Cum vrea Rusia sa schimbe scutul antiracheta

, , , , ,
 

racheteleÎn timp ce la Chişinau se fac jocuri murdare de schimbare a rezultatului alegerilor în favoarea comuniştilor sprijiniţi de Moscova, Federaţia Rusă vrea să prezinte o variantă proprie de reconfigurare a scutului antirachetă în Europa, pe care va încerca să o promoveze săptămâna aceasta. Deşi nu se cunosc prea multe detalii, proiectul propus de Rusia implică restricţii care vor fi cel mai probabil respinse de Washington, scrie presa rusă. Varianta Moscovei prevede reducerea numărului de rachete şi instalarea acestora în locuri care ar fi inaccesibile rachetelor balistice ruseşti. În plus, planul rusesc prevede şi restricţii de viteză a rachetelor care vor fi incluse în sistemul antibalistic preconizat în Europa, scrie Moldpres. În ciuda scepticismului exprimat de comunitatea experţilor militari, preşedintele rus Dmitri Medvedev mai crede că există o şansă de a se ajunge la un acord cu SUA şi statele occidentale în această privinţă. Vineri, preşedintele rus i-a dat ordine clare în acest sens reprezentantului permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, dându-i mână liberă pentru discuţii directe cu liderii ţărilor occidentale, relatează Kommersant. Rogozin ar urma să efectueze în iunie vizite în Franţa, Marea Britanie, iar în luna iulie să se deplaseze în SUA pentru a discuta cu privire la implementarea scutului antibalistic american în Europa. Ulterior, el va călători în acelaşi scop şi în Italia, Olanda şi Turcia. La rândul său, ministrul rus al apărării Anatoli Serdiukov va încerca – în cadrul Consiliului Rusia-NATO, prevăzut pentru miercuri la Bruxelles, la nivel de şefi ai instituţiilor de apărare – să justifice necesitatea adoptării de către Vest a proiectului rusesc privind apărarea antirachetă în Europa.

Abandonare imediata a proiectului?

Konstantin Kosacev a cerut marţea trecută Statelor Unite să “abandoneze imediat” proiectul de scut antirachetă din Europa de Est, pe motiv că “subminează” consolidarea încrederii între Moscova şi Washington, precum şi între Rusia şi NATO. “Este necesar să fie abandonat imediat proiectul de creare pe viitor a unor sisteme de apărare antirachetă” americane în Europa, a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera inferioară a Parlamentului rus, Konstantin Kosacev, citat de aenţia Itar-Tass. “Aceste sisteme nu ameninţă Rusia, pentru că sunt concepute pentru a face faţă armelor specifice, rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, pe care Rusia nu le posedă”, a explicat Kosacev, potrivit Mediafax. “Dar unele iniţiative ca acestea subminează procesul de consolidare a încrederii între Rusia şi Statele Unite şi între Rusia şi NATO”, a adăugat el. Statele Unite şi Varşovia au semnat în iulie 2010 un protocol care concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american din Europa, care nemulţumeşte Moscova. O nouă etapă a fost atinsă la 3 mai, cu semnarea unui acord între Statele Unite şi România, pentru desfăşurarea unor elemente ale viitorului scut antirachetă în această ţară. Moscova, care cere ca Washingtonul să o implice în acest proiect, a solicitat cel puţin garanţii potrivit cărora aceste instalaţii nu constituie o ameninţare pentru potenţialul său de disuasiune nucleară. Statele Unite au anulat în septembrie 2009 un prim proiect de scut antirachetă, pus la punct de administraţia George W. Bush, care a generat nemulţumirea Rusiei, şi au anunţat o nouă versiune, mai puţin controversată, dar numeroase dezacorduri continuă să existe. Ca metoda de contramasura la instalarea in Romania a scutului american in apropierea braului de securitate al Rusiei, Moscova intentioneaza sa amplaseze pe teritoriul belarus sisteme de racheta de tip S-400, sustine secretarul de Stat al Uniunii Rusia-Belarus, Pavel Borodin, citat de Russia Today. Decizia de furnizare a unor sisteme antiaeriene S-400 Belarusului deja a fost luata, a precizat Pavel Borodin. “Sistemele vor fi amplasate in Rusia si Belarus. Avem un teritoriu comun, nu avem frontiere”, explica Borodin, prezent la un targ de tehnologie militara organizat la Minsk. Rusia a criticat dur decizia Statelor Unite de amplasare a unor elemente antiracheta in Romania si un plan pentru montarea de instalatii similare in Polonia, considerand ca scutul american antiracheta reprezinta o amenintare pentru interesele ruse. Moscova a amenintat chiar ca ar putea sa se retraga din noul Tratat START, care prevede limitarea capacitatilor strategice. Sistemele antiaeriene ruse S-400 (SA-21 Growler, conform terminologiei NATO) pot intercepta si distruge avioane militare, rachete de croaziera si rachete balistice. Presedintii rus si american, Dmitri Medvedev si Barack Obama vor discuta despre scutul antiracheta si aderarea Rusiei la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) in cadrul summitului G8 de la Deauville, a anuntat marti consilierul presedintelui rus, Arkadi Dvorkovici.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *