Regiunea Mării Negre a fost dintotdeauna un punct de intersecție strategică, având un impact semnificativ asupra echilibrelor geopolitice ale Europei și Asiei. Această regiune a fost modelată de un mix complex de influențe politice, economice și culturale, fiind un loc în care imperiile au concurat pentru controlul resurselor naturale și al rutelor comerciale. De la Antichitate până în prezent, Marea Neagră a jucat un rol esențial în conectarea Europei cu Orientul Mijlociu și Asia Centrală, fiind și un loc de confruntare între diverse puteri, inclusiv între Imperiul Otoman, Rusia și marile puteri europene.

Astăzi, în fața unor provocări globale tot mai complexe, regiunea Mării Negre continuă să joace un rol crucial, mai ales în contextul securității internaționale, al energiei și al transportului maritim. Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a avut un impact direct asupra stabilității regiunii, iar efectele acestei agresiuni se resimt nu doar în statele riverane, dar și în întreaga arhitectură geopolitică globală. Pe lângă conflictele armate, Marea Neagră se confruntă cu alte provocări serioase, cum ar fi vulnerabilitățile energetice, traficul ilegal de persoane și resurse, precum și conflictele înghețate care rămân nerezolvate, dar care afectează profund securitatea regiunii.

GEOPOLITICA REGIUNII MĂRII NEGRE. TRADIȚII ȘI TRATATUL DE LA MONTREUX

Regiunea Mării Negre a fost dintotdeauna o zonă disputată, în care marile puteri au căutat să-și extindă influența. De la expansiunile Imperiului Otoman și ale Rusiei, până la perioada comunistă și tranziția post-sovietică, competiția pentru controlul acestei zone a modelat cursul istoriei regionale. Un moment definitoriu a fost semnarea Convenției de la Montreux în 1936, care a stabilit reguli clare privind trecerea navală prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele, limitând astfel prezența navelor militare non-litorale în Marea Neagră. Acest tratat a fost conceput ca un compromis între interesele imperiale ale Rusiei și necesitatea de a asigura libertatea de navigație pentru statele riverane.

„În fața amenințărilor din partea Rusiei și a provocărilor legate de securitatea regională, este imperativ ca tratatele istorice, cum este cel de la Montreux, să fie reanalizate și poate adaptate pentru a răspunde noilor realități geopolitice.” – Mark Galeotti, Expert în Securitate Rusă și Geopolitică

Deși, la momentul respectiv, tratatul reușise să mențină un echilibru delicat, evoluțiile geopolitice ulterioare – precum extinderea NATO și reconfigurările regionale – au pus sub semnul întrebării eficacitatea sa în contextul modern. Tensiunile actuale, generate de conflicte armate și de noile forme de război hibrid, cer o reevaluare a acordurilor istorice pentru a le adapta la realitățile contemporane. Menținerea principiilor stabilite la Montreux se îmbină astfel cu necesitatea unor ajustări care să răspundă provocărilor actuale, în special celor legate de militarizarea intensificată și de interferențele externe în afacerile interne ale statelor riverane.

PROVOCĂRILE ACTUALE DE SECURITATE ȘI IMPACTUL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

Războiul din Ucraina a adus în prim-plan vulnerabilitățile majore ale regiunii Mării Negre. Anexarea Crimeei în 2014, urmată de escaladarea conflictului în 2022, a transformat această zonă într-un veritabil pol de tensiune geopolitică. Forțele militare rusești, utilizând flota din Marea Neagră, au demonstrat capacitatea de a influența rutele comerciale și de a impune presiuni economice și politice asupra statelor vecine. Una dintre consecințele directe ale conflictului este perturbarea fluxurilor comerciale, în special a exporturilor de cereale din Ucraina, generând efecte de undă asupra economiilor regionale și globale. Blocarea porturilor și atacurile asupra infrastructurii energetice accentuează vulnerabilitatea economică a statelor riverane. În plus, tacticile hibride – precum atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare – au slăbit încrederea în instituțiile democratice și au amplificat sentimentul de nesiguranță.

„Rusia folosește Marea Neagră pentru a-și extinde influența și pentru a crea o zonă de securitate disputată, în care se amestecă agresiunile directe și tacticile hibride. Acest lucru impune o reacție coordonată și determinată din partea comunității internaționale.” – Richard D. Hooker, Expert în Securitate Regională și Ex-Ofițer NATO

În acest context, țări precum România au început să investească în proiecte strategice, cum ar fi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale (ex. proiectul Neptun Deep), pentru a reduce dependența de resursele energetice rusești. Pe de altă parte, state ca Moldova și Ucraina se confruntă cu provocări majore legate de securitatea energetică și de presiunile politice externe. Războiul din Ucraina evidențiază astfel necesitatea urgentă de a consolida mecanismele de cooperare regională și de a implementa strategii integrate care să asigure atât securitatea fizică, cât și cea economică.

BAZINUL MĂRII NEGRE ȘI ACTORII MONDIALI

Marea Neagră este un spațiu complex, în care diverși actori regionali și globali își dispută influența. Pe plan regional, organismele multilaterale au încercat să creeze cadre de cooperare pentru a asigura atât stabilitatea economică, cât și pe cea politică. Organizația Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), înființată în 1992, a avut ca scop facilitarea dialogului și a colaborării economice, însă impactul acesteia în domeniul securității a fost limitat de conflictele înghețate și disputele teritoriale persistente. Inițiativa celor Trei Mări, reunită din state din Europa Centrală și de Est, a reprezentat un pas important în dezvoltarea infrastructurii regionale și în reducerea dependenței de sursele externe de energie, însă nu a abordat pe deplin problema securității regionale.

„În regiunile cu multiple conflicte înghețate și amenințări externe, cum este cazul Mării Negre, inițiativele regionale trebuie să meargă dincolo de dezvoltarea economică și să integreze securitatea ca un pilon central al cooperării.” – George Scutaru, Expert în Politici de Securitate

Pe plan geopolitic, Rusia continuă să joace un rol dominant, folosind o combinație de forță militară convențională și tactici de război hibrid pentru a-și extinde sfera de influență. Strategia sa se bazează nu doar pe prezența navală și controlul rutelor comerciale, ci și pe exploatarea resurselor energetice ca armă de presiune.

„Rusia folosește în mod sistematic instrumentele războiului hibrid pentru a slăbi securitatea regiunii și pentru a-și întări influența asupra statelor din Marea Neagră, reducând astfel orice posibilitate de integrare mai profundă în structuri occidentale.” – Sergiu Celac, Expert în Geopolitică și Securitate

În contrast, NATO și Uniunea Europeană se impun ca actori esențiali în conturarea viitorului regiunii. NATO, prin prezența consolidată în statele riverane precum România și Turcia, încearcă să descurajeze agresiunile externe și să asigure un cadru de apărare colectivă. „NATO trebuie să își redefinească politica de securitate în regiunile de frontieră, în special în contextul provocărilor generate de Rusia și de conflictele înghețate. Este esențial ca Alianța să răspundă rapid și eficient la provocările din Marea Neagră.” – James G. Stavridis, fost comandant al NATO

Un alt actor important în Marea Neagră este Turcia, care ocupă o poziție geografică și strategică crucială. Fiind membru al NATO și având un rol semnificativ în regiune, Turcia este esențială pentru securitatea regiunii. La rândul său, Ankara a fost un susținător activ al integrării țărilor din regiune, inclusiv a Ucrainei și Moldovei, în structuri de securitate internaționale. În plus, Turcia controlează Strâmtorile Bosfor și Dardanele, care sunt esențiale pentru tranzitul naval între Marea Neagră și Marea Mediterană.

În fața agresiunii Rusiei, Turcia a adoptat o politică echilibrată, combinând angajamentele sale de NATO cu o diplomație regională activă. Deși a fost un critic al acțiunilor Rusiei în Ucraina și a sprijinit integritatea teritorială a Ucrainei, Turcia a păstrat relații economice importante cu Rusia, în special în domeniul energetic. Aceste relații complexe reflectă strategia Turciei de a menține echilibrul între orientările sale externe și interesele regionale.

„Turcia este un actor esențial în menținerea echilibrului de putere în Marea Neagră, având o poziție cheie atât din punct de vedere militar, cât și economic. Diplomația sa regională va fi esențială pentru viitorul regiunii.” – Friedrich Kratochwil, Profesor de Relații Internaționale

Moldova, deși este o țară fără ieșire la mare, joacă un rol semnificativ în dinamica mai largă a bazinului Mării Negre datorită poziției sale strategice și a proximității față de punctele fierbinți regionale. Poziția sa între Ucraina și România o plasează la răscrucea influențelor estice și occidentale, ceea ce o face un stat tampon esențial în arhitectura de securitate a regiunii. Moldova se confruntă cu numeroase provocări generate de vulnerabilitățile sale interne și de presiunile externe, în special din partea Rusiei. Conflictul nerezolvat din Transnistria, o regiune separatistă susținută de Moscova, exemplifică tacticile războiului hibrid și strategiile de destabilizare utilizate pentru a menține influența asupra Moldovei. În plus, există îngrijorări cu privire la potențialele încercări ale Rusiei de a declanșa mișcări secesioniste în Găgăuzia, subminând și mai mult stabilitatea țării. Eforturile Moldovei de a se alinia instituțiilor occidentale, inclusiv NATO și Uniunea Europeană, se lovesc de obstacole economice și politice semnificative, dar evidențiază aspirațiile țării de integrare în cadrul de securitate european. Deși nu se învecinează direct cu Marea Neagră, dinamica geopolitică și de securitate a Moldovei este inextricabil legată de bazin, deoarece se bazează pe stabilitatea regională pentru securitatea sa energetică, rutele comerciale și suveranitatea politică. Cooperarea cu statele vecine și cu organizațiile internaționale rămâne esențială pentru ca Moldova să își abordeze vulnerabilitățile și să își afirme rolul în regiunea Mării Negre.

Astfel, bazinul Mării Negre devine un laborator în care se testează noi modele de cooperare regională, dar și un spațiu al confruntării intereselor divergente, unde fiecare actor își propune să-și asigure avantajul strategic, fie prin forță militară, fie prin alianțe economice și politice.

GEOSTRATEGIA REGIUNII MĂRII NEGRE. RĂSPUNSURI CĂTRE PROVOCĂRILE LA SECURITATEA ENERGETICĂ, MIGRAREA ILEGALĂ ȘI COMERȚUL ILICIT

În contextul geopolitic actual, Marea Neagră reprezintă mult mai mult decât o simplă zonă de contact între continente. Este un spațiu în care interesele economice, militare și politice se intersectează, iar provocările cu care se confruntă regiunea sunt multiple și interconectate.

Securitatea energetică rămâne una dintre cele mai stringente probleme. Dependența de gazul natural rusesc, de care se bazează statele din zona de est, nu doar că le expune la fluctuațiile pieței, ci le transformă și în pioni într-un joc geopolitic global. Proiecte precum Neptun Deep sunt esențiale pentru diversificarea surselor de energie, însă nu pot compensa pe deplin vulnerabilitățile existente. Este nevoie de o infrastructură energetică integrată la nivel regional, care să permită importul, distribuția eficientă și promovarea surselor regenerabile.

„Securitatea energetică nu mai este doar o preocupare regională, ci o prioritate globală. Provocările legate de resursele energetice din Marea Neagră pot avea un impact global asupra economiilor și asupra stabilității politice.” – Fatih Birol, Director al Agenției Internaționale pentru Energie

Pe lângă problema energetică, migrarea ilegală și traficul ilicit reprezintă amenințări majore la adresa stabilității interne a statelor riverane. Marea Neagră a devenit, în ultimii ani, o rută importantă pentru migranți proveniți din zonele de conflict, iar rețelele de trafic de persoane exploatează în mod sistematic lacunele din sistemele de securitate. Aceste fluxuri migratorii sunt adesea însoțite de comerțul cu arme, droguri și alte produse contrafăcute, destabilizând nu doar securitatea națională, ci și echilibrul economic și social al regiunii.

„Într-o regiune marcată de instabilitate, cum este Marea Neagră, nu există soluții rapide. Este nevoie de o abordare holistică a migrației ilegale și comerțului ilicit, care să includă măsuri preventive și de securitate pentru a asigura o gestionare sustenabilă a acestora.” – Vladimir Matic, Expert în Migrație și Securitate

În plus, războiul hibrid – care include atacuri cibernetice, dezinformare și campanii de influență – a devenit o metodă eficientă de subminare a stabilității regionale. Aceste tactici, folosite în special de Rusia, exploatează diviziunile interne și promovează conflicte înghețate, subminând coeziunea politică a statelor din bazinul Mării Negre. Pentru a contracara aceste acțiuni, este esențial ca statele să își consolideze capacitățile de apărare cibernetică și să dezvolte strategii comune de combatere a dezinformării, astfel încât să recâștige încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.

Abordarea integrată a provocărilor – de la securitatea energetică și migrarea ilegală, până la războiul hibrid – necesită o strategie multilaterală care să reunească actorii regionali și internaționali. Numai printr-o cooperare strânsă și o viziune comună se poate construi un mediu de securitate durabil, capabil să reziste presiunilor externe și să promoveze dezvoltarea economică și politică a întregii regiuni.

PERSPECTIVE DE VIITOR. CONSTRUIREA UNUI REGIM DE SECURITATE DURABIL ÎN MAREA NEAGRĂ

Privind spre viitor, succesul regiunii Mării Negre va depinde de abilitatea de a integra soluții din multiple domenii – militar, economic, politic și cibernetic – într-o strategie coerentă și cuprinzătoare. Cheia stabilizării zonei constă în aprofundarea cooperării între statele riverane și instituțiile internaționale, care pot oferi atât resursele, cât și know-how-ul necesar pentru a face față provocărilor actuale.

Este esențial ca NATO să își consolideze prezența și să modernizeze capacitățile defensive ale statelor din regiune. Prezența militară sporită nu doar descurajează agresiunile externe, ci contribuie și la restabilirea încrederii între aliați. Totodată, promovarea parteneriatelor cu organizațiile regionale facilitează schimbul de informații și coordonarea rapidă în situații de criză.

În plan economic, Uniunea Europeană joacă un rol crucial în sprijinirea reformelor interne și în dezvoltarea infrastructurilor transfrontaliere. Investițiile în proiecte de interconectare energetică, cum ar fi construcția de conducte și interconectoare, sunt vitale pentru reducerea dependenței de resursele externe și pentru asigurarea unui flux constant de energie. De asemenea, promovarea energiilor regenerabile trebuie să devină o prioritate, astfel încât țările riverane să se poată adapta la noile tendințe globale și să-și reducă amprenta ecologică.

Securitatea cibernetică, tot mai afectată de atacuri și campanii de dezinformare, necesită investiții masive în infrastructura digitală și formarea specialiștilor capabili să contracareze tacticile de război hibrid. Cooperarea în domeniul cibernetic, atât la nivel regional, cât și cu partenerii internaționali, este esențială pentru prevenirea subminării securității naționale și protejarea infrastructurilor critice.

În ceea ce privește migrarea ilegală și traficul ilicit, soluțiile nu pot fi doar represive, ci trebuie să se bazeze pe politici preventive și pe colaborarea strânsă între state. Elaborarea unor strategii comune de control al frontierelor, însoțite de programe de dezvoltare economică în zonele de origine a migranților, poate contribui la reducerea acestor fenomene și la stabilizarea situației demografice din regiune.

Viitorul Mării Negre depinde, așadar, de abilitatea actorilor locali și internaționali de a combina aceste direcții într-un cadru strategic integrat. Soluția nu este exclusiv militară sau economică, ci o abordare holistică care să includă reforme instituționale, investiții în infrastructură, politici de securitate cibernetică și măsuri de combatere a dezinformării. Colaborarea strânsă între NATO, Uniunea Europeană și statele riverane, alături de implicarea activă a actorilor regionali, va constitui fundația unui regim de securitate durabil, capabil să răspundă atât provocărilor imediate, cât și celor pe termen lung.

CONCLUZIE

Marea Neagră, cu istoria sa tumultuoasă și cu importanța sa strategică incontestabilă, rămâne o regiune în care provocările de securitate, energetice și politice se împletesc într-un mod complex. Analiza prezentată evidențiază necesitatea unor soluții multistratificate, îmbinând măsuri militare, economice și instituționale. Într-o lume în care influențele externe, fie ele militare sau prin intermediul războiului hibrid, continuă să joace un rol determinant, cooperarea regională și internațională devine imperativă.

Pentru a valorifica potențialul acestei regiuni, este necesar ca actorii internaționali să renunțe la abordările fragmentate și să adopte o strategie comună, ce integrează atât nevoile de securitate, cât și obiectivele de dezvoltare economică. Reconfigurarea cadrului normativ – așa cum impune reanalizarea convenției de la Montreux – împreună cu investiții masive în infrastructura energetică și cibernetică, pot transforma Marea Neagră dintr-un spațiu al conflictelor într-un model de stabilitate și cooperare.