Daca va continua reformele, R Moldova are sanse reale de integrare in UE

de | aug. 24, 2012 | R. Moldova, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Republica Moldova are şanse reale să devină membră a UE în zece ani, dacă va continua reformele, a declarat Graham Watson, raportor al Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.

Republica Moldova are şanse reale să devină membră a UE în zece ani, dacă va continua reformele, a declarat Graham Watson, raportor al Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.
„Cu cât mai repede veţi face reformele, cu atât mai repede va fi încheiat acordul de asociere. Cred că sunt şanse să fie semnat înainte de sfârşitul anului viitor. Şi mai cred că Moldova are şanse reale de a deveni membră a UE în – să zicem – zece ani, dacă continuă reformele”, a spus Watson, într-un interviu la Europa Liberă. El a mai spus că atât momentul semnării acordului de asociere la UE, cât şi eventuala aderare a Moldovei depind de moldoveni şi de conducătorii lor.
„În mod limpede există diferenţe în atitudinea autorităţilor de pe cele două maluri ale Nistrului, dar există pe ambele maluri şi oameni care vor progres, dar şi unii care ar prefera întoarcerea la trecut, la comunism. Ceea de este important este să încurajăm oamenii din Transnistria să ia seama la beneficiile aduse de reforme în restul Moldovei”, a declarat politicianul britanic. În opinia sa, sunt multe de făcut pentru îmbunătăţirea infrastructurii, mai ales a drumurilor, dar şi pentru a câştiga încrederea oamenilor. „Am întâlnit mulţi oameni care nu au acces la justiţie şi cred că asta este problema cea mai mare în Transnistria”, a spus Watson.
El a calificat drept foarte dificile şi foarte delicate relaţiile cu Rusia. „Nu ştiu exact ce gândeşte dl. Putin şi ceilalţi conducători ruşi. Dar cred că sunt unele zone din relaţiile noastre unde sunt progrese şi asta mă face încrezător că-i vom convinge să-şi schimbe politica faţă de Tiraspol. Este unul din modurile de a privi această problemă, dar eu sunt sigur că politica rusească este mai subtilă de-atât şi cred că trebuie să ne concentrăm asupra altor domenii, pentru a încerca să zădărnicim orice încercare de şantaj”.
Watson a amintit că pacificatorii sunt în Transnistria în mod legal, iar soldaţii ruşi care păzesc muniţiile se află acolo în mod ilegal. Şi trebuie să facem presiuni şi mai mari asupra Rusiei pentru a retrage acele contingente.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *