Au trecut mai bine de opt luni de când Rusia se află în ofensivă pe frontul ucrainean, obținând doar mici câștiguri în schimbul unor pierderi disproporționate în oameni și material militar. Pierderile sunt atât de mari încât nu au cum să justifice progresul modest comparabil cu resursele alocate și pierdute. Dar, totuși, Rusia este mulțumită că are câștiguri teritoriale, chiar dacă minore, și susține că ofensiva decurge conform planului, uitând de pierderile enorme plătite pentru aceste câștiguri incrementale. Dar aceste pierderi masive aduc după ele, inevitabil, o degradare rapidă a armatei ruse, atât în materie de material militar, cât mai cu seamă a celui uman, iar rezultatele se văd pe mai multe paliere.

Intenționez să fac o scurtă analiză despre această degradare a forței militare convenționale a Rusiei, acum trei ani una dintre marile puteri militare, acum o forță mult redusă, la nivelul unei puteri regionale din acest aspect. Asta cu toate că beneficiază de enorme stocuri de armament convențional (adevărat, depășit tehnologic) rămase moștenire de la URSS din timpul Războiului Rece. În această analiză mă voi ocupa de partea materială, pentru ca în următoarea să mă concentrez pe factorul uman, mult mai sensibil și imprevizibil, deoarece așa este natura umană.

Ca o paranteză, puterea militară, strict militară, a unei națiuni este dată de doi factori, cei materiali și cei umani. Nu vorbim de puterea economică, diplomatică, sau despre soft-power, deși și acestea sunt de cea mai mare importanță, mă voi referi aici la puterea brută, militară, pe aspect convențional. Având în vedere că acest război este unul convențional, încă, nu voi include aici alte aspecte ale puterii militare, cum ar fi capacitatea nucleară, fiindcă dacă această barieră va fi depășită sub forma unei escaladări nucleare, consecințele vor fi dezastruoase, imprevizibile și imposibil de calculat. Mă voi referi strict la componenta convențională a războiului, așa cum s-a desfășurat până acum și continuă în prezent.

Această componentă duală a puterii militare, materială și umană, a fost analizată mult în trecut, inclusiv de gânditorii militari români, este suficient să amintesc lucrarea generalului Ioan Jitianu, Forțele morale și forțele materiale la război, apărută în 1928. Ideea de bază a tuturor acestor studii este că materialul nu poate performa fără contribuția umanului, a personalului. Degeaba ai cele mai bune tancuri, cea mai bună artilerie, cele mai bune arme posibile, dacă nu ai oamenii instruiți și motivați să le folosească așa cum trebuie, și un corp de ofițeri și de subofițeri pe măsură.

Rusia la 24 februarie 2022, când a declanșat invazia pe scară largă împotriva Ucrainei avea o bază materială impresionantă, un număr imens de tancuri, transportoare blindate, artilerie, aviație, o superioritate covârșitoare în tot ce înseamnă armament convențional. Logic, dacă ne-am fi uitat pe hârtie, ucrainenii nu ar fi avut nicio șansă. Dar nu a fost așa, s-a dovedit că forțele morale sunt mai puternice decât cele materiale.

Pe măsură ce războiul a continuat, se poate observa o degradare continuă a capacității militare a Rusiei, în urma pierderilor masive de material și de oameni. Voi vorbi aici de degradarea materială, cum a fost posibil ca o mare putere militară convențională, cu zeci de mii de tancuri și vehicule blindate, să se degradeze în așa hal în doi ani și jumătate de război.

În decursul istoriei, sovieticii/rușii au pus bază pe superioritatea materială și umană în detrimentul calității, pe principiul enunțat de Napoleon ”Dumnezeu este de partea batalioanelor mari” sau de zicala militară ”cantitatea este ea însăși o calitate”. Astfel, în 1941, la doi ani după începerea celui de-al doilea război mondial, URSS avea peste 20000 de tancuri, mai multe decât toate țările luate împreună. Spre exemplu, la aceeași dată, SUA aveau 400 de tancuri. Germania a invadat URSS cu 3550 de tancuri, majoritatea Panzer-3, de slabă calitate comparativ cu tancurile rusești ale vremii. Succesul inițial a fost datorită surprinderii și slabei calități a factorului uman al sovieticilor.

În continuare, în timpul Războiului Rece, sovieticii au mizat tot pe superioritatea numerică covârșitoare în materie de tancuri, artilerie, vehicule blindate etc. Scenariul de bază era declanșarea unei ofensive devastatoare sovietice împreună cu aliații din Tratatul de la Varșovia care să rupă totul în urma acestei superiorități convenționale și să ocupe întreaga Europă până la Atlantic. Lovitura principală trebuia să fie dată prin trecătoarea Fulda, în câmpia nord-europeană, între cele două Germanii, cea de Est și cea de Vest. Pentru a putea răspunde unui astfel de scenariu, armatele NATO au implementat o altfel de concepție tactică, prin dezvoltarea unor categorii de armament care să dea unităților de infanterie capacitatea de a lupta cu succes contra blindatelor inamice, anihilând astfel avantajul major al sovieticilor în blindate. Așa au apărut sistemele FGM-148 Javelin contra blindatelor și FIM-92 Stinger contra aviației, ultimul făcând prăpăd contra aviației sovietice în Afghanistan.

Dar rușii nu au învățat lecția, au invadat Ucraina cu aceleași tactici sovietice care i-au dus la pierderi enorme în material împotriva armamentului și tacticilor occidentale, și asta se vede. Dar să analizăm puțin situația tehnicii militare rusești după doi ani și jumătate de război.

Tancuri și transportoare blindate

Rusia a început războiul cu tancurile cele mai bune care le avea în număr mare, respectiv cele modernizate cum ar fi T-72B3M și T-80BVM. Există și un număr redus (comparativ cu majoritatea tancurilor) de T-90, am văzut cu toții un video în care un IFV (Infantery Fighting Vehicle) M2 Bradley american condus de ucraineni a distrus un tanc T-90 rusesc. Nu am văzut în războiul din Ucraina noul T-14 Armata, tancul de generație următoare cu care se lăuda Rusia. Ar fi trebuit să intre în producție de serie din 2022, dar nu s-a întâmplat asta. A fost prezentat la paradele militare de 9 mai la începutul anilor 2020, și acolo unul s-a defectat înainte de paradă. Au fost fabricate circa 20 de bucăți, se părea că armata rusă dorea achiziționarea a 2300 de bucăți, dar nu a intrat în producția de serie. Un comunicat spunea că aceasta va începe după finalizarea tuturor testelor, dar după începerea războiului din Ucraina tăcerea a învăluit soarta acestui tanc. Iar faptul că Rusia nu îl introduce măcar demonstrativ în testele de luptă reale din Ucraina denotă teama responsabililor ruși de a nu se face de rușine în cazul pierderii unui astfel de tanc, și cu asta potențialelor comenzi internaționale, cum s-a întâmplat cu alte sisteme de armament rusesc mult lăudate, dar care nu au trecut testul suprem al participării în luptă.

Revenind, spuneam că Rusia a început războiul cu tancuri și transportoare blindate noi sau modernizate în proporție covârșitoare. La capitolul transportoare blindate, ne referim la BMP-3, mult avansat față de BMP-1 sau BMP-2 din anii 60 sau 70, dar și ele existente în inventarul forței invadatoare din 2022.

Dar riposta ucrainenilor, bazată pe dronele turcești Bayraktar TB-2 și pe sistemele americane antitanc pentru infanterie FGM-148 Javelin, a făcut prăpăd în rândul tancurilor și vehiculelor blindate rusești, indiferent dacă erau moderne sau mai vechi.

Tactica greșită a rușilor, care au invadat la sfârșitul lui februarie, când începeau dezghețul și ploile de primăvară, așa numita rasputița, care a transformat tot terenul de stepă al Ucrainei pe calea de acces a rușilor într-o mlaștină, i-a obligat pe aceștia să folosească doar drumurile asfaltate sau pietruite, orice încercare de a ieși de pe aceste drumuri având drept rezultat împotmolirea vehiculelor rusești în noroaie. Dacă rușii și Putin ar fi tras învățăminte din istorie, respectiv din al doilea război mondial cu care se laudă atât, ar fi trebuit să știe asta. Terenul din mare parte din Ucraina este impracticabil pentru o invazie pe scară largă toamna și primăvara, tocmai din cauza acestui fenomen numit rasputița, când singurele căi de deplasare pentru o forță militară invadatoare sunt puținele drumuri asfaltate. Românii și germanii au simțit asta în 1941 și 1942, iar sovieticii în 1943 și 1944. De aceea în Ucraina existau doar ofensive de vară, când terenul era uscat, și de iarnă, când era înghețat.

Dar rușii au invadat la sfârșitul lui februarie când începea rasputița, fapt care i-a obligat să se deplaseze în coloane pe drumurile principale, dacă ar fi încercat să învăluie ar fi sfârșit împotmoliți, sunt suficiente imagini de atunci cu tancuri și vehicule blindate rusești îngropate în noroi și apoi abandonate. Iar acest mod de deplasare (vă amintiți coloana de 60 de kilometri către Kiev) este foarte vulnerabil la atacurile din flanc. Unități mobile de infanterie ucraineană se infiltrau pe flancurile acestor coloane nesfârșite de blindate rusești înghesuite pe șosea și le angajau cu rachete Javelin americane, NLAW britanice sau Stugna-P (Skif) ucrainene și altele. În plus, a fost un teren ideal pentru dronele turcești Bayraktar TB-2, cu 18 astfel de drone deținute la începutul războiului ucrainenii au produs pierderi enorme în forțele blindate rusești.

Astfel, până la abandonarea de către ruși a direcției nordice de atac, respectiv axele Kiev, Cernigov, Summy și parțial Harkov, pierderile rusești în oameni și material militar au fost enorme. Ne amintim de imaginile cu coloane întregi de blindate rusești transformate în mormane de fiare vechi contorsionate de incendii.

Ori, aceste pierderi enorme de tancuri și vehicule blindate în acțiuni care nu au implicat neapărat ciocniri de tancuri pe câmpul de luptă, cum poate credeau planificatorii ruși, și-au spus cuvântul asupra stocului de tancuri și transportoare blindate moderne ale Rusiei.

Situația pierderilor se vede cel mai bine pe siteul Oryx, care înregistrează și cumulează de la începutul războiului pierderile în tehnică de luptă de ambele părți, dar numai cele confirmate vizual și cu poziția lor, pentru a nu influența acuratețea informațiilor. Astfel, pe acest site, puteți urmări pierderile de material confirmate ale rușilor și ucrainenilor, cu dată, locație și tip de material, inclusiv tipul de tanc sau vehicul blindat distrus. Desigur, pe acest site, sunt înregistrate doar pierderile confirmate vizual, cu locație și imagine, pierderile reale sunt mai mari deoarece nu cuprind cele care nu sunt confirmate vizual. Indiferent, acestea ne oferă o imagine destul de apropiată față de pierderile reale, dacă sunt ajustate proporțional. Un aspect este clar, pierderile rușilor sunt mult mai mari decât cele ale ucrainenilor.

Ori, chiar aici, pe Oryx, putem vedea cum proporția tancurilor moderne distruse se schimbă pe măsură ce războiul din Ucraina continuă. În anul 2022 aproape 70% din tancurile distruse erau tancuri moderne sau modernizate de către Rusia, în 2023 proporția scade la 30%, restul fiind tancuri vechi din inventarul Uniunii Sovietice (T-84, T-80 și T-72 nemodernizate) plus tancuri antice, putem spune așa, sau de muzeu, cum ar fi T-55 sau T-62, în proporție de 10%. În 2024 se menține proporția tancurilor moderne distruse la aproximativ 30%, dar crește cea a tancurilor antice la 20%. Totodată, apar tancurile vechi care au fost cât de cât modernizate cu unele upgradări, cât a fost posibil în urma sancțiunilor, acestea în proporție de 15%.

Să fim foarte bine înțeleși, consider că această statistică este deosebit de relevantă asupra proporției tancurilor rusești active pe câmpul de luptă și cum s-a schimbat acesta în ultimii doi ani. Fiindcă ucrainenii nu distrug tancurile selectiv, adică aleg să distrugă un anumit tip de tanc ce îi atacă cruțându-l pe altul. Nu, ei distrug orice tanc îi atacă, dacă pot. Ori, această statistică ne arată faptul că inventarul de tancuri moderne sau modernizate de către ruși se epuizează, astfel că ei sunt nevoiți să apeleze tot mai mult la tancurile vechi din inventarul fostei Uniuni Sovietice, chiar dacă acestea sunt total depășite în conjunctura războiului modern.

Aceeași tendință se menține și în cazul vehiculelor blindate. Rusia a început invazia cu circa 600 de BTR-3, versiunea modernizată a vechiului BTR-1 și BTR-2, existente din anii 60-80. BTR-3 erau circa 20% din forța inițială de atac în 2022. A fost confirmată distrugerea a peste 500 BTR-3, dar sunt mai multe, respectiv pierderi neconfirmate și pierderi din alte cauze decât distrugerea de către inamic, respectiv defecțiuni sau alte cauze. Producția rusească de BTR-3 reușește să compenseze abia parțial aceste pierderi, fie prin producerea de noi BTR-3 sau prin upgradarea BTR-2 la standarde (estimarea occidentală a producției de IFV rusești este de 463 pe an). Dar, repet, doar parțial, în urma sancțiunilor vestice care fac imposibilă dotarea cu piese și senzori moderni. Astfel că flota de transportoare blindate rusești a ajuns să fie dominată de vechile BTR-1 și BTR-2 din depozitele sovietice. Fără protecție adecvată contra noilor amenințări de pe câmpul de luptă, cum ar fi dronele FPV, spre exemplu, sau loviturilor de rachete antitanc portabile. De aceea nu trebuie să ne mirăm că pierderile rușilor în materie de blindate sunt atât de mari.

Dar de unde vin aceste vehicule blindate nemodernizate care activează în Ucraina? E simplu, din depozitele imense ale armatei sovietice, unde sunt stocate de zeci de ani tancuri și vehicule blindate de pe vremea Războiului Rece. Problema care se pune este faptul că acestea sunt stocate sub cerul liber timp de zeci de ani, ajungând să fie într-o state deplorabilă din punct de vedere al gradului de utilizare. Zeci de ani de ploi, ninsori, înghețuri, au transformat mai mult sau mai puțin aceste relicve ale Războiului Rece în mormane de fiare vechi acoperite de rugină.

Dar nevoia i-a făcut pe ruși să apeleze și la aceste rezerve, și acest aspect se vede în războiul di Ucraina. Rușii au intrat adânc în aceste depozite și au activat tot ce puteau pentru a trimite echipament militar în Ucraina, chiar dacă era vechi și depășit. Vorbim de mult mai mult decât ne-am fi putut închipui.

Am să dau doar ca exemplu situația urmărită de unii analiști care au comparat depozitele armatei ruse din 2021 cu situația actuală pe baza imaginilor oferite prin satelit. Aceștia au identificat depozitele armatei sovietice de pe teritoriul Rusiei și au împărțit inventarul acestora în tancuri și vehicule blindate în trei categorii: stare decentă, proastă sau dezastroasă. Ce au observat aceștia este faptul că din toate depozitele rusești de pe vremea sovietică au început să dispară tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie, oricât de vechi, și au început să apară pe frontul din Ucraina, un alt semn că armata rusă se degradează tot mai mult din punct de vedere material și începe să apeleze la depozitele arhaice. Nu toate tancurile sau IFV-urile dispărute din depozite ajung pe front, multe sunt folosite pentru canibalizare, respectiv despuierea de piesele de schimb în așa fel încât din câteva tancuri în stare proastă sau dezastruoasă să poți face unul funcționabil cât de cât.

Ca exemplu, în 2021 existau în depozitele fostei armate sovietice circa 1200 de tancuri T-80B și T-80BV considerate a fi în stare decentă, în 2024 mai sunt 200. Acestea nu au putut fi modernizate decât într-o mică măsură, având în vedere embargoul occidental asupra tehnologiei de vârf, iar adăugarea de cuști metalice deasupra turelei nu le protejează suficient împotriva loviturilor dronelor ucrainene. Mare parte dintre acestea le putem regăsi pe lista Oryx a pierderilor rusești.

Artileria

Această armă a fost și este încă piesa de bază a superiorității rusești pe câmpul de luptă, pe lângă superioritatea în efective umane. Artileria este cel mai mare ucigaș în bătălie, ea produce cel mai mare număr de victime în tot decursul istoriei, de când a apărut, iar războiul din Ucraina nu face excepție. Să ne amintim, la asediul Sieverodonetsk și Lysyceansk în 2022 rușii aveau o superioritate în artilerie de 10 la 1, la Bakhmut în 2023 de 6 la 1, la Avdiivka la începutul lui 2024 de 5 la 1. Această superioritate în artilerie, care vedem că scade progresiv, își are explicația prin alte aspecte.

Rușii au superioritate în artilerie clasică, tunurile de câmp de pe vremea sovietică, esențiale în războiul de uzură, de poziții. Barajul de artilerie asupra tranșeelor sau pozițiilor ucrainene se realizează cu artileria clasică, un potop de obuze care să distrugă totul pe aria desemnată. Am văzut efectele asupra orașelor disputate, cum ar fi Marinka, Bakhmut sau Avdiivka. Și aici rușii au superioritate absolută în piese și muniție față de ucraineni.

Pentru a compensa, aliații NATO au trimis în Ucraina mai multe piese de artilerie și obuziere, cum ar fi PzH 2000 german, Krab polonez, AS-90 britanic sau Ceasar francez. Problema e că acestea sunt foarte scumpe, o lovitură costă mult mai mult decât un obuz clasic, dar avantajul este bătaia mai mare și precizia la metru, plus efectul distrugător superior. De aceea sunt folosite contra unor ținte precise de valoare mare, nu pentru focuri de baraj caracteristice acestui tip de război de uzură. Deci, pot fi folosite în tiruri de contrabaterie, la punct fix, sau pentru distrugerea punctelor de comandă inamice, sau împotriva țintelor de valoare. Dar este contraproductiv să fie utilizate contra unui atac de infanterie, de exemplu, sau împotriva lucrărilor de tranșee.

Dar mai este un aspect care explică penuria de muniții de artilerie a ucrainenilor. Est-europenii au dat ucrainenilor din stocurile lor ce au putut în materie de artilerie de concepție sovietică, și ce muniție de acest tip mai aveau prin depozite. Dar obuzierele occidentale sus-menționate folosesc muniție calibre NATO, 155 mm în loc de 152, sau 125 în loc de 122. Țările NATO nu fabrică muniții de tip sovietic, cu două excepții, România și Bulgaria, și acestea în cantitate limitată. Iar producția celor două țări, plus cea a Ucrainei, nu poate ține pasul cu consumul enorm de muniții clasice în acest război de uzură. De aici inițiativa cehă de a procura un milion de obuze pentru ucraineni din surse externe NATO și UE.

În schimb, rușii au accelerat producția proprie și au beneficiat și de ajutor din state paria, ca și Coreea de Nord și Iranul, acesta din urmă furnizând și o cantitate importantă de drone Shahed-3 cu care rușii atacă orașele ucrainene. Conform estimărilor think-tank-ului britanic RUSI (Royal United Service Institute), rușii au o producție în 2024 de 1325000 de obuze de 152 mm și de 800000 de 122 mm, iar în materie de rachete de artilerie, de la 33000 înainte de război la 500000 în 2024, iar pentru rachete de MLR 2800 în 2023 la 17000 în 2024. Tot RUSI estimează o producție de 463 IFV pe an, plus în jur de 240 de tancuri T-90 pe an.

Referitor la obuze, Rusia a beneficiat de circa un milion din Coreea de Nord, plus încă de două ori pe atâta într-o nouă tranșă, și nu știm ce s-a stabilit la întâlnirea dintre Putin și Kim Jong Un de curând. Problema cu statele paria ca și Coreea de Nord și Iranul este că occidentul sau comunitatea internațională nu au cum să împiedice genul acesta de comerț militar cu Rusia. Fiindcă nu au ce face pe acest aspect. Unui stat care trimite armament Rusiei i se pot impune sancțiuni economice, politice, diplomatice etc. Dar în cazul Coreii de Nord și al Iranului ce sancțiuni să mai impui, din moment ce au fost impuse deja, sunt izolate pe plan internațional, sunt state paria, doar cei de o teapă cu ei, chiar Rusia, mențin relații cu acestea. Unii vor zice că suferă populația, este adevărat, dar în aceste regimuri populația suferă și cu sancțiuni, și fără sancțiuni, deoarece acestor regimuri nu le pasă de populația proprie. Așa cum Rusiei nu îi pasă câți cetățeni ruși mor în Ucraina.

Dar problema cea mai gravă, și care poate deveni crucială în curând, este ce primesc regimurile din Iran și Coreea de Nord în schimbul ajutorului militar acordat Rusiei. Alimente, grâu, produse industriale? Puțin probabil, deoarece, cum am spus, acestor regimuri nu le pasă de propria populație. Dar s-ar putea să fie vorba de tehnologie nucleară militară de vârf, ceea ce ar putea deveni o problemă majoră pentru comunitatea internațională, având în vedere ambițiile nucleare ale celor două dictaturi.

Revenind la chestiunea artileriei, este bine de reținut un aspect. Tunurile clasice au o problemă, respectiv faptul că țeava interioară se decalibrează și se poate distruge după un număr de circa 100 de lovituri. Ori, după ce trage aproximativ o sută de obuze, țeava interioară a tunului trebuie schimbată. La fel la tancurile din generația veche. Când trage cu muniție nord-coreeană de proastă calitate, schimbarea trebuie făcută mai repede. Dar rușii nu au prevăzut la începutul invaziei această posibilitate, așa că nu există suficiente țevi interioare pentru schimb. Mai există și tunurile distruse sau defectate, astfel că artileria rusă a intrat într-un proces accelerat de degradare, există informații despre tunuri care explodează sau se defectează în timpul tragerii. Ca paranteză, nu se aplică la sistemele MLR, care sunt cu țeavă lisă.

Astfel, și tunurile vechi existente în depozitele sovietice au început să dispară într-un ritm accelerat pentru a înlocui pierderile din Ucraina, nu neapărat din cauza distrugerii directe (și aceasta importantă), cât și din cauza defecțiunilor și ieșirii din uz din cauzele menționate, care în mod sigur reprezintă un procent important. Un exemplu, tunul de 122 mm D-30, fabricat în anii 50, nu a fost prezent în primul an al invaziei Rusiei în Ucraina. Ulterior au apărut la televiziunea rusă imagini cu acest tun pe front. Comparând imaginile din satelit cu depozitele sovietice înainte de război și de acum, se observă că din circa 3200 astfel de tunuri în 2021 acum au mai rămas 937 în stare proastă în stocurile vechi.

Un exemplu elocvent care ilustrează această degradare materială a artileriei, pe lângă degradarea în materie de tancuri sau alte materiale de război, dar și o dovadă clară a implicării Coreii de Nord și Iranului în furnizarea de muniții, în ciuda contestării de către ambele părți. Pe frontul din Ucraina a apărut sistemul M-46, proiectat în anii 40 și intrat în producție de serie în 1951. Dar acesta folosește muniție de 130 mm, care nu mai este fabricată în Rusia de zeci de ani. Rusia produce muniție de 100, 115, 122, 125, 152 și 203 mm, dar nu de 130 mm. Dar muniție de 130 mm au din plin Iranul și Coreea de Nord, așa că trageți singuri concluzia de ce a fost reactivat tunul M-46.

Dar problema pentru ruși este faptul că depozitele sovietice încep să se golească, tot ce era în condiții decente a fost deja transferat în malaxorul din Ucraina, iar cele aflate în condiții proaste sau foarte proaste au început să fie canibalizate pentru piese de schimb în efortul de a face din câteva proaste măcar unul în condiții decente pentru a putea fi trimis pe front. Dar ce se va întâmpla când se va ajunge la fundul sacului?

O chestiune referitoare la observațiile din satelit, tot acestea au atras atenția supra faptului că mare parte din sistemele antiaeriene de tipul S-300 sau S-400 de la bazele rusești din interiorul Rusiei, inclusiv la bazele aeriene active, aflate pe poziții înainte de 2022, au dispărut. În mod sigur au fost trimise pe frontul ucrainean. Atunci nu trebuie să ne mirăm cum dronele ucrainene lovesc și distrug avioane performante la sol tocmai pe aceste baze aeriene aflate mult în interiorul Rusiei.

Despre acuratețea informațiilor

Poate unii se vor întreba de ce folosesc informații din surse occidentale și nu și pe cele din sursele rusești, deși siteul Oryx este destul de obiectiv, prezentând pierderile de ambele părți, desigur, doar cele confirmate. Ca aspect real, în privința pierderilor, și aceste surse au limitările lor, deoarece înregistrează doar pierderile confirmate vizual, pierderile reale sunt în mod sigur mai mari, dar proporția este, ca și statistica, aproape de realitate.

Am să dau câteva exemple de ce nu am încredere în sursele rusești referitor la pierderi. Iată ce susține ministerul apărării din Rusia referitor la pierderile ucrainene din timpul operațiunii militare speciale (se încăpățânează să nu folosească termenul război) până în iulie 2024.

Avioane militare ucrainene distruse până în iulie 2024: 626. La începutul invaziei din 2022 ucrainenii aveau circa 150 de avioane, au mai primit câteva zeci de Mig-uri și Suhoi-uri de la partenerii est-europeni ce le mai aveau în inventar. Deci, totalul avioanelor militare ucrainene ar putea fi de maxim 200, dar rușii au distrus 626.

Mai departe. Ucrainenii au început războiul din 2022 cu 354 MLR-uri. Au mai primit 113 bucăți, un total de 467. Dar rușii au distrus, conform ministerului lor al apărării, 1370 de MLR-uri ucrainene. Deci, rușii au distrus toate MLR-urile ucrainene, plus 903 MLR-uri ucrainene care încă nu au fost livrate.

Mai departe, rușii spun că au distrus 16528 de tancuri și vehicule blindate (nici măcar ei nu au atâtea) și 23453 echipamente speciale, nu știm ce reprezintă acestea fiindcă nu se specifică. Deci, cifre absolut absurde.

Asta ca să vă luați după aiurelile ce le spun rușii. Deci, cum ai putea să faci o analiză corectă după datele furnizate de către ruși, dar luate ca literă de lege de către susținătorii lor? Cifre atât de absurde că nici nu mai merită comentate, darămite luate în seamă.