasta a fost o perioadă extrem de dificilă pentru soldații ucraineni, care au fost nevoiți să lupte împotriva unui inamic superior din toate punctele de vedere. De exemplu, la începutul lunii martie 2024, Rusia lansa aproximativ 10.000 de obuze pe zi, în timp ce Ucraina răspundea cu doar 2.000.

Suplimentar, economia Rusiei a trecut pe picior de război. La începutul anului 2024, șeful adjunct al serviciilor de informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Vadim Skibițki, estima că Rusia ar putea produce până la 2 milioane de obuze de artilerie pe an. La acestea se mai adaugă lunar 115-130 de rachete strategice și 330-350 de drone kamikaze Shahed/Gheran.

În aceste condiții, în care statul inamic produce tot mai mult armament, principalul furnizor de arme rămâne imprevizibil, iar deciziile luate de celelalte state aliate se reflectă pe câmpul de luptă abia după câteva luni de negocieri și discuții, Ucraina se vede nevoită să-și reducă la minimum dependența de arme importate.

Cei trei ani de război au demonstrat cât de vitală este dezvoltarea unei industrii de apărare puternice. Deși independența totală în acest domeniu este imposibilă, Ucraina trebuie să-și consolideze propriile capacități pentru a putea rezista suficient de mult până când aliații ajung la un consens. Din păcate, experiența anterioară a arătat că astfel de decizii pot fi luate abia după luni întregi de negocieri.

Într-o analiză a Institutului Internațional pentru Cercetări de Pace din Stockholm (SIPRI), autorii Kateryna Kuzmuk și Lorenzo Scarazzato au evidențiat transformările prin care a trecut industria de armament din Ucraina. Aceasta a avut de suferit încă din primele zile ale războiului. Pe lângă faptul că fabricile de producție a armamentului sunt ținte primordiale într-un conflict, multe dintre ele erau amplasate în apropierea zonelor de luptă activă. Doar în primii doi ani, producătorii de motoare Motor Sich și de avioane Antonov au raportat pagube în valoare totală de 601 milioane $ în active industriale.

Pe măsură ce economia ucraineană a trecut pe picior de război, industria de apărare a reușit să facă față noilor provocări legate de relocarea și restructurarea producției. Sprijinul financiar din partea guvernului ucrainean a fost considerabil. De la începutul invaziei pe scară largă, Ucraina a alocat peste 50% din bugetul guvernamental pentru armată. Până în 2023, cheltuielile pentru arme și produse cu dublă utilizare au crescut de 20 de ori față de 2021, atingând suma de 30,8 miliarde $.

Deși o parte importantă a bugetului a fost folosită pentru achiziționarea de armament din străinătate, companiile ucrainene de profil au reușit nu doar să își refacă capacitățile de producție, ci și să le extindă. Până în 2024, aproape 500 de producători din domeniu erau operaționali în Ucraina, angajând în total aproximativ 300.000 de persoane.

Din 2022, Ucraina a început să demareze producția internă a unor tipuri de armament pe care anterior le primea din străinătate, cum ar fi muniția pentru artilerie și tancuri, un produs relativ rar la nivel global. Totuși, Ucraina este încă departe de a putea produce alternative pentru toate sistemele importate pe care le utilizează pe câmpul de luptă.

Din acest motiv, o parte semnificativă din fondurile alocate achizițiilor publice continuă să fie destinate cumpărării de arme din străinătate, ceea ce îngreunează dezvoltarea industriei naționale de apărare. În cei trei ani de război, Ucraina a cheltuit 320 de miliarde $ pentru achiziția de armament, dintre care 200 de miliarde au provenit din ajutoarele oferite de UE și SUA, iar 120 de miliarde din propriul buget al țării.

Potrivit liderului de la Kiev, la începutul războiului, Ucraina producea doar 10% din armamentul utilizat. În prezent, această proporție a ajuns la 40%. Ministrul ucrainean al Industriilor Strategice, Herman Smetanin, a anunțat că țara pe care o reprezintă a fabricat 50% din muniția de artilerie utilizată în 2024 și că, în acest an, producția urmează să satisfacă aproape întreaga necesitate de muniție pentru artilerie. În plus, Ucraina a început să producă obuziere de calibru 155 mm, după standardele NATO. Conform estimărilor unor comandanți ucraineni, aproximativ 80% din pierderile umane suferite pe front sunt cauzate de artilerie.

Pe lângă creșterea producției de echipamente deja cunoscute în industria de apărare ucraineană, un aspect remarcabil este diversificarea acestui sector. Cel mai semnificativ progres a fost înregistrat în domeniul aeronavelor fără pilot. Conform datelor oficiale, în 2024, Ucraina a reușit să producă 1,1 milioane de drone FPV și 100.000 de dispozitive mai avansate. Pentru anul în curs, autoritățile intenționează să producă 30.000 de UAV-uri cu rază lungă de acțiune și aproximativ 3.000 de rachete de croazieră și rachete-drone. Astfel, numărul total de drone produse ar putea ajunge la 4 milioane de bucăți.

Folosind drone, armata ucraineană a reușit să lovească ținte importante, cum ar fi rafinăriile de petrol aflate la sute de kilometri de linia frontului. Potrivit calculelor Reuters, aceste atacuri au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului. Un exemplu notabil în reprezintă dronele maritime Magura, care au o rază de acțiune de 800 km. În februarie 2024, șase astfel de drone kamikaze au scufundat corveta rusească Ivanovets, o navă estimată la 60-70 de milioane $. La scurt timp, alte trei nave militare rusești au fost distruse în Marea Neagră.

Pentru a-și spori capacitatea de a lovi ținte la distanțe mari și a deveni mai independentă din acest punct de vedere, dezvoltarea rachetelor cu rază lungă de acțiune a devenit o prioritate. Anul trecut, armata ucraineană a reușit să lanseze primele 100 de rachete de producție proprie.

Rachetele de croazieră Neptun și-au demonstrat eficiența încă din primele luni ale războiului, când două astfel de rachete au scufundat nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moskva. Un proiect promițător menit să asigure lovituri precise la distanțe mari este racheta Trîmbița, care ar trebui să devină operațională în aproximativ un an. Aceasta a fost prezentată pentru prima dată la Defense Tech Innovations Forum 2025 din Kiev.

În prezent, există două versiuni ale rachetei Trîmbița: una de atac, destinată distrugerii țintelor, și o versiune de momeală, concepută pentru a satura sistemele de apărare aeriană ale inamicului. Marele avantaj al acestei rachete este prețul redus. Versiunea de atac costă aproximativ 14.000 $, iar cea de momeală doar 4.000 $. Lansată de pe o rampă mobilă, Trîmbița poate transporta între 20 și 30 kg de explozibil pe o distanță de 200 km, atingând o viteză de 400 km/h.

Această rachetă ar putea deveni cel mai accesibil mijloc de a lovi în profunzime liniile inamice. Spre comparație, o dronă Shahed 136 costă între 20.000 și 50.000 $. Racheta americană ATACMS, cu o rază de acțiune de 300 km și o încărcătură explozivă de 230 kg, depășește 1 milion $ pe bucată. Deși cele două sisteme nu sunt direct comparabile, Trîmbița ar putea oferi o alternativă viabilă și eficientă în actualul conflict, oferind o soluție economică pentru lovituri tactice de precizie.

Un factor esențial în dezvoltarea industriei de armament și în reducerea deficitului tehnologic al Ucrainei îl reprezintă colaborarea cu mari companii internaționale din domeniu, precum Rheinmetall, KNDS și AeroVironment.

Grupul german Rheinmetall a inaugurat prima sa fabrică în Ucraina la sfârșitul lunii octombrie 2023, iar în martie 2024 a anunțat un plan ambițios de a construi alte patru fabrici locale. Fabricile vor produce sisteme de apărare aeriană, vehicule blindate, obuze și praf de pușcă.

La 1 octombrie 2024, compania KNDS a deschis o subsidiară în Kiev, denumită KNDS Ukraine LLC, pentru a facilita cooperarea cu instituțiile guvernamentale și industria locală de apărare. Principalul său obiectiv este să asigurare mentenanța, reparația și revizuirea echipamentele KNDS aflate deja în dotarea Ucrainei, precum tancurile Leopard 1 și 2, obuzierele autopropulsate CAESAR și PzH 2000, vehiculele AMX-10 RC și sistemele antiaeriene Gepard. Totodată, KNDS intenționează să își extindă colaborarea cu industria ucraineană pentru producerea locală de muniții de calibru 155 mm pentru artilerie.

Pentru a accelera dezvoltarea industriei de armament, Ucraina a atras sprijinul partenerilor occidentali prin programe speciale de finanțare a producției interne de echipamente militare. Deși încă departe de obiectivul ambițios de 10 miliarde de $, până în 2024 țara a reușit să obțină investiții de peste 1,5 miliarde $ din partea a nouă state occidentale. Pe lângă modernizarea industriei de apărare, o colaborare mai strânsă cu partenerii occidentali va facilita și procesul de standardizare și dezvoltare a armamentului, aliniindu-l la cerințele NATO.

Autoritățile de la Kiev au făcut progrese semnificative în dezvoltarea industriei naționale de apărare. Cea mai mare reușită a acestei industrii este victoria ucraineană în Marea Neagră. Fiind un stat aproape complet lipsit de flotă militară, Ucraina a reușit să se impună în fața flotei ruse. Dronele Magura și rachetele Neptun, ambele produse local, au demonstrat că pot face față celei mai puternice flote din Marea Neagră. În iulie 2024, ultima navă rusă a părăsit portul Sevastopol, fiind forțată să se retragă în zone mai sigure. Acest moment a reprezentat nu doar o victorie tactică, întrucât navele ruse nu mai puteau lansa atacuri asupra sudului Ucrainei, dar și o victorie de imagine, Rusia fiind nevoită să își evacueze navele din cea mai importantă bază navală pe care o deținea în Marea Neagră. Totuși, aceste victorii au un caracter limitat. Ele nu sunt suficiente pentru a câștiga un război în față unui adversar de talia Rusiei.

Chiar și în număr mare, drona nu poate înlocui artileria, care rămâne regina pe câmpul de luptă, fiind responsabilă pentru 80% din pierderile umane. De asemenea, noile rachete cu rază lungă de acțiune nu pot substitui complet rachetele ATACMS sau sistemele de lansare multiplă HIMARS. Construirea unei industrii de apărare capabile să asigure independența Ucrainei necesită ani de dezvoltare, forță de muncă specializată, investiții financiare masive, acces la tehnologii avansate și o infrastructură operațională bine pusă la punct. Mai presus de toate, este esențială asigurarea unui mediu stabil pentru aceste investiții.

Disensiuni în relațiile transatlantice

După scandalul diplomatic din Biroul Oval, Donald Trump a decis să suspende ajutorul militar acordat Ucrainei, inclusiv livrările deja în drum. Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat că Statele Unite au întrerupt și schimbul de informații militare cu Ucraina. Aceste acțiuni sunt interpretate ca încercări ale lui Trump de a-l constrânge pe Volodimir Zelenski să se așeze la masa negocierilor și să semneze un acord cu Rusia, chiar dacă ar fi vorba de un acord fragil ce nu va putea garanta o pace durabilă. Deciziile luate de Casa Albă par a fi mai mult influențate de promisiunile electorale ale actualului lider decât de dorința de a găsi o soluție pe termen lung. Trump se concentrează pe îndeplinirea promisiunii făcute în campania electorală, aceea de a încheia rapid conflictul, fără a părea preocupat de o soluție durabilă pentru viitor.

Fără echivoc, oprirea livrărilor de arme și informații militare va afecta grav capacitatea forțelor armate ucrainene de a identifica și lovi ținte la distanță. Acest lucru se va traduce prin distrugerea unui număr mai mic de depozite de armament rusești, prin reducerea dificultăților logistice ale armatei ruse și, implicit, printr-o scădere a cantității de informații disponibile despre mișcările inamice. Pe scurt, Ucraina va avea mai puține opțiuni pentru operațiuni ofensive și va deveni mai „oarbă” într-un război în care ambele părți urmăresc cu atenție mișcările celeilalte. Dacă această situație va continua pe termen lung, forțele ruse ar putea folosi elementul surpriză pentru a lansa atacuri asemănătoare celor ucrainene din vara anului 2022.

Un alt aspect crucial sunt capacitățile defensive, care protejează nu doar obiectivele militare, ci și infrastructura civilă. Cea mai mare problemă este legată de sistemele de apărare antiaeriană, deoarece Ucraina depinde de sisteme precum Patriot și HIMARS, care sunt produse exclusiv de SUA. O situație similară se reflectă și în cazul rachetelor utilizate de aceste sisteme, care sunt, de asemenea, fabricate exclusiv în Statele Unite. Prin urmare, înlocuirea acestora va reprezenta o adevărată provocare pentru autoritățile ucrainene. Se estimează că Ucraina deține stocuri de armament american care ar putea satisface necesitățile armatei pentru o perioadă de 2 până la 4 luni. În cazul intensificării atacurilor rusești, aceste stocuri s-ar putea epuiza mult mai repede.

La doar două zile după întreruperea ajutorului, Rusia a lansat un atac aerian masiv, cu 2.729 de drone, care a vizat infrastructura energetică ucraineană. În calitate de răspuns la acest atac, Donald Trump a anunțat pe platforma X că ia în considerare extinderea sancțiunilor americane împotriva Rusiei, pentru a o determina să negocieze un acord de încetare a focului și să înceapă negocierile de pace. Acest „joc dublu” al liderului de la Casa Albă confirmă încă o dată teoria că obiectivul său principal este încheierea rapidă a păcii, cu orice preț. Marea diferență constă în tipurile de presiune pe care le pot exercita Statele Unite. În timp ce presiunile asupra Rusiei sunt mai mult economice și se manifestă pe termen lung asupra economiei ruse, presiunile asupra Ucrainei au un efect mult mai direct și sever, afectând linia frontului. Kievul va resimți rapid lipsa armamentului american și, aproape imediat, absența informațiilor militare. În schimb, efectele asupra Moscovei vor fi mai puțin notabile, iar Kremlinul va prioritiza efortul de război în defavoarea bunăstării populației civile.

Conform datelor Institutului Kiel pentru Economia Mondială, de la începutul invaziei ruse, Statele Unite au oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de 69 miliarde de euro, în timp ce Uniunea Europeană împreună cu statele membre, au oferit 49 miliarde de euro în sprijin militar. Alocările americane includ: 45 de tancuri T-72 modernizate, 31 de tancuri Abrams M1A2, 352 de vehicule blindate Bradley, 201 piese de artilerie, 39 de lansatoare HIMARS și 17 sisteme de apărare anti-aeriană (NASAMS, Patriot, HAWK).

ReArm Europe

„Industria europeană poate învăța de la industria de apărare ucraineană”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la începutul lunii februarie. Declarația a fost făcută în contextul în care, pe bătrânul continent, se discută tot mai mult despre o reînarmare a Europei. De mai bine de trei decenii, securitatea europeană era garantată de aliatul de peste ocean. Însă, odată cu schimbarea completă a regulilor jocului de către noua administrație de la Casa Albă, încrederea europenilor în SUA scade considerabil. Spre uimirea tuturor, primele declarații ale lui Donald Trump nu au vizat statelor autoritare, precum Iran, Coreea de Nord sau Rusia, dar au țintit în cei mai apropiați aliați. Noile taxe comerciale vizează în primul rând Canada, Mexic și UE. De asemenea, Trump a spus că nu exclude posibilitatea de a utiliza forța pentru a ocupa Groenlanda, teritoriu danez. O retorică amenințătoare față de un membru fondator NATO, care a permis inclusiv construcția de baze militare în Groenlanda este un semnal alarmist. În acest context, devine evident faptul că liderii europeni au temeiuri solide să se întrebe dacă SUA își vor respecta angajamentele asumate.

Cea mai mare problemă de securitate a Europei rămâne Rusia, care ar putea deveni mai îndrăzneață în acțiunile sale dacă umbrela de protecție oferită de Statele Unite va deveni mai nesigură sau chiar va dispărea. După trei ani de război și o tensiune fără precedent între Bruxelles și Washington, statele europene au început să preia inițiativa și să-și asume responsabilitatea pentru propria securitate. Este surprinzător faptul că principalul factor care a catalizat această schimbare de abordare a fost perioada de șase săptămâni a administrația lui Trump și nu cei trei ani de război intens din Ucraina.

La începutul lunii martie, mai mulți lideri europeni au subliniat necesitatea ca Europa să-și asume mai multe responsabilități în domeniul apărării, reducându-și dependența de SUA în privința securității. Aceștia au reafirmat că Rusia rămâne cea mai mare amenințare pentru Europa. Pe 4 martie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Trebuie urgent să reînarmăm Europa.” Spre deosebire de alte ocazii, discuțiile s-au concretizat rapid într-un plan pentru înarmarea Uniunii Europene, intitulat „ReArm Europe.” Planul a fost prezentat liderilor țărilor europene într-un summit extraordinar al Consiliului European din data de 6 martie.

„ReArm Europe” a fost adoptat în unanimitate de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Scopul principal al planului este sporirea capacităților industriei de apărare din statele membre. Potrivit inițiativei strategice, în următorii 4 ani vor fi mobilizați 800 de miliarde de euro pentru modernizarea și înarmarea țărilor europene.

Prima parte a planului prevede mobilizarea fondurilor publice pentru apărarea națională. A fost creată posibilitatea ca cheltuielile suplimentare pentru apărare să nu fie incluse în deficitele bugetare, ceea ce va permite statelor să-și majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărare fără a declanșa procedura de deficit excesiv. De exemplu, dacă statele membre ar crește cheltuielile pentru apărare cu o medie de 1,5% din PIB, ar rezulta o marjă de manevră bugetară de aproape 650 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani.

A doua parte a planului constă în crearea unui nou instrument de acordare a împrumuturilor în valoare de 150 miliarde de euro pentru domeniul apărării. Astfel, statele membre vor putea cheltui mai eficient fondurile disponibile. Printre domeniile incluse se numără apărarea antiaeriană, scuturi antirachetă, sateliți, sisteme de artilerie, rachete, drone, producția de muniție și mobilitate militară. Țările vor putea depune cereri comune pentru achizițiile militare, crescând interoperabilitatea, reducând fragmentarea, costurile și consolidând industria de apărare europeană, care, în prezent, lucrează cu comenzi foarte mici. Banca Europeană de Investiții și băncile comerciale afiliate vor primi mandat să acorde credite industriei de apărare, deschizând astfel un nou mijloc financiar care va sprijini consorțiile din domeniu, dar și industria de apărare națională a statelor.

A treia parte a planului prevede utilizarea puterii bugetului UE. Fondurile europene neutilizate vor putea fi redirecționate spre cheltuieli militare și investiții în domeniul apărării. De asemenea, Consiliul European a subliniat importanța consolidării flancului estic și a reafirmat că NATO rămâne fundamentul apărării colective.

„ReArm Europe” reprezintă primul pas al Uniunii Europene în consolidarea propriei industrii de apărare. Deși suma impresionantă de 800 de miliarde de euro alocată pentru următorii patru ani poate părea semnificativă, trebuie menționat că sectorul militar este extrem de costisitor, iar în ultimele decenii a fost neglijat. Drept urmare, Uniunea Europeană va trebui să recupereze în câțiva ani ceea ce nu a investit în ultimele decenii. Potrivit unui raport al lui Mario Draghi din septembrie 2024, industria de apărare a UE rămâne competitivă la nivel global. Totuși, aceasta riscă să rămână în urmă dacă nu va ține pasul cu tendințele globale în materie de înarmare și tehnologie. Spre deosebire de industria americană, cea europeană se bazează pe producția de cantități mult mai mici din cauza comenzilor reduse. De exemplu, în 2023, ministrul estonian al apărării estima că statele membre ale UE ar fi capabile să producă aproximativ 600.000 de obuze de artilerie pe an. Potrivit estimărilor The Kyiv Independent, în 2025, producția europeană de obuze va ajunge la 2 milioane de unități. Totuși, această estimare optimistă este încă semnificativ inferioară producției rusești de proiectile de artilerie. O analiză CNN din primăvara anului 2024 menționează că Rusia produce aproximativ 3 milioane de proiectile de artilerie anual.

Aprobarea planului de reînarmare rămâne, deocamdată, doar o intenție politică pe hârtie, reprezentând voința liderilor europeni. Până la implementarea efectivă a acestui document, vor exista multe discuții și dezbateri, nu doar pe plan politic, ci și în rândul societății civile. Este esențial ca populației să i se explice clar de ce o parte semnificativă din banii publici și europeni trebuie să fie alocați pentru apărare. Investirea unor sume considerabile într-un astfel de domeniu va însemna, inevitabil, mai puțini bani pentru alte sectoare în care Uniunea Europeană și statele membre deja cheltuie sume mari. De exemplu, în 2023, Uniunea a alocat 4,5 trilioane de euro, adică 27% din PIB, pentru protecție socială și beneficii, iar media pentru apărare este 1,9% din PIB. De asemenea, statele membre vor trebui să dezvolte industriile de apărare într-un mod care să asigure interoperabilitatea. Deși acest obiectiv poate părea banal și simplu de atins, punerea lui în practică va necesita discuții complexe și eforturi semnificative.

ReArm Europe reprezintă un pas important pentru Uniunea Europeană în direcția consolidării apărării și reindustrializării, dar și un semn că Europa vrea să devină mai independentă în fața amenințărilor externe. Implementarea planului va depinde de depășirea obstacolelor interne, precum birocrația și divergențele de interese între statele membre. Pentru a construi o industrie de apărare interoperabilă într-un timp scurt, statele membre trebuie să demonstreze capacitatea de a lua decizii rapide, iar interesul Uniunii să primeze asupra celui național. Totodată, justificarea alocării unor resurse financiare considerabile pentru apărare, în detrimentul altor nevoi interne, va reprezenta o provocare semnificativă pentru societăți care, timp de 30 de ani, nu au considerat necesar să investească în acest sector, iar cuvântul „război” ține de trecutul îndepărtat. Dacă acest plan va fi implementat eficient și recompensa va fi una pe măsură. Pe lângă consolidarea securității proprii și a influenței globale, planul ar putea deveni fundamentul pentru întărirea încrederii reciproce, transformând Uniunea într-o entitate mai unitară, capabilă să acționeze rapid, în loc să rămână o organizație marcată de opinii divergente, discuții interminabile și decizii amânate.