Am văzut cum se desfășoară jocul de-a pacea în Ucraina, în care s-a implicat președintele Trump ca să fie el care aduce pacea, cum a promis în campania electorală, respectiv pacea ”în 24 de ore”. Era clar că nu vor fi 24 de ore, dar Trump pare foarte încrezător că va aduce pace, dar el încă nu înțelege ce se întâmplă acolo, și că nu poți obține pace oricum, dacă cel puțin una din părțile implicate în război nu doresc această pace. Trump, în abordarea sa cel puțin ciudată, a pus inițial presiune pe Ucraina pentru a încheia pacea, adică pe victima agresiunii, în același timp favorizând deschis Rusia, în ideea că a pornit negocierile cedând enorm de multe Rusiei fără să obțină nimic în schimb. Adică a spus că Ucraina nu va fi membră NATO, că va trebui să cedeze teritorii etc. Ce fel de negociere este aceasta, ce mare negociator (după cum spun fanii săi) este Trump care renunță la o poziție bună, renunță la cărțile sale, după cu îi place să se exprime prin analogie cu jocul de poker, fără să obțină absolut nimic în schimb din partea Rusiei?

Pe când ar fi trebuit să intre în negocieri de pe poziții dure, fiindcă numai așa poți negocia cu rușii, după cum spune istoria și experiența americană de opt decenii de negocieri cu URSS și apoi cu Rusia. Cum ar fi fost dacă Trump ar fi venit și i-ar fi transmis lui Putin că dacă nu este de acord cu încetarea focului pentru 30 de zile, bagă Ucraina în NATO și aplică Articolul 5? Putin ar fi devenit imediat mai maleabil, ar fi început târguiala, ar mai fi lăsat de la el, iar Trump ar fi putut renunța la includerea Ucrainei în NATO, dar în schimbul unor concesii din partea lui Putin. La fel ideea cu cedarea de teritorii din partea Ucrainei, Trump putea veni la negocieri de pe o altă poziție de forță, cerând Rusiei retragerea la granițele din 1991, recunoscute chiar de către Rusia. Din nou ar fi început negocierile, fiecare mai lăsa de la el etc. Dar pornea de la o poziție de forță, de la un upper hand pe care îl avea. Dar Trump a venit din start de pe o poziție inferioară, fiindcă a renunțat singur și de bună voie la poziția de superioritate pe care o avea.

Și avea poziția de superioritate, fiindcă Rusia în trei ani de război cu pierderi colosale nu a reușit să-și atingă obiectivele minimale, fiindcă la cele maximale renunțase deja după eșecul ofensivei spre Kiev, Summy și Cernigov. Să ne amintim, la declanșarea invaziei de la 24 februarie 2022, Rusia cerea denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, adică schimbarea conducerii ucrainene cu una obedientă Rusiei și dezarmarea armatei ucrainene. După ce la începutul lunii aprilie au fost nevoiți să se retragă de pe direcțiile din nord, respectiv Kiev, Cernigov și Summy, Rusia și-a redefinit obiectivele, respectiv cucerirea Donbass-ului. Și le-a rafinat prin toamnă, odată cu anexarea pe hârtie a oblasturilor Luhansk, Donetsk, Zaporoje și Kherson, pe care nu le controla decât în parte, caz poate unic în istorie când cineva anexează un teritoriu pe care nu îl stăpânește.

Dar, vedem acum, după mutarea dezastroasă de deschidere a negocierilor de către Trump, pretențiile rușilor s-au întors la cele dinainte de invazia din 2022, de parcă rușii ar fi câștigat deja războiul, și nu ar fi împotmoliți într-o luptă de uzură de peste trei ani în care au pierdut aproape un milion de morți, răniți și dispăruți. Sunt pretențiile unui învingător, de parcă ar fi victorioși, de parcă ar fi defilat cu armatele prin centrul Kievului, pe când nu au reușit să cucerească în întregime niciunul dintre cele patru oblasturi, obiectivele lor minimale. Iar economia lor este în pragul colapsului, după cum s-a exprimat însuși Trump.

Și totuși, Trump pune presiune pe Ucraina, victima, ca să accepte un plan de pace, deși din deschidere i-a luat toate atuurile, sau cărțile din mână, după cum spunea Trump. L-a umilit pe Zelenski la Casa Albă, apoi a oprit ajutorul american și furnizarea de informații favorizându-i pe ruși să recucerească Kursk. Adică a pus presiune pe Ucraina și i-a favorizat direct pe rușii agresori, fără să vină cu vreo condiție față de Rusia, măcar ca și contrapartidă la câte a cedat înainte să înceapă discuțiile.

Acest lucru ne duce cu gândul la ce a fost în capul lui Trump când a început negocierile. Adică ori e incompetent sau pur și simplu prost, ori e un negociator de toată jena (deși calitățile lui de negociator sunt ridicate în slăvi de către toți susținătorii săi, dar până acum nu prea le-am văzut), ori joacă pentru Rusia, și atunci este un trădător al SUA și al cauzei occidentale. Despre ultima variantă, având în vedere toate deciziile controversate și enorm de costisitoare, unele ireparabile, luate împotriva intereselor americane, am vorbit într-o analiză anterioară (vezi https://karadeniz-press.ro/trump-omul-rusiei/ ).

Așa că nu este de mirare că pretențiile rusești pentru încheierea nu neapărat a păcii, ci și chiar a unui armistițiu, au crescut exponențial, ajungând de domeniul absurdului. Putin vine cu cereri de parcă ar fi câștigat războiul, iar Trump le privește cu îngăduință și pare decis să le îndeplinească, spre uluirea tuturor factorilor responsabili din întreaga lume democratică. Este de neînțeles gradul de alienare strategică de care dă dovadă administrația americană actuală, membrii ei par ca niște copii infantili într-un joc cu mize enorme pentru întreaga planetă.

Spun că se pregătesc pentru o confruntare cu China, dând de înțeles că din acest motiv menajează Rusia, o nouă absurditate, fiindcă nu există nicio garanție că o Rusie revigorată se va poziționa contra Chinei alături de SUA, ba dimpotrivă, Putin și Rusia după Putin va merge tot cu China, care i-a susținut și care a ancorat Rusia la remorca sa. În același timp, își transformă aliații occidentali în adversari, aliați care i-ar fi alături în confruntarea cu China, și al căror aport ar avea o greutate mult mai mare decât Rusia în eventuala balanță de putere, ca să vorbim în termenii realismului. S-a văzut asta în faptul că aliații occidentali i-au fost alături Americii în costisitorul război împotriva terorismului, i-au fost alături în Irak și Afghanistan dându-și tributul de sânge, inclusiv România, iar vicepreședintele SUA, un incompetent, ia în derâdere acest aspect, chiar și față de cel mai apropiat aliat al SUA, Marea Britanie. Să nu ne fie cu mirare dacă aliații europeni se vor gândi de două ori când SUA va avea nevoie de aliați.

Dar Trump se bazează pe Rusia, pe Putin, cel care a mințit continuu și a încălcat toate tratatele în vigoare, chiar și pe cele semnate cu mâna lui. Pe ce se bazează Trump în relația cu Putin? Că este prietenul lui, că au trecut prin multe împreună (!), că crede în cuvântul lui? Cuvânt pe care și l-a încălcat de fiecare dată? Este o gândire de analfabet în ale strategiei și relațiilor internaționale, iar Trump stabilește noi recorduri în acest domeniu.

Revenind la pacea negociată, am văzut că Ucraina, după ce a fost presată de Trump, a acceptat ideea încheierii păcii, chiar și un acord pentru mineralele sale rare în favoarea SUA, dar cere garanții că rușii nu vor ataca din nou. Trump nu vrea să ofere nicio garanție, decât cuvântul lui Putin, care după experiența întregii lumi, nu valorează absolut nimic. Vorba lui Stalin, idolul lui Putin, tratatele nu valorează nici cât hârtia pe care sunt scrise. Dar Trump insistă că Putin nu își va încălca cuvântul dat lui, lui Trump. Dacă asta este piatra de temelie a acordului de pace, vai de capul lumii acesteia! În care cea mai mare putere mondială a ajuns să fie condusă de un astfel individ!

Până la urmă, dacă citim printre rânduri, Putin nu vrea o pace negociată, ci doar una în condițiile lui care devin din nou maximale, de când Trump îl favorizează, împotriva întregului curs al războiului, al strategiei, dar și al logicii elementare.

De ce Putin nu acceptă decât pacea lui?

Explicația este foarte simplă, nu se poate prezenta pe plan intern decât cu o victorie clară, altfel își vede șubrezită poziția de lider, tot pe plan intern. Toate deciziile lui Putin se învârt în jurul acestui deziderat, victorie sau dispariția lui, aici putând fi luată în calcul chiar dispariția lui fizică. Fiindcă, după trei ani de război, cu pierderi de aproape un milion de soldați (morți și răniți), cu distrugerea economiei și degradarea poziției internaționale a Rusiei, ce a ajuns un stat paria, scos din circuitele economice și izolat diplomatic (doar dictaturi ca și Iranul, Coreea de Nord și state autoritare din Lumea a Treia mai mențin relații), cu o bază materială militară erodată puternic (peste zece mii de tancuri distruse, ca să dăm doar un exemplu), nu poate veni cu jumătăți de măsură, nu poate livra o pace de compromis pentru rusul de rând, care îl privește pe Putin ca pe un tătuc atotputernic și atotștiutor.

Rușii i-au acordat încredere și îi acordă în continuare, chiar dacă s-a transformat într-un dictator, îndură lipsurile și pierderile, sunt obișnuiți cu asta, cu condiția ca tătucul Putin să le livreze victoria și să facă din Rusia o mare putere de spaima căreia tremură întreaga lume. Adică rușii renunță la libertate, îndură lipsuri inimaginabile pentru cetățeanul occidental, cu condiția să știe că Rusia e o mare putere temută de întregul mapamond. În schimb, ei se mulțumesc cu rația de votcă și atât.

Iar dacă Putin acceptă o pace care nu este echivalentă cu o victorie clară, ceea ce înseamnă în mintea rusului cucerirea măcar a unei bune părți din Ucraina și transformarea restului într-un satelit obedient, de tipul Belarusului, rușii s-ar putea întreba dacă chiar au meritat aceste sacrificii în oameni și sacrificiile economice îndurate timp de trei ani pentru o iluzie vândută de Putin. Și asta i-ar putea face să se revolte, spaima supremă a lui Putin, molipsirea rușilor de boala revoluțiilor colorate, cum au fost cele din Georgia (2003), Ucraina (2004 și Euromaidanul din 2014), dar și din Belarus în 2020, când doar intervenția forțelor de represiune rusești l-a menținut pe Lukashenko la putere.

Ca argument ne stau datele istorice din secolul precedent. Înfrângerea imperiului rus în războiul ruso-japonez (1904-1905) culminând cu dezastrul naval al flotei rusești la Tsushima (1905) a dus la o adevărată revoluție în imperiu, care cu greu a fost înăbușită în sânge. Pierderile enorme ale rușilor în primul război mondial, între 1914 și 1917, au dus la revoluția din martie 1917 prin care țarul Nicolae al II-lea a fost înlăturat, iar ulterior, în noiembrie 1917, puterea este preluată printr-o lovitură de stat de bolșevicii lui Lenin. A urmat un război civil devastator între roșii și albi, între bolșevici și monarhiști, ce a durat din 1917 până în 1923, cu peste cinci milioane de victime, cam jumătate din victimele totale ale primului război mondial. Înfrângerea din războiul din Afghanistan (1979-1989) a fost un catalizator al prăbușirii URSS în 1991, dar și al pierderii de către URSS a țărilor din Europa de Est. Toate acestea sunt exemple clare a ceea ce ar însemna pentru Rusia o înfrângere militară, care inevitabil duce la o revoltă pe plan intern, amenințând conducerea și de multe ori reușind să o răstoarne, dar toate acestea cu un preț enorm pentru ruși. Fiindcă rusul merge la război, moare și îndură lipsuri de neimaginat, dar vrea să vadă că efortul lui este răsplătit, că Rusia devine mai mare și mai puternică în urma războiului și a sacrificiului său.

Asta se întâmplă când Rusia pierde un război, urmează nemulțumiri, frământări, revoluții. Pierderea unui război se întoarce inevitabil contra puterii politice care riscă să piardă puterea, uneori chiar și viața.

Excepția. În al doilea război mondial sovieticii au suferit pierderi colosale în oameni (peste 26 de milioane, cifra poate fi mult mai mare) și material, țara era distrusă, populația era sărăcită enorm, oricum nu o ducea prea bine nici mai devreme, având în vedere regimul comunist și epurările lui Stalin care au produs milioane de victime înainte de război, plus foametea organizată din Ucraina și alte regiuni (Holodomorul). Dar rușii/sovieticii au strâns din dinți și au luptat, chiar dacă erau folosiți ca și carne de tun, ca și acum în Ucraina. Au luptat și au învins. Au avut pierderi mai mari ca și în toate războaiele menționate până acum, cumulat. Dar nu s-au revoltat. De ce? Fiindcă au câștigat, victoria lor a fost deplină, armatele sovietice au intrat în Berlin și au pus steagul pe clădirea Reichstagului, Armata Roșie a ocupat întreaga Europă de Est și și-a impus regimuri comuniste aliate. O victorie deplină, URSS a învins inamicul, i-a ocupat capitala și s-a extins spre est, plus și-a asigurat estul Europei ca și state vasale. URSS a ajuns în centrul Europei unde va sta timp de 45 de ani.

Astfel, în ciuda pierderilor enorme, mult mai mari decât în alte războaie în urma cărora s-au ridicat împotriva conducerii, de data asta nu au făcut-o. De ce? Fiindcă au învins, a fost o victorie categorică, au extins imperiul și au ocupat jumătate din Europa pentru prima oară în istorie. Iar rusul de rând, mujicul rus, a fost mulțumit. A suferit mai mult decât în întreaga sa istorie, a dat un tribut de sânge mai mare decât în întreaga sa istorie, dar Rusia a devenit mai mare, mai puternică, o țară de care se teme întreaga lume. Și doar asta îl interesează, plus sticla de votcă.

Acum, revenind la situația actuală, înțelegem de ce Putin nu poate accepta decât o pace în termenii lui, care să îi aducă alura unei victorii decisive împotriva ucrainenilor. Nu poate accepta nimic altceva decât o victorie categorică, altfel riscă să fie răsturnat. Deoarece a pierdut în trei ani de război aproape un milion de oameni, spre comparație, în Afghanistan URSS a pierdut în zece ani undeva la 30000 de morți și 60000 de răniți, după datele oficiale. Asta înseamnă undeva la 9000 pierderi pe an, morți și răniți. Dar în Ucraina, în trei ani, cifra este de 300000 de morți și răniți pe an, de 33 de ori mai mult.

Credeți că Putin, dacă nu vine cu o victorie comparabilă cu a lui Stalin în 1945, confruntat cu aceste cifre, va mai rămâne mult în scaunul de la Kremlin? Sau va mai rămâne în viață?

De aceea vrea continuarea războiului și acum, când Trump îi aruncă un colac de salvare, în ciuda tuturor considerentelor ce țin de strategie sau logică, nu va încerca să tragă cât mai mult spre o victorie deplină, respectiv desființarea Ucrainei ca stat, doar ca să își conserve puterea? Fiindcă fără asta viitorul său este extrem de incert.

Dar mai este un aspect pentru care Putin nu are de ales altceva decât continuarea războiului, practic nu are de ales. Un aspect mai puțin cunoscut și dezbătut, despre care voi vorbi aici.

Sindromul afghan

Este o denumire generică a afecțiunilor de care sufereau veteranii din războiul sovieto-afghan (1979-1989) reîntorși în țară. Este oarecum de tipul sindromului Vietnam prezent la veteranii americani din acest război, ulterior i s-a dat denumirea de PTSD (Post Traumatic Stress Disorder), afecțiune ce afectează majoritatea veteranilor din teatrele de operațiuni. Dar dacă în cazul SUA și altor națiuni acest sindrom a fost identificat și s-a încercat consilierea și tratarea celor ce sufereau din această cauză, în URSS și Rusia de după 1990 acest sindrom nu era recunoscut ca boală și veteranii suferinzi erau lăsați în plata Domnului. Astfel, acești Afghantsy, cum au fost numiți de societatea rusă, neputându-se adapta la viața civilă, au comis nenumărate fapte infracționale, tâlhării, violuri și crime violente, plus că s-au asociat în bande și organizații criminale, majoritatea recrutați de mafia rusească. A fost unul din factorii pentru care societatea civilă s-a întors împotriva conducerii și a rezultat disoluția URSS.

Vorbim aici de un număr relativ redus de Afghantsy care au putut destabiliza societatea sovietică, dar datele istorice vorbesc de o creștere a criminalității imediat după al doilea război mondial, deși URSS ieșise victorioasă și cu câștiguri enorme, fapt care l-a făcut pe Stalin să strângă și mai mult șurubul în 1946. Dar era victorios și a putut să o facă fără prea mari probleme.

Dar, ce va face Putin cu un număr mult mai mare de veterani întorși acasă și suferind de sindromul ucrainean, cu deja numiții Ukraintsy, sindrom mult mai grav și mai acut decât cel afghan, din moment ce mult mai mulți militari au fost implicați în războiul din Ucraina, iar pierderile au fost mult mai mari, după cum am arătat mai sus. Încă o chestiune, în Afghanistan au fost trimiși recruți tineri, de 20 de ani, dar în Ucraina au fost trimiși inclusiv persoane cu antecedente periculoase, cu crime la activ, după cum am expus în analizele anterioare. Grupul Wagner a recrutat din închisorile rusești cel puțin 50000 de criminali, ulterior Ministerul Apărării rus a recruta încă cel puțin 100000. O parte din ei, care au scăpat și și-au încheiat contractul, au revenit în Rusia, iar în zonele respective criminalitatea a crescut exponențial, practic a explodat. De exemplu, într-un singur eveniment, un astfel de veteran a ucis șase persoane în Karelia în august 2023.

Pe lângă cei cu trecut criminal, sunt și cei din regiunile mai sărace ale Rusiei, majoritatea celor încorporați pentru a lupta în Ucraina. Aceștia au primit o plată mult mai mare pentru serviciul lor în Ucraina decât puteau câștiga într-un deceniu, unii în întreaga lor viață. Revenind acasă, dezamăgiți că nu pot obține aceleași venituri, au decis să facă ce au învățat și știau mai bine, respectiv exercitarea violenței împotriva civililor ruși, așa cum făceau cu cei ucraineni. S-au înscris în activități criminale, vânzarea de arme și droguri, dar și jafuri armate, tâlhării, violuri și crime.

Problema majoră, mai ales în republicile non-ruse de unde provin majoritatea recruților, este că acești veterani sunt considerați eroi ai Rusiei, iar justiția evită să îi condamne, ei scăpând de cele mai multe ori cu o amendă simbolică. Iar poliția și forțele de ordine nu au cum să îi țină în frâu, deoarece rândurile lor sunt mult subțiate prin faptul că mulți polițiști din aceste regiuni sunt trimiși pe frontul din Ucraina. Dacă la ora actuală sunt astfel de probleme, ce va fi dacă, în cazul încheierii păcii, o întreagă hoardă de astfel de veterani se întoarce acasă, în civilia cu care nu mai sunt obișnuiți? Societatea civilă, mai ales în republicile non-ruse mai depărtate de Moscova, se va confrunta cu adevărate războaie între bande făcându-le să semene mai mult cu regiunile din America Centrală confruntate cu războaiele între cartelurile de droguri, iar autoritatea guvernului de la Moscova asupra acestor regiuni ar putea să se erodeze aproape complet, deschizând calea către secesiune.

Fiindcă Putin, la declanșarea războiului său la 24 februarie 2022, credea că va cuceri Ucraina în câteva zile doar cu forțele militare regulate, dar ulterior a trebuit să apeleze la astfel de recrutări. Iar acum este prea târziu. Singura soluție pentru el, ca să evite valurile de Ukraintsy, veterani violenți ai războiului din Ucraina, care s-ar putea revărsa la încheierea unei păci, este să îi țină ocupați pe front, deci prelungirea războiului până la victoria totală. Iar atunci când pacea se va încheia în condițiile cerute de Putin, respectiv desființarea Ucrainei, să îi arunce împotriva unei noi ținte, care ar putea fi un stat NATO.

Dar despre asta în analiza următoare.